URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Martie 2013, 13:01

Turnaţi aici

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Maestrul Ioan Sava, cel scos pe tuşă la începutul anului trecut după ce a fost prins cerând şpăgi în numele judecătorilor Curţii de Apel Oradea, a pus de-un soi de asociaţie de luptă împotriva DNA, în care i-a luat ca membri pe soţia sa şi, zic sursele lui Bihorel, pe amicul judecător Mircea Puşcaş, recent suspendat din magistratură, tot pentru acuzaţii de şpagă.

Organizaţia pare să aibă ca principal scop compromiterea a doi procurori din cadrul DNA Oradea, Marius Iancu şi Ciprian Man, şi a ofiţerului Traian Surducan, principalii artizani ai dosarelor penale care au cutremurat Curtea.

Pe un site apropiat "asociaţiei" în cauză a apărut şi un anunţ cum că s-a pus la bătaie un premiu 10.000 de euro destinat celor care pot furniza orice informaţie compromiţătoare la adresa angajaţilor DNA. Până acum, Bihorel a auzit că iniţiatorii n-au prea avut muşterii, în ciuda sumei generoase şi a muncii de convingere duse mai ales în rândul avocaţilor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
Duralex
Ați terminat sexul oral cu mamele voastre,bunicile,etc.. Puteți sa treceti la normal cu mamele voastre
Postat 15 Martie 2013, 16:55 de Duralex si bihoreanu
Informatie Clarvazator
Mai mult dacă ești clarvazator ar trebui sa vezi realitatea .
Postat 10 Martie 2013, 22:14 de Pentru clarvazator
Informatie Clarvazator
Din câte stiu unul din stagiari a fost fiul procurorului șef al DNA 10 ani iar pe Man nu l-a primit nimeni si l-a luat Sava pe baza relației de prietenie cu tatăl acestuia. Sava i-a învățat meserie dar fara caracter s-au născut , muscand mana celui care le-a dat pâine dezinteresat. Halal procuror! Dacă nu stii despre ce este vorba mai bine sa-ți vezi de clarviziunile tale.
Postat 10 Martie 2013, 22:11 de Pentru clarvazator
Si povestea este abia la inceput ...
S-a gandit cineva ca poate av. Sava nu intamplator a avut stagiarii pe care i-a avut, nu intamplator acestia au ajuns unde au ajuns si nu intamplator curatenia in justitia bihoreana a inceput cu avocatii Sava ? Mult succes celor ce sunt cu un pas inainte !
Postat 10 Martie 2013, 21:45 de Clarvazatorul
Iasi@yahoo.com
Bihoreanule,nu mai sterge comentariile. De ce va este frica si vouă? De oligofrenul de Man? Pentru cel care a scris comentariul i-am spus sa dea m--e la. Masa si bunicasa dacă nu are nimic mai bun de făcut dupa ce se linisteste poate sa treacă si la voi dacă tot ii tineri trena.
Postat 10 Martie 2013, 18:51 de Dura lex
Dura lex
Nu te-ai saturat de comentat. Poți sa-ți umpli timpul dând *** .si sa nu te mai intereseze de nimeni. Te vei îneca in propriul venin. N. Nu nu Dl.Sava este si va rămâne un domn si un profesionist . Sunt sigur ca nu se coboară la nivelul tau.
Postat 10 Martie 2013, 14:51 de Dura. Lex
Dura lex, sed lex
Renumitul avocat Sava Ioan, s-a dovedit ca si-a castigat faima prin spaga data la judecatori si nu prin cunostinte in domeniul dreptului. Acum, in prag de puscarie, ar trebui sa se uite in urma si sa constientizeze ca singura realizare adevarata in toata cariera sa este procurorul Man Ciprian. Ce multumire mai mare poate avea un mare maestru decat aceea de a fi depasit, chiar surclasat, de propriul elev. Felicitari constiinciosului elev !
Postat 09 Martie 2013, 22:51 de justitiarul
Mai verifica
Taticutu a laudat odrasla. Dar de ce nu spui cu ce note a cazut ti rusine de rezultatele obtinute. Cei interesati verificati rezultatele INM 2002,2003,2004. Nu vorbesc prostii. Am fost in sala cu acest geniu.
Postat 05 Martie 2013, 14:31 de justitiarul
Am verificat
Man a terminat Institul National de Magistratura cu medie f.mare.
Postat 04 Martie 2013, 19:53 de Justitiaru
turnati
ciprian man a incercat de 3 ori sa intre la sectia procurori si nu a reusit pina cind hotul ala de tacsu i/a dat spaga lui vasile blaga
Postat 03 Martie 2013, 23:20 de tanaka
Lumea virtuală
Se vede că încet-încet, Bihoreanul se transformă într-o publicaţie virtuală, bazată pe virtualizarea fabulaţiilor şi minţii bolnave ale şefului necontestat al ebihoreanul.ro ... succes în acest demers care e mai bun decât acela de a inventa lucruri rele despre oameni buni, doar pentru că nu vor să poarte acelaşi model de pălărie.
Postat 02 Martie 2013, 20:31 de Carp III
Cipri
RASPUNS LA COMENTARIU --- PE TARGA,DAR IN TEREN Nu ma simt faultat de nimeni , sunt foarte bine si am si clienti cati vreau . De aceea nu ai tu somn ? Daca as fi in locul tau nu as avea nici eu somn, dar multumesc la Dumnezeu ca nu sunt un necunoscut si un nimeni ca si tine. Posteaza cu numele tau frustratule nu te ascunde sub numele meu. De fapt de cand te stiu ai avut un complex la numele meu si o sa ai pana se pune panant pe tine si toata familia ta.
Postat 02 Martie 2013, 07:58 de 10
RAMA
MAN CIPRIAN FLORENTIN = RAMA Ma mir cum l-a primit Sava in birou pe acest infect.
Postat 02 Martie 2013, 07:35 de unu
PE TARGĂ, DAR ÎN TEREN
Este adevărat că actualmente sunt rău faultat, dar - părerea mea - încă-s pe teren și deocamdată chiar mă cred în exercitarea funcțiunii de avocat, deși toți mă cam ocolesc ... poate cu excepția foștilor clienți, care mă caută să le restitui onorariile și dosarele, dar asta-i viața, orice șut în kur constituie încă un pas spre pensie, am vârsta dar o am și pe Dana de întreținut și nu știi de unde sare un alt stagiar să ne-o tragă, ca Man Nerecunoscătorul bip bip bip
Postat 02 Martie 2013, 01:04 de IOAN SAVA
COMENTARIU LA ARTICOLUL \
PENTRU ADINA Felicitari pentru : Tache, Ianche si Cadar !!!..........
Postat 02 Martie 2013, 00:06 de SAVA IOAN
COMENTARIU LA ARTICOLUL " TURNATI AICI "
Sursele lui BIHOREL MINT pentru ca ele sunt din interiorul DNA Oradea.Pentru cel care ai scris iti recomand sa nu o implici pe sotia mea si pe judecatorul Puscas in activitatile pe care eu le duc impotriva celor 3 amintiti in articol si a procurorului Muntean si prin plangerile penale formulate impotriva avestora. AVOCATUL SAVA NU ESTE SCOS PE TUSA , el este in TEREN SI CU PROFESIA DE AVOCAT PE CARE SI-O EXERCITA SI IN PREZENT CAT SI CU LUPTA IMPOTIVA CELOR 4 de mai sus. Iti este frica, ca Iancu, Man si Surducan ar putea fi compromisi?Sau lor le este frica si au apelat la acest ziar care face jocurile lor prin procurorul MAN CIPRIAN FLORENTIN - fostul stagiar al meu pe care l-am invatat meserie si l-am tinut in biroul meu fara nici o pretentie. Cutremurati ar trebui sa fie cei 4 de mai sus ,de esecurile avute cu propunerile de arestare care le-au fost respinse , dar acest ziar nu a trambitat esecurile lor. Curios ca acest ziar nu a scris despre recentul ESEC TOTAL a lui IANCU care a trimis in judecata doua persoane pentru trafic de influienta si care au fost achitate definitiv in februarie 2013 de ICCJ cu art.10 lit.a.C.p.p respectiv fapta nu exista.
Postat 01 Martie 2013, 23:59 de SAVA IOAN
ASTA
e groasă de tot! Dle SAVA, pune câteva milioane de euro şi renunţă oricine să te mai sâcâie! Mai o variantă: GO HAWAI !
Postat 01 Martie 2013, 21:37 de ADINA
Si ?!
Fiind domnii procurori si d-l politist oameni fara pata, cu constiinta curata, vor dormi linistiti ! Sava &co va fi pedepsit si obligat sa ramana cu banii in buzunar. Numai ca viata nu-i un basm !
Postat 01 Martie 2013, 18:49 de pinonel
ERATĂ
IANKE
Postat 01 Martie 2013, 17:45 de ADINA
IANCU, MAN ŞI SURDUCAN
TACHE, IANCHE ŞI CADÂR !!! CARAGIALENEASCĂ TREABĂ, COANE SAVA!!! DECI NUMĂRĂM STEAGURI...
Postat 01 Martie 2013, 17:43 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON