URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Septembrie 2011, 16:26

Baschetbaliştii de la CSM încep sezonul oficial cu un joc, în cupă, la Miercurea Ciuc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia orădeană de baschet masculin CSM va debuta luni în sezonul oficial 2011-2012. În primul joc din noua ediţie, elevii antrenorului Cristian Achim vor evolua la Miercurea Ciuc, în compania formaţiei locale BC Perla Harghitei, într-un joc ce va conta pentru manşa întâi a fazei optimilor de finală din cadrul Cupei României.

Partida de luni dintre BC Perla Harghitei şi CSM Oradea este programată cu începere de la ora 18.30, se va desfăşura în Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc şi va putea fi urmărită şi pe micul ecran pe canalul Digi Sport.

Formaţia orădeană porneşte favorită în această fază a competiţiei şi va încerca încă din prima manşă să tranşeze calificarea de partea ei.

Două partide din turul optimilor de finală ale Cupei României la baschet masculin s-au desfăşurat în devans şi s-au încheiat cu rezultatele: CSU Ploieşti - Energia Rovinari 78-76 şi CSM Bucureşti - Politehnica Iaşi 102-49.

Sâmbătă, Dinamo a câştigat cu 92-69 în faţa celor de la CSS Giurgiu, iar Gaz Metan Mediaş a învins U Mobitelco Cluj cu 89-72. La fel, BC Timişoara a câştigat partida cu BC Mureş, cu 90-67.

Runda va continua duminică, de la ora 18, cu alte două jocuri, SCM CSS Craiova - CS Otopeni şi CSU Atlassib Sibiu - BCM U Piteşti.

În fine, ultimul meci al turului optimilor, este cel de luni, de la ora 18.30, de la Miercurea Ciuc, dintre gazdele de la BC Perla Harghitei şi CSM Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON