URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Noiembrie 2014, 12:09

După 10 ani, poliţistul care i-a furat banii baschetbalistului orădean Toni Alexe şi-a recunoscut vina!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dorian Doman, poliţistul prahovean acuzat că a furat banii baschetbalistului orădean Toni Alexe, chiar de la locul accidentului rutier în urma căruia a murit fostul căpitan al naţionalei de baschet, şi-a recunoscut fapta după aproape 10 ani, anunţă Digi24.ro.

Doman a fost acuzat de oficialii clubului pentru care juca Toni Alexe, CSU Asesoft, că a furat o sumă importantă de la fostul jucător de baschet care, pe 21 ianuarie 2005, a murit într-un accident în Sinaia în timp ce venea la Oradea, unde se stabilise, după un joc important în cupele europene cu Asesoft.

Dezvăluirile au fost făcute în contextul în care, în weekend, procurorii de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au descins la locuinţa poliţistului pe care l-au acuzat, prin organizarea unui flagrant, de şantaj şi cămătărie. Doman a fost arestat, după ce a luat, prin ameninţări, 35.000 de euro şi o maşină de lux de la o persoană.

Acum, agentul, intenţionează acum să înapoieze clubului ceasul şi o bijuterie pe care le-a furat în 2005 de la locul accidentului, mai menționează sursa citată.

Potrivit presei, înainte ca Doman să-şi recunoască fapta, foştii colegi baschetbalişti şi antrenorul Vladimir Arnautovic au protestat în faţa Tribunalului Prahova, ținând tricoul căpitanului în mână şi cerând redeschiderea anchetei.

Jurnalul Naţional scria, la acea vreme, că Toni Alexe a fost jefuit de 4.000 de euro, atât Doman cât şi colegul său împreună cu care a efectuat cercetările la locul accidentului, fiind supectaţi din start.

Născut pe 21 decembrie 1969, la Constanţa, Toni Alexe a început să joace baschet în 1980, sub comanda tandemului Martişor Hondrilă - Adrian Ioan. La 19 ani, a plecat din oraşul natal pentru a debuta la cel mai înalt nivel în baschetul românesc. Alexe a fost înregimentat de către Dinamo Oradea, echipă pregătită la acea vreme de către Dan Berceanu.

După şapte sezoane jucate în Ungaria şi ulterior la alte echipe din ţară, în 2003 Toni Alexe a semnat pentru CSU Asesoft Ploieşti şi în acelaşi an a pus, alături de Şerban Sere, bazele Clubului Atletic Oradea, un proiect care a reînviat baschetul în Oradea. De alfel, la Oradea el şi-a întemeiat familia şi aici a domiciliat 15 ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON