URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Decembrie 2016, 18:28

Copiii de la Progress Oradea şi "Stelele poloului orădean" au jucat pentru Vladimir! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În organizarea Clubului Sportiv Progress Oradea, în colaborare cu Asociaţia Vladimir Angelman şi Clubul Lions 22 Oradea, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu s-a desfăşurat joi seară cea de-a doua ediţie a meciului de polo caritabil de Crăciun între echipele Progress Oradea, formată din juniorii clubului organizator şi Stelele poloului orădean, o selecţionată formată din foşti şi actuali sportivi, care au adus prestigiu municipiului orădean.

Din echipa Stelelor poloului orădean au făcut parte antrenorii de la CSM Digi, Kadar Kalman şi Gheorghe Dunca, jucătorii echipei vicecampioane Ramiro Goergescu, Nicolae Diaconu, Dorin Creţu şi Mihnea Chioveanu, foştii jucători de la CSM Mircea Mălai şi Flaviu Mănucu, foştii jucători de la clubul Crişul Boros Lajos şi Fejer Ivan, precum şi componenţii echipei de polo Crişul Water Polo Masters, Hegyesi Lajos, Dan Codilă, Alex Sztankovits şi Christian Sandor, ultimul şi antrenorul echipei Progress Oradea.

Meciul, antrenant şi spectaculos în acelaşi timp, care s-a desfăşurat pe durata a patru reprize de câte 7 minute, a fost gustat de publicul spectator, prezent în număr mai mare decât la prima ediţie, desfăşurată anul trecut la Bazinul Crişul.

Surprinzător, echipa de juniori a clubului Progress, care a avut-o pe bancă de această dată pe Karmen Chimerel, preşedintele clubului, în lipsa lui Christian Sandor, care a evoluat în echipa Stelelor, s-a impus destul de clar, cu scorul de 23-10, după ce pe sferturi s-a consemnat 5-2, 3-4, 7-2 şi 8-2.

Meciul a fost completat şi de un program susţinut, la început şi în pauza jocului, de Trupa de majorete Margaretele din Sântion. De asemenea, un moment interesant s-a petrecut la pauza mare a jocului, când a fost licitată o minge de polo cu toate autografele echipei de seniori de la CSM Digi.

La final, banii strânşi de pe urma evenimentului, adică 9.750 de lei, au fost donaţi Asociaţiei Vladimir Angelman.

Această asociaţie a luat naştere în 2015 şi are ca scop strângerea de fonduri necesare recuperării lui Vladimir, un copil născut cu un sindrom rar, numit Angelman şi care are nevoie de multe ore de terapie pentru a progresa.

Organizatorii au precizat că în urma susţinerii de care a avut parte până acum, Vladimir a reuşit să facă peste 800 de ore de terapie în ultimul an, iar în luna august să se ridice singur în picioare! Acum, el merge cu ajutor, însă drumul recuperării continuă. Suma necesară pentru a menţine un plan de terapie eficient este însă de 15000 de euro pe an.

"Sunt foarte mulţumită şi doresc să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi şi au dorit să doneze cu ocazia acestui eveniment. Orele de terapie ale lui Vladimir continuă, sunt costisitoare, dar a înregistrat progrese. Dacă la ediţia trecută l-am adus în cărucior, iată că de această dată am venit cu el pe picioare, cu ajutor bineînţeles, însă sper să putem susţine şi mai departe acest program de tratament pentru refacerea lui", a declarat Larisa, mama lui Vladimir.

"La finalul celei de a doua ediţii a meciului caritabil de polo pentru Vladimir putem spune cu siguranţă că a fost un real succes atât în ceea ce priveşte sumele strânse din donaţii şi sponsorizări, cât şi ceea ce priveste capacitatea de mobilizare a publicului orădean şi în special a publicului iubitor de polo. Doresc să mulţumesc publicului din Oradea pentru că au răspuns pozitiv invitaţiei noastre de a ne fi alături la acest meci, colegilor şi prietenilor mei de la echipele CSM Digi Oradea şi Crişul Water Polo Masters Oradea. De asemenea, doresc să le mulţumesc acestor copii minunaţi de la Progress Oradea pentru modul cum s-au antrenat anul acesta şi fac un apel publicului orădean iubitor de polo ca în anul care vine să vina la bazin. Avem nevoie de prezenţa voastră în tribună la meciuri, avem nevoie de susţinerea voastră! Nu trebuie să uitam că poloul în Oradea a fost, este şi va fi un sport tradiţional", a declarat, după eveniment, antrenorul şi organizatorul meciului Christian Sandor.

După evenimentul de la Bazinul Olimpic, toţi componeneţii clubului Progress Oradea, dar şi invitaţii s-au mutat la Hanul cu Noroc, pentru banchetul de final de an.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON