URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Aprilie 2013, 10:21

Război femeiesc: Directoarea de la Iosif Vulcan vrea să ştie cine îi sunt duşmanii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorel a arătat cu vreo două săptămâni în urmă că directoarea Colegiului Naţional Iosif Vulcan, Simona Martin, şi-a pus în cap să o demită pe contabila şcolii, Cristina Antik, pe motiv că aceasta n-ar mai fi dispusă să-i ascundă micile sau marile nereguli.

Între timp, însă, războiul s-a mutat în spaţiu. Cel virtual. Ascunşi în spatele anonimatului, diverşi angajaţi ai şcolii s-au luat în gură pe forumul lui Bihorel, aruncând cu vorbe când în Martin, când în Antik.

Citeşte ce reacţie a avut directoarea Simona Martin, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
MAI SUNTEM SI NOI, ALTII IN SCOALA!
Care "NOI "profesori ? Cu rsepect dar scoala are 140 de salariati ! Iar restul NOI SUNTEM CEI CARE NE VEDEM DE TREABA NOASTRA ! ...adica de elevi, catalog, note...! Voi cei care strigati tare impotriva lui Antik sunteti cei care o lingeti toata ziua pe Martin, ca alta treaba se pare ca nu aveti !!!! Martin e o persoana fara caracter, o delapidatoare si o noncultura !!! Ce sustienti voi ??? Contabila Antik a facut mai multe plangeri penale impotriva directoarei Martin... sau asta refuzati sa stiti, ca doar de asta se vrea sa se scape de ANTIK! Nu te lasa Antik, suntem cu tine !!!
Postat 22 Mai 2013, 10:39 de MAI SUNTEM SI NOI !
Contabilei Antik
Contabila Cristina, nu poate accepta cu mintea ei de mare doctora economista si pe deasupra si nevasta de mare judecator Antik, ca profesorii din Pedagogic nu sunt marionete care sa fie " tarati in noroi " de directoare sau manipulati de aceasta. Ea nu poate intelege cum noi, 80 de cadre didactice, care in ochii ei suntem niste bieti profesori inferiori ca si conditie sociala, am indraznit s-o punem la punct pe doamna sotie de judecator. Dar domnul judecator Antik si a lui sotie trebuie sa inteleaga ca si ei trebuie sa respecte LEGEA, iar sotioara lui nu-i face nici cinste nici onoare in nicio institutie de stat pe unde cei doi se preumbla. Si ca proverbul romanesc spune ca fiecare pasare pe graiul ei piere, ... chiar si in cazul judecatorilor.
Postat 21 Aprilie 2013, 13:46 de Tot NOI
Contabilei Antik
Esti penibila contabila Cristina Antic !! Noi, profesorii, iti dorim sa vii din concediul de odihna pe care ti l-a semnat chiar directoarea cand te-om chema noi. Adica NEVER !! Locul tau de munca este la una din scolile de la tara pe la care te-ai mai plimbat: adica Ineu, Toboliu, Cheresig. Nu dorim sa jignim aceste scoli ! Lupta ta nu este cu directoarea Martin, deoarece directoarea Martin azi e, maine poate nu mai e directoare. Dar noi suntem. Si aici ramanem! Degeaba se tot plimba judecatorasul Antik pe la Politia de Investigare a Fraudelor cu amenintari la adresa noastra, ii asteptam la noi in scoala sa-i intrebam daca nu e abuz ceea ce face ?? Nu le-a spus judecatorul politistilor ca esti anchetata disciplinar de 3 comisii de cercetare pentru fapte pentru care trebuia demult sa fii data afara din scoala ??! Oricum asta te asteapta. Cum te-au dat afara profesorii din Ineu, asa te vom da si noi ! Prelungeste-ti concediul si nu mai aparea in fata noastra !! Contabila casiera se descurca si fara tine.
Postat 21 Aprilie 2013, 12:07 de NOI
DEMISA doamna "noastră"MARTIN !!!!
MARTIN DEMISIA !!!!!!!!!!!!!!!!!! Esti penibila sa târăşti profesorii în noroiul tau ! L-ai mai "prostit " şi pe Negran că eşti "fata bună"! Demisa îţi va şterge greşelile, nu amâna !!!! Pentru managementul defectuos vei da socoteală !!! DEMISIA !!!!
Postat 14 Aprilie 2013, 19:42 de Prof.
Scoala Cheresig
Auzi tu Cristinuca taica ! Ce-ai zice tu sa te duci inapoi de unde ai venit: adica la scoala din Cheresig, ca doar de acolo ai aterizat tu in centrul orasului, cu ajutorul lui Rozi. Daca tot nu te vor profesorii de la Pedagogic, poate te intelegi cu cei din Cheresig. Ei te primesc cu bratele deschise.
Postat 10 Aprilie 2013, 22:12 de Taica
upta nu e a profesorilor
Stau şi mă gândesc care este amestecul contabilei în această poveste în care profesorii vor demiterea ei.Am găsit 2 răspunsuri fie contabila nu îşi face bine treaba şi profesorii au fost afectaţi de această situaţie, fie directoarea se foloseşte de profesori pentru a scăpa de contabilă.Dacă în prima situaţie nu am auzit ca vreun să nu-şi fi primit salariile la timp în perioada actuală pentru a face credibilă prima ipoteză privind revolta acestora, a doua versiune are mai multă viaţă şi este mai actuală în contextul disputei personale dintre cele 2 persoane, când contabila pare să nu o lase pe directoare să facă cu banii şcolii ceea ce vrea. Păcat că profesorii sunt folosiţi drept paravane sau scuturi în această dispută, cu toate că nu e lupa lor.M-am săturat să fim luaţi de fraieri de către...,,o deşteaptă,,.
Postat 08 Aprilie 2013, 20:20 de fraierii
Impecabila directoare
Aveţi dreptate voi cei care suntem după curul d-nei directoare: aceasta conduce impecabil şcoala, este modelul directorului ideal pentru orice şcoală din România şi chiar Europa şi în viitor sper să conducă cel puţin ISJ dacă nu Ministerul Educaţiei . Aş propune să se facă o statuie pentru realizările ei şi chiar strada pe care este şcoala să primească numele ei.Ştie limbi străine, să redacteze la calculator, să se plimbe în străinătate pe banii ei-pardon ai şcolii-are studii şi masterate cât încape...scuze pentru un nivel mediu. Aşa frumos vorbeşte că se plistisesc toţi profesorii...Da chiar aşa d-na Antik ce mai căutaţi la şcoală pentru că aparţine Simonei pe viaţă pentru meritele deosebite aduse şcolii...îmi vine să plâng ...
Postat 08 Aprilie 2013, 15:58 de d-na perfecta
NOI
In primul rand invata sa scrii corect romaneste. Greselile tale de scriere nu le face un elev de clasa a II-a. In al doilea rand, nu exista dictatura in scoala noastra. Exista doar intr-un singur birou: cel al contabilei doctore. Si mai scuteste-ne de subiectul demisie. Demisia ar trebui sa ti-o scrii TU. Si apoi sa te duci la primaria din Toboliu, ca acolo te-asteapta prietenii tai de la Curtea de Conturi. Aveti de finalizat chestiuni importante !!
Postat 08 Aprilie 2013, 14:44 de @democratie
demisia
Nu uita Simona aştept demisia pe biroul meu...Dacă vrei să mă cunoşti sau dacă te deranjez ieşi din viaţa publică prin demisie de la conducerea şcolii şi intră în anonimatul nostru, a oamenilor de rând care mâncăm o coajă de pită şi nu un ciolan cum laşi de înţeles că este la masa ta. Dacă te nu îţi place comentarile forum-iştilor atunci taci şi nu încerca să ne cunoşti identitatea pentru că noi suntem cei cu care lucrezi şi te întâlneşti zi de zi numai că ne deranjează profund modul cum conduci şcoala.Doar comuniştii şi metodele antiterorism încearcă să dezvăluie identitatea celor din umbră, doar n-oi fi şi tu de la SRI !Dar dacă ţi cu dinţii de scaun, atunci trebuie să accepţi criticile persoanelor din jur, fie că sunt profesori fie că nu, că doar trăim în democraţie chiar dacă ai introdus în şcoală dictatura!
Postat 08 Aprilie 2013, 09:04 de democraţie
atentie va veni 48
Doamna Cristina, nu bagati in seama presa greco-catolica a bihorului dar nu uitati ca grecocatolicul si in presa ramane infect poate revine 1948 sa le inchidem gura.Shalom
Postat 05 Aprilie 2013, 16:34 de evreul
Falsul scandal
Credem ca, cei ascunsi in spatele anonimatului in spatiul virtual sunteti chiar voi, cei de la marele ziar,, Bihoreanul,,. Mai nou, am constatat ca asa procedati , incercati sa si comentati ..doar , doar o iesi ceva scandal ..da priviti aici ..nimeni nu va pica in plasa !!! Incercati alta strategie ..asta e gresita !
Postat 05 Aprilie 2013, 15:22 de Eu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON