URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2013, 09:35

Târgul boschetarilor: Piaţa Unirii a devenit casă pentru oamenii străzii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În timp ce opozanţii şi susţinătorii proiectului de modernizare a Pieţei Unirii se bat între ei, în zonă orădenii de rând îşi văd mai departe de treaba lor. Uneori treaba mică, alteori treaba mare, după cum ştie oricine trece pe-acolo şi nu are nasul înfundat.

Vezi cum se gospodăresc boschetarii în Piaţa Unirii, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
acuam o fac doar boschetarii...
dupa amenajarea lui marlan o sa ne pisham toti oradeni in piata unirii ca va arata ca un wc...
Postat 16 Iulie 2013, 16:35 de oradean
CE CRIMA fac ? CE va FURA ?
dar credeti ca pot pune mana pe ei asa JANDARMERIA , daca pe dvs. pe strada va atinge unul, va mai si obliga la SECHESTRU ce faceti conform legii, sunt pe un spatiu PUBLIC , al tuturoara, pe care deranjeaza ii trimitem in PRIRAMIDA sa se spele daca nu au alte LOCURI amenajate pentru EI !! CE CRIMA fac ? CE va FURA ? NOI prcatic am FURAT , am facut locuri pentru CATIVA si RESTUL ce FAC , privesc la CER, unde va credeti in JUNGLA ?
Postat 16 Iulie 2013, 13:22 de CE CRIMA fac ? CE va
Red Alert
Si totusi ce face Politia ori Politia Comunitara (in special, fiindca sediul e la o aruncatura de bat de Piata Unirii). Camerele de supraveghere nu bat si pe zona aceea?? Ne facem de ras cu asemenea priveliste ...
Postat 16 Iulie 2013, 10:21 de [ro]
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON