URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Decembrie 2014, 10:16

Mascat cu graţie: Ce au purtat mascaţii când au descins la Spitalul Municipal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Imaginea anului 2014, cel puţin în judeţul Bihor, a fost surprinsă joia trecută de BIHOREANUL la Centrul Oncologic al Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu, acolo unde mascaţii Poliţiei, procurorii DIICOT şi inspectorii Direcţiei Antifraudă descinseseră în cadrul unei anchete privind prejudicierea cu milioane de euro a bugetului de stat şi a celui de asigurări de sănătate, de către o reţea de farmacişti şi medici.

Vezi imaginea, pe Blogul lui Bihorel!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
poate.....
Poate ca avem prejudiciu zero!!!!S-a mai vazut odata!!!
Postat 02 Decembrie 2014, 13:49 de eoradeanul
Sunt Medici si ...medici
Sunt Medici si ..medici,precum exista si Mafia industriei farmaceutice; fum fara foc nu prea am vazut.Era de interes o informare mai aprofundata a problemei de fond,nu de alta dar sa stim sine ne....... trateaza.
Postat 02 Decembrie 2014, 00:21 de platona
Nu glumi cu viata!
Draga autorule sau dragi autori, sunt unul dintre putinii parinti din Oradea al carui copil de 3 ani trebuia sa inceapa tratamentul in momentul acelor perchezitii. Eram disperat ca s-ar fi putut sa nu primeasca tratamentul din cauza acelor probleme legale, care nu erau problema unui ingeras de 3 anisori. Se pare ca te intreci cu gluma, nu iti doresc sa treci vreodata in viata prin ce trecem noi ca familie acum. Acei "mascati" au inteles ca nu te poti juca cu viata, orice virus sau bacterie adusa pe sectie dintr-o simpla neglijenta i-ar fi putut fi fatale. Te rog, alta data, inainte de a face o "glumita", ia in considerare ca intri intr-o problematica in care esti pur si simplu depasit, acei medici si asistente de pe Oncologie fac tot ce le sta in putinta sa salveze viata unor ingerasi. In concluzie, acei "mascati cu botosei" au inteles ceea ce tu sau voi, ca autori ai articolului, nu ati fost in stare sa intelegeti, asa ca mai bine v-ati tine de alt gen de glume, pe la voi prin cartier.
Postat 02 Decembrie 2014, 00:00 de Adi_Popa
Botoseii Sanatatii bihorene
Dar botoseii pe care i-ati incaltat,au fost platiti ?Inca un ciubuc al sistemului medical Bihorean ,contrar dispozitiilor date de Ministrul Sanatatii.Boala si infectiile nu vin prin BOTOSEI,tovarasi medici bihoreni ci prin practicile Dvs de zi cu zi si prin tratarea bolnavului ca pe un obiect fara suflet.De asistente,sa nu mai vorbim. Chati dintre Dvs. nu ati stiut ca Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea ,deverseaza apa menajera incarcata cu cantitati incomensurabile de agenti patogeni de la toti bolnavii tratati.direct in paraul Paris afluent al Crisului Repede;cu risc major de ai imbolnavi pe toti oradenii.Pai daca Primarului Bolojan nu-i pasa ,de ce v-ar pasa voua.TOTUL PENTRU BINELE SI IN INTERESUL CETATEANULUI. Ce frumos. Un parc nou din Oradea a fost populat ,prin bunavointa Primarului Bolojan cu copaci de 500 euro/buc;la anul vom planta altii,in locul celor disparuti !!!!!banii nostri, banii nostri...... pe medicamente,pe tratamente, pe botosei,pe piste de biciclete,pe marcaje de parcari, pe parcari etajate sexi(goale),pe INTUBARI fara numar,fara numar(Adona ,Paris) frauduloase, taxe,impozite, medici, asistente......medicamente.....
Postat 01 Decembrie 2014, 22:47 de platona
?
O mare fasaiala! Pai pana acum nu se stie nici un detaliu, nu se stie nici un nume?
Postat 01 Decembrie 2014, 10:43 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON