FCSB a fost eliminată din Europa League după ce a pierdut la scor 1-5 returul cu Lazio Roma, disputat joi, pe Stadionul Olimpic din capitala Italiei, în manşa a doua a şaisprezecimilor de finală ale competiţiei.
Golurile au fost înscrise de Ciro Immobile (minutele 7, 43 şi 71), Bastos (35) şi Felipe Anderson (51), respectiv Harlem Gnohere (82).
Roș-albaștrii au jucat foarte slab, timorat, comiţând multe greşeli, departe de evoluţia curajoasă din tur, când s-a impus cu 1-0, consemnează DigiSport.
Echipa lui Dică nu a contat deloc în meciul retur, iar Lazio s-a dezlănțuit și a marcat de nu mai puțin de 5 ori. “Măcelul a început încă din minutul 7. Immobile a scăpat de 3 steliști, a preluat elegant o centrare venită de la Lulici, și l-a învins pe Vlad din câțiva metri”, arată Gazeta Sporturilor.
FCSB a fost hărțuită pe toată durata reprizei: jucătorii lui Lazio au ajuns de fiecare dată cu multă ușurință în careul roș-albaștrilor, iar prima jumătate a meciului s-a încheiat cu 3-0.
Lazio a început în aceeași manieră agresivă și repriza secundă. Prima mare ocazie a roș-albaștrilor a venit abia în minutul 55, când Florinel Coman a zguduit bara lui Strakosha cu un șut bun din interiorul careului.
În minutul 71, italienii conduceau cu 5-0. FCSB a reușit golul de onoare abia în minutul 81, prin Gnohere, care a înscris după un ricoșeu norocos.
România a rămas astfel fără ultima sa reprezentantă în actualul sezon al cupelor europene. Echipa antrenată de Nicolae Dică a suferit a doua înfrângere grea în acest sezon în cupele europene, după 1-5 acasă cu Sporting Lisabona în returul play-off-ului Ligii Campionilor.
George Becali, finanțatorul celor de la FCSB, a fost extrem de dezamăgit la finalul meciului. "În timpul meciului aveam sentimentul că nu vreau să mai aud de fotbal niciodată! Nu ne putem compara cu ei. Niciodată, dar niciodată, n-am fost dezamăgit de fotbal ca în seara asta. Când va fi vorba de fotbal european, vă promit că eu n-am să mai vorbesc. Astă seară s-a demonstrat că nu știu fotbal. Am fost penibili. E diferență mare de filosofie a fotbalului, de tot! Vai de capul nostru pe unde suntem! Am mai jucat cu Real Madrid, cu Ajax, am mai pierdut, dar ca în seara asta niciodată. Am fost jaloane! A fost o diferență prea mare”, a declarat Becali.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.