URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 27 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
18 Februarie 2010, 13:40

Lăsaţi copiii să înveţe să înoate!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cursurile de iniţiere în înot destinate copiilor de clasa a doua, demarate în septembrie 2009 de municipalitatea orădeană continuă şi în acest an. Până în prezent, 400 de micuţi au urmat cele 12 ore de înot organizate de Clubul Sportiv Municipal (CSM) la Bazinul Acoperit "Crişul".

Cursul de iniţiere este subvenţionat de municipalitate cu 50% iar costurile pe care le implică iniţierea în înot a celor peste 1.600 de elevi orădeni de clasa a doua se ridică la 150.000 lei pe an. "Părinţii suportă doar jumătate din costurile cursului, ceea ce înseamnă undeva la 5 lei pe ora de pregătire", a declarat primarul Ilie Bolojan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şeful executivului susţine că toată lumea are de câştigat de pe urma programului pilot iniţiat de municipalitate. Pe de o parte micuţii fac mişcare de plăcere şi învaţă să înoate, iar pe de cealaltă parte CSM poate atrage copiii spre sportul de performanţă. "Este un proiect bun care va putea crea o bază de selecţie pentru secţiile de polo ale CSM", a mai spus primarul.

Cu transport gratuit

Florin Birta, preşedintele CSM, a spus că orele de iniţiere în înot vor continua până în vacanţa de vară. "Preluăm copiii de la şcoală şi îi aducem cu autobuzul la bazinul acoperit unde învaţă să înoate în timpul orelor de sport. În vacanţă ne-ar fi greu să îi adunăm la un loc", a spus Birta.

Preşedintele CSM spune că în majoritatea cazurilor părinţii se declară mulţumiţi de rezultatele cursurilor şi mulţi dintre ei îşi înscriu ulterior copiii la înot. "Din păcate am avut şi cazuri în care părinţii nu îşi lasă copiii la înot. Probabil se tem că vor răci sau se vor îmbolnăvi. Acei copii vin cu colegii lor la bazin dar stau în tribună şi se uită la colegii lor care învaţă să înoate", a declarat preşedintele clubului.

Birta a spus că orele de înot se ţin la Bazinul Acoperit tocmai pentru că apa este mai caldă decât în Bazinul Olimpic şi nu este pusă în pericol sănătatea copiilor. Situaţia materială a familiei nu este o scuză pentru ca micuţul să nu urmeze cursul de înot. "Am avut 20 de cazuri sociale şi nu a fost nicio problemă. Părinţii au venit la CSM au depus o cerere la care au anexat documente că nu au venituri şi costurile cursului au fost suportate integral de Primărie", a explicat preşedintele CSM.

El a mai spus că proiectul demarat în 2009 va continua şi în anii următori astfel încât toţi copiii de clasa a doua să fie iniţiaţi în înot. Părinţii vor achita în continuare doar 50% din preţul cursului, costurile cu transportul micuţilor şi materialele pentru ora de curs urmând să fie suportate în continuare de Primărie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Bate vântul! 'Primăvara din grădină' a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Directorul Colegiului Gojdu a făcut glume despre 'carduri' şi 'cadouri' la festivitatea de absolvire de la Teatrul Regina Maria (FOTO)
  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON