URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Ianuarie 2015, 09:46

Oradea e tare: Judoka orădeni, în Finala Campionatului Național de juniori II

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu mai puţin de 17 sportivi orădeni au avut evoluții bune și s-au clasat pe primele locuri la întrecerile etapei de zonă a Campionatului Național de Judo pentru juniori II (U 18), care s-au desfășurat vineri și sâmbătă la Deva.

Oradea a participat cu judoka de la cluburile LPS CSS Liberty și CS Crișul.

Cei de la LPS CSS Liberty au avut un număr de 19 sportivi, calificați în urma etapei județene, aceștia reușind la final, aproape in corpore, să se califice la finala campionatului, care se va desfășura la Craiova în perioada 6-7 februarie: 15 dintre ei merg în finală!

Cele mai bune evoluții de la CSS LPS Liberty le-au avut sportivii: Mihai Tămășan (66 kg), situat pe locul I, Cristina David (63 kg), Dara Bențe (52 kg), Răzvan Stoica (46 kg) și Denzel Bechean (81 kg), clasați pe locul II, Călina Costantache (44 kg), Borbala Lungu (48 kg), Cristina Birta (52 kg), George Popa (66 kg), Laurențiu Mezei (73 kg), Florin Suciu (90 kg) și Alex Mierluț (+90 kg), situați pe locul III.

S-au mai calificat însă de pe locul V, dar în urma unor evoluții nu foarte reușite, și următorii sportivi: Beatrice Hiris (57 kg), Darius Mudura (60 kg) și Cătălin Popa (73 kg), „de la care așteptăm revirimentul la Finala Campionatului Național de la Craiova, unde va mai evolua și Vlad Luncan la categoria 55 kg, calificat și el direct la Finală", după cum a declarat antrenorul Emil Morar.

Judoka de la CSS LPS Liberty sunt pregătiți de profesorii Olimpia Ianc, Alexandru Goncearenco, Aurelian Fleisz și Emil Morar.

De la CS Crișul s-au calificat pentru întrecerile finale ale Campionatului Național de judo juniori II sportivele Bianca Maghiar, situată pe primul loc la categoria 70 kg, și Mariana Buzaș, ocupanta locului III la 48 kg. Judoka de la Crișul sunt pregătite de antrenoarea Olimpia Ianc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON