URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2015, 11:33

Punem FC Bihoru' pe primul loc: După ce l-a criticat pe Bolojan, Cornel Popa reduce drastic bugetul pentru club

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anul trecut, când primarul Ilie Bolojan a anunţat că sistează finanţarea FC Bihor, a primit o replică foarte dură de la colegul de partid, preşedintele Consiliului Judeţean Cornel Popa. Acesta a spus că el nu poate fi atât de mizerabil încât să nu mai ajute clubul de fotbal. Cum îl ajută se vede, însă, după cifrele din bugetul proaspăt aprobat.

Citeşte câţi bani mai dă CJ Bihor echipei FC Bihor, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@WinDos
esti pe langa subiect bietul de tine
Postat 17 Februarie 2015, 14:04 de David
fc izvoru popii bihor
cornel popa, tu scoate banii de la smecherasii penelisti micula, ca si asa ati pus presedinte in fruntea tarii. pana acum nu ai facut decat gargara, nu poti si nu stii sa gasesti solutii, bine ca iti place functia si datu din pix. iti dai seama cum s-ar putea numi noua echipa prin sponsorizare? fc minunea bihorului sau fc izvoru popii bihor!
Postat 16 Februarie 2015, 23:27 de roger
Milioane de euro
Dati-le vreo cateva milioane de euro, nu doar maruntis. Asa cum le-ati mai dat si pana acum. Si cu ce v-ati ales ? S-au ales smecherii cu profitul. Voi dati-le bani publici. Doar cheltuiala asta (gaura neagra la buget) lipseste orasului. Restul sunt toate rezolvate in Oradea, de la A la Z.
Postat 16 Februarie 2015, 17:46 de Valhalla-Asgard
Popa si Bolojan au sfasiat judetul !!!
Atata ii duce mintea, atata fac si ei !!!
Postat 16 Februarie 2015, 13:22 de WinDos
pt ce?
La cei bun sa dai bani marunti?nici nu-i ajuti,nici nu-i omori!si de ce Cornelu decide dc ajuta clubul sau nu? nu exista niste indicatori de performanta pt a vedea utilitatea?mai bine ar face aeroportul si drumurile ce apartin de judet.
Postat 16 Februarie 2015, 12:42 de Reka
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON