URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Noiembrie 2014, 15:24

Liga a III-a: CS Oşorhei a câştigat cu 2-1 derby-ul judeţului, cu CSC Sânmartin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formația CS Oşorhei a câştigat derby-ul bihorean din Liga a III-a după ce a dispus vineri, pe teren propriu, de CSC Sânmartin cu scorul de 2-1.

Gazdele au evoluat mai bine de o oră în inferioritate numerică după eliminarea directă a lui Andrei Magda, fază în urma căreia Gheorghe Popescu a ratat o lovitură de la 11 metri pentru CSC Sânmartin, la scorul de 2-0 în favoarea celor de la CS Oşorhei.

Partida a debutat perfect pentru echipa gazdă care, după 15 minute a deschis scorul prin Cristi Andor. După după o cursă teribilă pe partea dreaptă, acesta a şutat cu stângul mingea poposind în plasă după ce a „muşcat" din transversală.

În minutul 18 Ovidiu Popa a şutat puţin pe lângă bara din dreapta lui Sergiu Ghilea, pentru ca în minutul 21 CS Oşorhei să-şi mărească avantajul. Ember l-a surprins pe Sergiu Ghilea puţin ieşit şi a înscris sub transversală.

Antrenorul oaspeților, Florin Farcaş, a mutat rapid şi a înlocuit doi mijlocaşi centrali, pe Todea şi Grosu cu Gh. Popescu şi Novak. În minutul 33, după un corner, s-a produs un carambol în careul gazdelor iar Magda a faultat, în opinia centralului, în situaţie iminentă de gol. A fost arătat, astfel, cartonaşul roşu pentru Magda şi s-a dictat penalty pentru CSC Sânmartin. A executat Gh. Popescu, puternic dar în transversală.

Apoi, CS Oşorhei a ales singurele arme posibile în 10 versus 11, şi anume contraatacul sau şutul de la distanţă. În primele 10 minute ale părţii secunde Ovidiu Popa, ajutat şi de vânt, a trimis o ghiulea de la 40 de metri, puţin peste poarta lui Sergiu Ghilea, iar Hosu a deviat prea încet, cu capul, o centrare de pe partea dreaptă. Andor a încercat să-l mai surprindă o dată pe Ghilea de la 35 de metri pentru ca Alin Moise, scăpat singur cu portarul, să fie protagonistul unui semi-luft incredibil.

În ciuda dominării teritoriale, gruparea din Sânmartin a trimis primul şut pe poartă (excepţie penalty-ul) în minutul 69 când Zadori l-a întins serios pe Hava cu o bombă de la 25 de metri. În cele din urmă „reduta de la Oşorhei" a cedat în minutul 76, când Gheorghe Popescu s-a revanşat şi a marcat cu capul, din apropiere, în colţul scurt al porţii lui Hava. Golul a aprins finalul de meci, în care oaspeţii au atacat cu toate liniile dar apărarea gazdelor, în frunte cu Şerban Pop şi Ladik Lavrincsik a respins, eroic, minge după minge. CSC Sânmartin a avut ultima şansă în prelungiri când Ovidiu Ghilea a deviat milimetric pe lângă bară o centrare de pe partea stângă.

În acest fel s-a scris povestea unei partide care a început perfect pentru gazde, s-a complicat apoi o dată cu eliminarea lui Magda şi s-a transformat din speranţă în agonie pentru oaspeţi, când Popescu a nimerit transversala de la 11 metri, în „momentul psihologic" al partidei. Gazdele au trecut chiar pe lângă 3-0 la ocazia imensă ratată de Moise dar şi oaspeţii puteau spera că, la 1-2, una dintre mingile trimise în careul lui Hava să treacă de acel „catenaccio" pe care şi marele Helenio Hererra ar fi fost invidios.

De precizat însă că șapte dintre titularii echipei CSC Sânmartin în meciul de vineri, de la Alparea, au trecut în ultima perioadă pe la CS Oşorhei. Cinci chiar în ultimul sezon.

De asemenea, în minutul 33 Gheorghe Popescu a irosit o lovitură de la 11 metri. Este a treia lovitură de pedeapsă, consecutivă, ratată de o echipă vizitatoare în partidele contra celor de la CS Oşorhei.

Oficialii gazdelor au contestat faza din minutul 33 când Magda a fost eliminat, considerând decizia mult prea drastică.

De menționat însă și faptul că CS Oşorhei a reuşit în ultimele opt etape de campionat să acumuleze 19 puncte din 24 posibile. „Am pierdut la Bistriţa nedrept, iar azi (n.r - vineri) am avut meciul în mână la debut apoi ne-am reconfigurat sistemul după eliminarea lui Andrei Magda", a declarat, la finalul jocului, Rudy Kovacs, cel care şi-a felicitat apoi și jucătorii pentru efortul depus.


CS Oşorhei - CSC Sânmartin 2-1 (2-0)
Au marcat: Cr. Andor 15, Ember 21/Gh. Popescu 76

Stadion: Comunal din Alparea

CS Oşorhei: Cosmin Hava - Robert Turcan, Şerban Pop (cpt.), Ladik Lavricsik, Marcel Hering - Andrei Magda, Gheorghe Ember - Alex Hosu (61 Alin Moise), Mădălin Trip (Sorin Ban), Cristian Andor (90 Darius Costea) - Ovidiu Pop. Antrenor: Rudy Kovacs şi Nicolae Petre

CSC Sânmartin: Sergiu Ghilea - Sebastian Matei, Bogdan Mintaş, Cristian Cura (cpt.) (65 Ovidiu Ghilea), Marian Arsene, - Cristian Morar, Cristian Jurcă (58 Sebastian Zadori), Andrei Grosu (30 Novak Lorand), Ionuţ Pantea - Lucian Todea (30 Gheorghe Popescu) - Adrian Olariu. Antrenori: Florin Fărcaş şi Cosmin Brândaş.

Arbitri: Dănuţ Maghiar (Baia Mare) - la centru; Casian Băla (Arad) şi Cosmin Danciu (Deva) - asistenţi
Observatori FRF: Lucian Glogovicean (Reşiţa) şi Birtalan Attila (Crasna)


Rezultatele și marcatorii etapei a XI-a din Seria a V-a a Ligii a III-a:

FC Zalău - FCM Avântul Reghin 2-0
Vălimăreanu (48), Băican (73 - pen)
Sănătatea Cluj - Unirea Dej 2-0
Şoş (15 - pen.), Al. Gaşpar (60)
CS Oşorhei - CSC Sânmartin 2-1
Cr. Andor (15), Ember (21) / Gh. Popescu (76)
FCM Baia Mare - CSM Sighetu Marmaţiei 2-0
V. Pop (36), R. Ardelean (81)
FC Arieşul 1907 Turda - Unirea Jucu 0-0
Metalurgistul Cugir - FC Gloria Progresul (sâmbătă, ora 14)
CS Iernut - Industria Galda (sâmbătă, ora 14)


Clasament:

1 FC Municipal Baia Mare 11 8 2 1 21-4 26 8
2 FC Zalău 11 6 2 3 19-16 20 2
3 FC Arieşul 1907 Turda 11 5 4 2 20-8 19 1
4 CS Oşorhei 11 6 1 4 22-11 19 1
5 Metalurgistul Cugir 10 5 3 2 20-9 18 6
6 CSM Sighetu Marmaţiei 11 5 3 3 14-11 18 3
7 CSC Sânmartin 11 5 2 4 18-15 17 2
8 FC Gloria Progresul 10 5 1 4 15-11 16 1
9 Unirea Jucu 11 3 3 5 13-14 12 -6
10 CS Iernut 10 4 0 6 21-27 12 -3
11 FCM Avântul Reghin 11 3 3 5 10-20 12 -3
12 Industria Galda 10 2 4 4 15-19 10 -8
13 Unirea Dej 11 1 3 7 5-18 6 -9
14 Sănătatea Cluj 11 1 1 9 10-40 4 -11

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON