URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Noiembrie 2014, 19:01

Viviana Chirilă a cucerit al doilea titlu de campioană europeană la karate kyokushin

Viviana Chirilă a cucerit al doilea titlu de campioană europeană la karate kyokushin Campioana europeană Viviana Chirilă alături de sora ei, Anca Wallmen, preşedinta Federaţiei de Karate Kyokushin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Sportiva orădeană Viviana Chirilă a avut o comportare foarte bună la întrecerile ediţiei din acest an a Campionatului European de karate kyokushin, desfăşurat în perioada 8-9 noiembrie, în Lituania, la Kaunas.

După şase ani de la obţinerea primului titlu de campioană europeană în Bulgaria, la Plovdiv, Viviana Chirilă, fiica reputatului antrenor de judo Alexandru Chirilă şi sora Ancăi Wallmen, preşedinta Federaţiei Române de Karate Kyokushin, a reuşit în cadrul acestor întreceri ale Europenelor de la Kaunas (Lituania) să cucerească din nou prima treaptă a podiumului continental după un parcurs de excepţie.

În primul tur al primei zile din concursul la startul căruia s-au adunat 19 de ţări europene, Viviana Chirilă a întâlnit-o pe vicecampioana europeană a categoriei -55 kg, lituanianca Diana Maciute, pe care a învins-o la decizie unanimă după două reprize.

În turul secund, Viviana a avut de înfruntat tot o lituaniancă, pe Nora Vazleyte, o gigantă de aproape 1,90 m înălţime de care a reuşit să treacă tot după două reprize. Turul trei a poziţionat-o pe Viviana în faţa triplei vicecampioane europene, poloneza Agatha Kaliciak, pe care sportiva antrenată de Harris Wallmen a învins-o după doar o repriză.

Finala i-a adus-o ca adversară pe multipla campioană europeană a categoriei mijlocii, Inga Miksaite din Lituania. Deşi aflată pe propriul teren, Inga nu a reuşit să facă faţă sportivei românce, iar în urma a două penalizări şi a unei performanţe plină de forţă pe tatami, Viviana Chirilă a reuşit să cucerească titlul de campioană europeană pentru a doua oară în cariera ei.

"Este o performanţă mult aşteptată. Viviana a fost tot pe locurile II şi III în ultimii ani, după ce la prima ei participare la un campionat european de seniori, în 2008 a reuşit surpriza, cucerind în Bulgaria medalia de aur. Ne bucurăm că din nou Viviana a reuşit să demonstreze că este cea mai bună din Europa la categoria ei.

Cu acest rezultat, ea şi-a asigurat şi calificarea pentru Campionatul Mondial de anul viitor din Japonia, pentru că aceste întreceri au reprezentat şi un criteriu de selecţie pentru echipa Europei pentru mondiale, iar între cele 11 calificate se află aşadar şi Viviana", a declarat, la întoarcerea în ţară, Anca Wallmen, preşedinta Federaţiei Române de Karate Kyukushin.

La întrecerile din Lituana, pentru delegaţia României au mai fost obţinute două medalii. Dintre acestea una, cea de argint, a fost cucerită de o altă bihoreancă, Andreea Merca de la CSC Sânmartin, devenită vicecampioană europeană în cadrul categoriei -65 kg cadeţi, iar cea de bronz de Alin Moga, de la CS Tiger Budo Tg. Mureş, situat pe locul III în cadrul categoriei -75 kg.

În total, întrecerile Campionatului European de Karate Kyokushin pentru seniori, tineret şi cadeţi din Lituania, de la Kaunas, a reunit la start 304 sportivi, din 19 ţări, printre care şi 21 români.

Conform preşedintei FRKK, Anca Wallmen, per ansamblu, sportivii români s-au comportat bine, doar la cadeţi fiind de aşteptat rezultate puţin mai bune.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON