URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 August 2017, 16:57

Ciclistul orădean Mura Istvan, pe primul loc la Geiger MTB Challenge!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cicliştii bihoreni de la CarCover Racing Team Oradea s-au întors cu o medalie de aur de la cea mai tare cursă de mountain bike organizată în România.

Cea mai cunoscută şi mai dificilă competiţie de mountain bike din România, cu participare internaţională, organizată de PRO Cycling Avrig, s-a desfăşurat în zonele deluroase şi muntoase din proximitatea Sibiului: Geiger MTB Challenge. Întrecerea a propus competitorilor 3 trasee diferite, în funcţie de gradul de pregătire al fiecăruia. Cel mai lung traseu, cu desfăşurare în zona Munţilor Cindrel, a măsurat 93 de km. Traseul intermediar a fost de 40 km, iar cel pentru începători de 23 km.

Cel mai bun rezultat dintre componenţii echipei orădene l-a obţinut Mura Istvan, care s-a impus la categoria 30-39 de ani cu timpul de 2 ore, 33 de minute şi 44 de secunde, categorie unde Flavius Stanca a sosit pe locul al 11-lea, fiind cronometrat în 3:02:58 ore.

La juniori-elite, Juhasz David s-a clasat al optulea cu timpul de 2:56:39 ore, la 5 minute de învingător, Roberto Burtă, un localnic de la Scott Giger Team.

La rândul său, Dragoş Maliţa a sosit al cincilea, la categoria 15-18 ani, cu timpul de 3:09:43 ore, cursa fiind câştigată de Alexandru Bican de la Phoenix Mecano.  

"A fost un concurs de referinţă în calendarul competiţional, probabil cel mai greu din punct de vedere tehnic, fizic şi mental, anul acesta fiind şi Campionat Naţional pe distanţă lungă. După părerile multora şi pe plan mondial ar ocupa un loc fruntaş în clasamentul traseelor. Urcări şi coborâri abrupte, stâncoase cu multe rădăcini care au solicitat la maxim calităţile cicliştilor şi au generat multe abandonuri din pluton", a declarat, după cursă, Istvan Mura, orădeanul laureat cu medalia de aur.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON