URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Ianuarie 2015, 08:31

Una caldă, una rece: Baschetbaliştii de la CSM U Oradea au fost învinşi, acasă, de U BT Cluj (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Deşi aveau moralul bun, după victoria de săptămâna trecută, de pe terenul campioanei CSU Asesoft Ploieşti, jucătorii formaţiei orădene de baschet CSM Universitatea nu mai reuşit vineri seara acelaşi rezultat, pe teren propriu, în disputa cu echipa clujeană Universitatea Banca Transilvania.

Meciul, desfăşurat în Arena "Antonio Alexe" şi care a contat pentru etapa a XVI-a a campionatului Ligii Naţionale, s-a încheiat cu scorul de 80-68 în favoarea oaspeţilor, care au condus pe întreaga durată a confruntării.

Pentru că în această săptămână s-au împlinit 10 ani de la trecerea în nefiinţă a celui care a fost Antonio Alexe, un jucător referenţial pentru baschetul masculin orădean, înaintea meciului a fost evocată cariera şi activitatea acestuia, iar chiar la debutul confruntării s-a ţinut un moment de reculegere în memoria sa.

Jocul a început slab pentru orădenii, care în primele 5 minute nu au marcat nicun punct, astfel că oaspeţii conduceau cu 9-0. Elevii antrenorului Cristian Achim şi-au revenit apoi, însă la capătul primul sfert tabela de marcaj indica scorul de 19-11 tot pentru clujeni. Sfertul al doilea a adus şi cea mai bună prestaţie pentru jucătorii de la CSM U, care au marcat în acest interval 22 de puncte, primind, în schimb 19, astfel că scorul pauzei mari a fost 33-38.

În partea secundă, tot oaspeţii au început mai bine şi şi-au adjudecat sfertul al treilea cu 24-17, în timp ce în ultimele zece minute ambele echipe au marcat câte 18 puncte, astfel că rezultatul meciului a fost 68-80, marcând cea de-a şasea înfrângere din actuala ediţie de campionat pentru orădeni. Ei însă au dat vineri seara peste un adversar redutabil, "cel mai puternic din campionatul nostru după CSU Asesoft", după cum a precizat antrenorul Cristian Achim.

"Echipa adversă a meritat 100% victoria. Au avut un ritm al apărării foarte bun. Rotaţia mai lungă s-a văzut în acest meci. Ne-au dominat de la un capăt la celălalt. Consider că este o diferenţă normală după modul în care s-a desfăşurat partida. La noi s-a văzut oboseala ultimului joc. Mă refer în special la Dillon, care a jucat multe minute şi era normal să nu mai aibă o performanţă foarte bună", a declarat, la conferinţa de presă după joc, tehnicianul formaţiei orădene CSM U, Cristian Achim.

Cum CSM U Oradea are acum şapte jucători străini care pot juca, iar regulile Ligii Naţionale permit folosirea într-un singur meci a doar şase străini, tehnicianul trebuie să aleagă, de fiecare dată, cine va rămâne în afara lotului. "De fiecare dată va fi o decizie foarte greu de luat în ceea ce priveşte jucătorul care va sta. De aceea îmi doresc să avem parte de sprijin din partea jucătorilor autohtoni", a precizat Achim.

Partida de vineri seara a fost urmărită de lângă banca de rezervă şi de Radovan Markovic, lăsat în afara lotului pentru acest meci, precum şi de accidentaţii echipei, Bogdan Ţîbîrnă, Marcus Hatten, Dani Popescu şi Adrian Guţoaia, ultimii doi ajutându-se de cârje pentru a putea umbla.


CSM Universitatea Oradea - U Banca Transilvania Cluj 68 - 80 (11 - 19, 22 - 19, 17 - 24, 18 - 18)
Sala: Arena "Antonio Alexe"
Spectatori: 1500
Arbitri: Marius Ciulin, Ciprian Stoica, Şerban Raşoga
Comisar FRB: Marius Marinescu
Marcatori CSM Universitatea: Mladen Pantic 19 puncte, Ante Krapic 17, Vujadin Subotic 16, Aleksandar Vlahovic 6, Silviu Lupusavei 3, Vlad Corpodean 3, Daniel James Dillon 2 şi Salih Nuhanovic 2 puncte.
Marcatori U BT Cluj: Darius Hargrove 22 puncte, Sean Antwan Barnette 15, Andrei Mandache 12, Mihai Vlad Silvăşan 12, Frank Rahim Turner 8, Boris Lalovic 7, Catalin Baciu 2 şi Jonathan Bayra Jones 2 puncte.


Etapa a XVI-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:
Vineri:
CSM U Oradea - U Banca Transilvania 68-80
Sâmbătă:
Ora 17.00 SCM U Craiova - CS Gaz Metan Mediaş
Ora 17.30 CSU Atlassib Sibiu - CSU Asesoft Ploieşti (Digi Sport)
Ora 19.00 Steaua CSM Eximbank - Universitatea Cluj-Napoca
Ora 19.15 BC Timişoara - CS Energia Tg. Jiu (Digi Sport)
Duminică:
Ora 19.50 BCM U Piteşti - BC Mureş Tg. Mureş (Digi Sport)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON