URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Februarie 2011, 11:01

Subprefectul Bitea: Orăşean cam ţăran (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi se dă mare intelectual rafinat şi politician subtil, unicul înalt funcţionar din judeţul Bihor, subprefectul Cristian Bitea se dovedeşte în spaţiul privat virtual doar cu o idee mai altfel decât un simplu manelist.

Ca dovadă, fiul mamei sale de la şefia Sanepidului a postat pe blogul propriu numai poze de cocalar: ba stând tolănit pe un scaun în biroul preşedintelui PDL Bihor, dar descheiat la şapte nasturi, ba fălindu-se cu telefonul mobil, ba etalându-şi piepţii depilaţi pe o plajă meridională...

16-prefect.jpgCea mai tare, dacă e ca Bihorel să-şi spună părerea, este însă poza pe care dom' subprefect şi-a făcut-o propriului birou, probabil ca să aibă o dovadă că lucrează la Prefectură, că altminteri pe la serviciu nu prea binevoieşte să stea prea mult.

Oricum, chiar dacă aduce foarte mult cu filmuleţul căpşunarului care-şi laudă propriul Audi pe youtube, şi în cazul lui Bitea gestul contează. Nu contează că-i cam de cocalar...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
securisti!!!!
SA-I ARDA FOCU
Postat 09 Septembrie 2011, 02:09 de petrescu
securisti!!!!
DE CE SA FII INVIDIOS PE UN PROST INSEAMNA CA SUNT MAI PROSTII DECIT EL,DAR REALITATEA ESTE ALTA LOCUL ACESTUI ANALFABET NU ESTE IN POLITICA EU PERSONAL DACA IL VAD PE STRADA PE CINEVA DIN FAMILIA LUI II INPUSC .
Postat 09 Septembrie 2011, 02:07 de petrescu
securisti!!!!
sa dea Dumnezeu sa ii piara tot neamu ,ca face numai rau.
Postat 09 Septembrie 2011, 01:56 de petrescu
invidiosilor
INVIDIOSII DE LA BIHOREANUL.NUMAI VOI PUTETI SCRIE ASA CEVA ,DAR BINEINTELES DIN INVIDIE........RAILOR CE SUNTETI!!!!
Postat 02 Martie 2011, 16:59 de ANONIMA
hmm
daca vreti sa faceti un bine acestei tari nu drebuie decat sa publicati toate adresele "conducatorilor nostrii dragi" si o sa aveti surpriza placuta sa scapati de o mare parte dintre ei
Postat 23 Februarie 2011, 03:48 de diablo
djdj
..ca voi de la Bihireanul iti fi cei mai fini sintre cei fini !! Hahahahaha !!
Postat 22 Februarie 2011, 20:23 de sjdhd
ion
COCALAR !!!!! DAR DIN PACATE ASTIA NE CONDUC ,.ASCHIA NU SARE DEPARTE DE MAMA
Postat 22 Februarie 2011, 17:03 de ion
asta-i nivelul, dar dubla masura ???
Foarte posibil sa ai dreptate ! Dar , daca de la altii aveti pretentii, la voi de ce scade zi de zi, nivelul scrierilor ? Daca si asta e un subiect pe care sa-l tratezi intr-un ziar...., atunci, iarta-ma !
Postat 22 Februarie 2011, 15:03 de maria
E un *!
Bitea asta e un mare *. Doar aerele sunt de el, ca in rest nici de femei nu/i bun. L/a vazut cineva vreodata cu o femeie? Si nu ma refer la Simona Vesa care umbla de ani de zile dupa el, degeaba.
Postat 22 Februarie 2011, 14:36 de Oradean
ha ha
am ras! cred ca-si savureaza statutul oficial, ceea ce nu e rau, doar nu vi-e ciuda? insa da, e cam cocalaresque. daca e inalt functionar ar trebui sa aiba o imagine publica impecabila, de om care a ajuns demn de functia sa printr-o educatie si o formare exemplara. ceea ce nu denota fotografiile respectiva, dimpotriva, pare un parvenit ce ce \"s-a ajuns muica, marte bashtan la oradea, sa moara dushmanii\"
Postat 22 Februarie 2011, 12:03 de androidul cu sobolan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON