URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Mai 2017, 20:56

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au obţinut medaliile de bronz cu un coş marcat în ultima secundă!

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au obţinut medaliile de bronz cu un coş marcat în ultima secundă! (sursa foto: Facebook, CSU Sibiu)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de baschet CSM CSU Oradea şi-a adjudecat locul al treilea în acest sezon al Ligii Naţionale, şi ca atare medalia de bronz, după ce a învins, miercuri seară, în deplasare, echipa CSU Sibiu, cu scorul de 72-71.

Orădenii au obţinut victoria printr-un coş marcat în ultima secundă de americanul William Franklin, coş care i-a lăsat încremeniţi pe suporterii şi jucătorii din Sibiu, care se vedeau deja medaliaţi. Mingea a plecat din mâinile lui Franklin când pe tabelă mai erau 0.4 secunde de joc.

Fanii echipei CSU Sibiu au fost cu atât mai supăraţi cu cât preferaţii lor au condus aproape pe tot parcursul meciului, arătând că-şi doresc să obţină o medalie. De altfel, după fluierul final, mai mulţi sibieni din sală au fost filmaţi în timp ce plângeau eşecul.

Revenire pe final

De menționat că la un moment dat orădenii au fost conduși și cu 18 puncte, însă au avut o revenire fantastică, iar în final au întors scorul în favoarea lor.

Meciul de miercuri seară din Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu a început rău pentru orădeni, care au fost conduși cu 16-4 în minutul 6, iar la sfârșitul primului sfert cu 24-14.

Deși în prima parte a sfertului II sibienii s-au desprins chiar la 18 puncte, scor 36-18, în minutul 15, orădenii au revenit spectaculos, și-au adjudecat aceste zece minute cu 21-15, iar în pauza mare BC CSU Sibiu conducea numai cu patru puncte, 39-35.

În sfertul III s-a mers cap la cap, în acest interval reușind și orădenii să treacă la conducere pentru prima dată. „Roș-albaștrii” și-au adjudecat și acest sfert, la limită, cui 18-17, astfel că în ultima pauză s-a intrat cu trei puncte avans pentru gazde, 56-53.

Ultimele 10 minute au avut o desfășurare interesantă. Mai întâi gazdele s-au distanțat din nou pe tabelă, iar pe final orădenii au recuperat, s-au apropiat la un singur punct și deși în ultimele minute au avut un procentaj de doar 50% la aruncările libere, totuși în final, în ultima secundă, când au mai rămas, mai exact doar 4 zecimi de secundă, William Frnanklin a reușit, la scorul de 71-70 pentru sibieni, să înscrie un coș de două puncte, prin care a întors situația pe tabelă și le-a adus orădenilor victoria, iar în tabăra gazdelor tristețea înfrângerii, mulți dintre fanii gazdelor fiind cu ochii în lacrimi, după ce orădenii au izbutit, in-extremis, să-și adjudece medaliile de bronz.

Astfel, cu 2-1 la întâlnirile directe cu sibienii din finala mică, orădenii au salvat un sezon intern, după ce pe plan internațional au avut un parcurs foarte bun, dar în campionatul Ligii Naționale s-a resimțit prezența din cupele europene.

Dacă William Franklin a marcat coșul de două puncte în ultima secundă care a adus victoria, de departe s-a remarcat în acest joc însă Muhamed Pasalic, care și-a trecut în cont nu mai puțin de 27 de puncte, dintre care 21 înscrise prin 7 aruncări de la distanță, de 3 puncte.

După Pasalic, cu 27 de puncte, ceilalți marcatori ai bihorenilor din partida de miercuri seara de la Sibiu au fost: S. Barnette, cu 14 puncte, S. Denison, cu 10, W. Franklin, cu 8, M. Zeno, cu 7, B. Țîbîrnă, cu 4 și T. Nicoară, cu 2 puncte. Au mai jucat însă: C. Petrișor și B. Nicolescu.

De la sibieni, principalul marcator a fost căpitanul I. Mijajlovic, autor a 16 puncte.

66, cu succes

"Aş dori să-mi felicit jucătorii pentru această medalie şi pentru întreg sezonul. Nu uitaţi, este al 66-lea nostru meci. A fost ceva foarte greu, dar şi foarte frumos. (...) Vreau să felicit şi echipa din Sibiu, care a avut un sezon realmente foarte bun", a spus Cristian Achim imediat după partidă.

Deşi sperau în păstrarea titlului de campioni naţionali, obţinut în premieră sezonul trecut de CSM CSU Oradea, fanii orădeni se consolează acum cu locul al treilea în campionat. După cum se ştie, elevii lui Cristian Achim au fost învinşi în semifinalele Ligii Naţionale de U BT Cluj-Napoca. 

"Sigur că ne-am fi dorit să câştigăm din nou campionatul, însă în sport există şi învingători şi învinşi. Nu este ceva de viaţă şi de moarte. Mă bucur că am reuşit să terminăm sezonul într-o notă pozitivă", a adăugat tehnicianul.

Cristian Achim şi Şerban Sere vor susține, joi, o conferinţă de presă în care vor vorbi despre sezonul 2016-2017 al CSM CSU Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
RĂCIT " FUSEI " DE 1 MAI !
Mă cam doare în cot de CSM CSU ! Eu i-am pus în discuție vis-a-vis de construirea Polivalentei ! Dacă s-a dus naibii și polo-ul, ce mai contează baschetul ?
Postat 25 Mai 2017, 15:02 de TDS
Tds,o cronica de "expert"
Tds nu ne mai zici cronica despre meci,Sere si echipa de baschet ? Esti racit ?
Postat 25 Mai 2017, 08:37 de suporter_oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON