URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Noiembrie 2012, 08:42

Campionii de la CSM Digi au surclasat CS Crişul, în etapa a V-a a Superligii de polo

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campioana CSM Digi Oradea a trecut fără probleme de concitadina CS Crişul în cele două partide pe care le-a susţinut în această săptămână, luni şi marţi, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" în cadrul etapei a V-a a campionatului Superligii Naţionale la polo.

În primul joc, campionii şi-au depăşit la o diferenţă de 21 de goluri partenerii de întrecere, scor 27-6.

Jocul practic s-a desfăşurat într-o singură direcţie, elevii antrenorului Toth Laszlo marcând gol după gol şi surclasându-şi, astfel, adversarul. În sfertul al doilea CSM Digi a reuşit un record, marcarea a 11 goluri în opt minute.

Cei mai eficace jucători în această dispută au fost Samuilă şi Botond, autori a câte 5 goluri.

Meciul al doilea, desfăşurat marţi, a consemnat aceaşi diferenţă, de 21 de goluri, numai că echipa Crişul a marcat primul gol abia în ultimul sfert, primele trei sferturi fiind adjudecate de CSM cu 8-0, 6-0 şi, din nou, 6-0. Ultimele 8 minute au fost însă mult mai echilibrate, gazdele câştigând la un singur gol, 5-4.

De această dată, principal marcator a fost Mihnea Chioveanu, autor a 7 goluri.

CSM Digi şi-a mărit astfel diferenţa în fruntea clasamentului la 12 puncte. Pentru echipa campioană această dublă confruntare reprezentând şi ultima verificare înaintea partidei din grupele Ligii Campionilor Europeni cu Spandau Berlin, care va avea loc pe data de 28 noiembrie, în deplasare.


CSM Digi Oradea- Crişul Oradea 27-6 (6-3, 11-2, 4-1, 6-0) şi 25-4 (8-0, 6-0, 6-0, 5-4)

Marcatori:

CSM Digi: Samuilă 5+2 goluri, Botond 5+2, Diaconu 3+1, Chioveanu 1+7, Popoviciu 2+2, Matei 4+2, Buşilă 1+1, Creţu 3+0, Dunca 2+4, Ghiban 1+4.

Crişul: Paleacu 2+2, Oros 2+0, Pînzariu 1+0, Sabău 1+0, Alexa 0+1, Szilaghi 0+1.


Clasament:

1 CSM Digi Oradea 12 j 36 p
2 Dinamo Bucureşti 10 j 24 p
3 Steaua Bucureşti 10 j 24 p
4 AMEFA Arad 10 j 15 p
5 Crişul Oradea 10 j 12 p
6 Sportul Stud. Bucureşti 10 j 9 p
7 Rapid Bucureşti 12 j 6 p
8 CS Poli Cluj 10 j 0 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON