URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Septembrie 2016, 15:24

Orădenii au dominat ediţia din acest an a Cupei Digi la înot: Ştefan Duca şi Ingrid Huszar, principalii performeri

Orădenii au dominat ediţia din acest an a Cupei Digi la înot: Ştefan Duca şi Ingrid Huszar, principalii performeri sursa foto: bihon.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Desfăşurată timp de două zile la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea, ediţia din acest an a Cupei Digi la înot a consemnat dominarea tinerilor sportivi de la cluburile orădene CSM şi CS Crişul. Astfel, dacă sportivii clubului organizator, CSM au reuşit să cucerească peste 30 de medalii, cei de la Crişul şi-au adjudecat 24 de medalii, iar în proba de ştafetă a oraşelor, înotătorii de la cele două cluburi orădene au ocupat prima poziţie.

Principalii performeri au fost Ingrid Huszar de la clubul Crişul, care şi-a adjudecat patru medalii de aur, la cele patru probe de la 100 de metri, liber, spate, bras şi fluture, respectiv Ştefan Duca (foto stânga), de la CSM Oradea, cu trei medalii de aur, la liber, bras şi spate, şi una de argint, la fluture.

Pe lângă aceştia, alţi sportivi de la cele două cluburi orădene au avut mai multe clasări pe podium, după cum urmează:

- Sebastian Buzlea (Crişul), cu 4 medalii (2 de aur, la liber şi fluture, şi 2 de argint, la bras şi spate);

- Anastasia Bako (CSM Oradea) (foto dreapta), cu 4 medalii (2 aur, la bras şi spate, şi 2 de argint, la liber şi fluture);

- Iris Samuilă (CSM Oradea), cu 3 medalii de aur (la liber, fluture şi spate);

- Csenge Kemecsei (CS Crişul), cu 3 medalii (una de aur, la liber, şi 2 de argint, la spate şi fluture);

- Ioana Buzlea (CS Crişul), cu 3 medalii (una de aur, la bras, şi 2 de argint, la spate şi fluture);

- Dominic Takacs (CSM Oradea), cu 2 medalii de aur (la liber şi fluture).

În clasamentul pe medalii, cele două cluburi orădene, CSM şi CS Crişul, s-au situat, în această ordine, pe primele trei locuri. La fel, în proba de ştafetă a oraşelor, din 12 echipe, reprezentând Satu Mare, Tg. Mureş, Arad, Piteşti, Bucureşti, Turda, Baia Mare, Oradea, Timişoara, Berettyóújfalu şi Miskolc, selecţionata orădeană, formată din sportivi de la CSM şi Crişul, au ocupat prima poziţie.

"Cupa Digi este concursul care s-a înfiinţat din dorinţa de a ajuta copii şi ai duce spre marea performanţă, în care ne-am obţinut rezultatele scontate, aflându-ne la început de sezon de pregătire pentru Campionatul Naţional din noiembrie, care va avea loc la Bacău, unde avem speranţe ca Ştefan Duca să devină campion la poliatlon, la fel şi Anastasia Bako", a declarat, după concurs, Remus Oros, antrenorul clubului CSM, prinicipalul organizator".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON