URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Mai 2017, 07:00

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea încep marţi seară seria jocurilor semifinalei cu Universitatea BT Cluj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea încep marţi seară seria jocurilor din semifinalele campionatului Ligii Naţionale cu Universitatea BT Cluj. Prima partidă din seria celor cinci jocuri este programată la Cluj, dat fiind faptul că echipa U BT a încheiat sezonul regulat pe primul loc, în timp ce elevii antrenorului Cristian Achim s-au clasat abia pe poziţia a IV-a.

Prima dispută dintre clujeni şi orădeni este programată în Sala Horia Demian, cu începere de la ora 19 şi va fi arbitrată de Alin Faur, Ciprian Ciocan şi Sorin Drugău.  

Meciul va putea fi urmărit pe micul ecran în transmisiunea directă a celor de la Digi Sport.

Pentru orădeni se anunţă o partidă foarte dificilă, echipa clujeană fiind principala favorită la titlu anul acesta, după ce a dominat până în prezent campionatul.

Deşi nu este favorită în această serie, în pofida faptului că este campioana en-titre, formaţia orădeană speră totuşi într-o calificare în finală. Deşi în ultima perioadă a tot pierdut jocurile cu clujenii, sezonul trecut a eliminat echipa U BT Cluj în drumul său spre primul trofeu naţional. Misiunea se anunţă, însă, mult mai grea.

În cealaltă semifinală, în prima confruntare, Steaua CSM Eximbank s-a impus la Sibiu, pe terenul gazdelor de la BC CSU, cu scorul de 84-79.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON