URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Decembrie 2013, 10:07

Planuri de milioane: Curtea de Conturi a descoperit un prejudiciu de 6 milioane de lei la Primăria Oradea!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectorii Curţii de Conturi, care au părăsit săptămâna trecută Primăria orădeană, au cerut, printre altele, documente justificative pentru toate investiţiile începute şi nefinalizate din 1990 până în 2013, socotind un prejudiciu de 6 milioane lei!

Citeşte cum s-a adunat şi în ce constă acest prejudiciu, pe blogul www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
lingeri...
hai ma abrudane, sau chirila sau care dreaq-oti fi scris "stirea" asta "bomba", nu vedeti ce jenanti sunteti ? cum sa fie ma din 1990 pana azi, cand CurTea de Conturi a verificat doar pe 2011 sau 2012 ? aaaa, vreti sa-i mai dati o limba lu Balbajan si aveti impresia ca frajerii de oradeni nu se prind !? vai si-amar ! voi si cu balbajan o sa va umpleti de bani supti din buzunarele oradenilor, iar ei o sa ramana falimentari dupa ce scapa de dom' primar
Postat 16 Decembrie 2013, 00:50 de Agentul Termic
Casa din Beverly Hills a lui Bolovan face 15% din paguba
A dat 6 milioane de la noi si a luat parandarat 0,9 pentru el ... asa ca e buna afacerea celor care l-am votat.
Postat 14 Decembrie 2013, 16:18 de Snow
E vorba de cei 6.000.000 incasati de Selina ???????????????????
Sensurile giratorii ale lui Bolo si care au fost mai apoi desfiintate ne-au costat cam mult. La fel proiectele geniale ale cuplului Bolo(jan)-Bolo(s), de plimbat vaca pe Dealul Ciuperca sau de macinat rakatul oradenilor pentru producerea de lumina la becurile din Rogerius.
Postat 14 Decembrie 2013, 16:14 de Zoom
Dezinformare ca la Bihoreanul numai la USL mai gasesti!
Prejudiciul constatat de catre Curtea de Conturi, in urma controlului anual efectuat la PMO, este strict aferent exercitiului financiar 2011. Asa ca, nu mai mintiti oradenii, pentru ca nici vorba de perioada de la 1990 incoace, ci doar de un singur an calendaristic din perioada primului mandat al actualului primar! Rusinica Bihorelule!
Postat 14 Decembrie 2013, 16:06 de Zoom
selina i a papat
dupa ce si a parasit familia urmatorul obiectiv al lui bolojan a fost sa si umple vistieriiile lui si ale selinei,eu cred ca prejudiciul e mult mai mare
Postat 14 Decembrie 2013, 16:01 de bolo maidanezul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON