Ediția tipărită
 
   
 
Părerea noastră
 
folclor de bihor.jpg

Folclor
de Bihor

de Mircea Chirilă

Jolţârleanul Botus Traseisticus este denumirea ştiinţifică a unui animal politic specific României, o corcitură între peştele sanitar care mănâncă rahatul de pe fundul acvariului şi gibonul cu creier mic care se bate cu pumnii-n piept.
 
 
zic si eu.jpg

Zic ÅŸi eu

de Adrian CriÅŸ

Partea tristă e că pe meleagurile noastre n-a nins ioc, partea bună e că nici n-am riscat să vină Boc să ne salveze cu lopăţica! Scăpat ca prin urechile acului de o demisie de onoare după ce Curtea Constituţională i-a desfiinţat comasarea alegerilor pentru care, sărăcuţul, îşi asumase Răspunderea, titanul din Răchiţele camuflat în civilie ca "prof.univ.dr. în Drept Constituţional" şi-a găsit scăparea taman în iadul alb.
 
 
 
     
 
Newsletter
 
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
   
 
Magazin
 
Arhitectul elveţian Gerd Niemoeller a gândit o căsuţă ieftină, de 36 de metri pătraţi şi 800 de kilograme, realizată din hârtie reciclată, tratată cu răşină.
 
Monica Gabor, fostă Columbeanu, a pozat pentru o campanie a celebrei organizaţii de protecţie a animalelor, PETA, alături de alte modele. Monica a declarat că nu a primit bani pentru campanie.
 
Spărgătorul de bănci Attila Ambrus, provenit din România şi devenit cunoscut în Ungaria şi în străinătate ca "Banditul Whiskey", a fost eliberat din puşcărie după zece ani petrecuţi după gratii.
 
   
 
Spune ce crezi
 
Credeţi că numeroasele proteste în stradă la Oradea şi în toată ţara vor avea vreun efect?



sau vezi rezultatele
 
     
 
Premiile lui Bihorel
 
Am trăit s-o vedem şi pe asta. Şefii Poliţiilor din zona Beiuşului, în frunte chiar cu mai marele Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul Remus Indrei, au fost trecuţi la munca de jos. Adică la dirijat circulaţia. Şi nu oriunde, ci în nămeţii din Vârtop, la minus enşpe grade.
 
După cum Bihorel anunţa de săptămâna trecută, studenţii orădeni şi-au făcut un ziar online, "Studentocraţia", redactorul-şef al acestuia, Adina Ciriblan, motivând că jurnaliştii profesionişti scriu doar de rău despre junii de la Sorbonică. Bihorel a despicat însă iţele: Adina e nimeni alta decât iubita liderului studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, şi el membru în redacţia "Studentocraţiei", considerat o simplă marionetă a fostului lider, Adrian Dume, acum asistent universitar.
 
Devenit vedetă porno naţională, după ce presupusa amantă, pe care a agăţat-o pe un site de matrimoniale, i-a distribuit prin tabloide pozele ce-l arătau ba din spate în fundul gol, ba din faţă cu "cucul" la vedere, iubăreţul sexagenar Ioan Pantea, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, s-a pensionat pâş-pâş, "pe burtă".
 
   
 
De știut
 
mircea-dumitrescu.jpg

Bihoreanul
la medic

de Mircea Dumitrescu

Pancreatita cronică se poate manifesta sub forma unor episoade de inflamaţie acută survenite pe un pancreas anterior afectat, sau ca o afectare cronică, cu durere sau fenomene de malabsorbţie persistente.
 
 
mircea-ursuta.jpg

Avocatul Bihoreanului

de Mircea Ursuta

La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sesizând Parlamentul pentru dezbaterea proiectului. Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012.
 
 
 
     
Premiile lui Bihorel
eBihoreanul.roPremiile lui Bihorel > 03.03.2010, 12:03
Send to YM Friend Send to a friend Print |
Cuvinte cheie: premii, bihorel, premiile lui bihorel, colinelor, magnati, ioan micula, viorel micula, fratii micula, bolojan, carp
Voteaza articol:
1/52/53/54/55/5
Scor: 1,8 / 5 (26 voturi)

Articol citit de
1312 ori
Comentarii:
Nu este necesar să fiţi autentificat pentru a putea posta comentarii
Nume:*
Titlu:*
Email:*
Introduceţi textul din imaginea alăturată:*
Comentariu:*
Anunţă-mă dacă apar comentarii noi
  adaugă
    * Câmpuri obligatorii.

Comentarii (7):

Taxe   [05.03.2010, 14:28]
Socoteala este simpla. La volumul constructiilor rezidentiale ale germenilor ar trebui platite citeva milioane de euro, ca taxe si impozite. Asa ca amenzile simbolice de citeva mii de lei sunt convenabile celor amendati. Restul este evaziune fiscala si revine in sarcina primarului.
postat de: TAMTAC

poza   [04.03.2010, 21:05]
da casa lui alalalt va e frica s-o pozati sau nu puteti intra pe cele doua strazi de frica
postat de: catavencu

invidie   [04.03.2010, 19:14]
probabil cris nu o fi luat cat o fi crezut el in burtacinimea lui de la micula si acuma se gandeste cum sa faca sa mai ingurgiteze gratis un mititel.. Oare nu se gandeste el ca ar merita si el un culcus linistit daca pe vremuri nu i-a iesit cu stie el ce.Eu cred ca unii isi depasesc conditia si atunci sa vezi.....Este si cazul lui micula.Astept cu nerabdare un nou articol
postat de: dino

uimire   [04.03.2010, 18:31]
Cred ca ziaristii au fost ca si viermii de matase. Acum li s;a facut foame din nou ,probabil ca MICULA O SA DESFACA PUNGA din nou.Nu cred in povestea Bolojan VS Micula.Pobabil un cutremur ar rezolva problema care este una nationala.Oricum intrarile lor seamana cu cele de la Rulikowski. Sa fie vreun semn
postat de: aaaa

fraierilor   [03.03.2010, 21:01]
Fraierilor , casa din imagine este a lui JONNY , iar fotografia este a lui Viorel.
postat de: fraierilor

hahaha   [03.03.2010, 13:13]
pana la urma ii intelegi si pe ziaristii de la crisana. ce sa faca oamenii ,sa moara de foame daca jemenii si-au luat o binemeritata tzeapa de la bolo? acum au ajuns sa-i pupe in dos pe alde filip sau tarta, care mai ieri ii amenintau cu bataia, sau pe mircea matei, caruia tocmai ei i-au facut publice multe secrete murdare. ce grea e si viatza de ziarist...mai bine mergi la tzara si te ocupi cu zarzavaturile, macar nu trebuie sa pupi in dos niste bogatasi de carton sau politicieni excroci p.s. oare ziaristii miculelor ce parere au despre faptul ca beni rus,clientul lor prefrat gazduieste gratis gradinitza aia de stat pt care patronii lor cereau zeci de mii de euro chirie pe strada eminescu?
postat de: vali

asa este..legea este pt fraieri   [03.03.2010, 12:13]
eu daca vreua sa modific proiectul pentru casa trebuie sa fac iara o gramada si un carnat de acte ca deja mi-e sila de ele
postat de: oradean

 
Foto Bihoreanul
 
Crişul Repede a îngheţat, la fel ca toate râurile din judeţ (FOTO)
 
Actual
 
Teo Trandafir şi-a dat demisia din funcţia de deputat, vedeta TV anunţând că nu e un capriciu şi nici o formă de protest, ci o necesitate impusă de starea sa de sănătate.
 
Afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat vineri dimineaţa, de Judecătoria Sectorului 1, la şase luni de închisoare cu executare pentru şantaj asupra lui Sebastian Ghiţă, pe care l-a ameninţat cu moartea şi compromiterea imaginii publice în schimbul sumei de 150.000 de euro.
 
Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil de vineri dimineaţă până duminică seara, avertizând că aria ninsorilor va cuprinde treptat toate regiunile, începând din sud-vest, local stratul de zăpadă va depăşi 20 de centimetri, iar vântul va avea la rafale viteze de peste 60 de km/h.
 
 
 
 
Anunțuri gratuite
 
 
Sport
 
Datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, cu drumuri greu de parcurs şi viscolul de la Salonta, conducerea clubului FC Bihor a anulat triunghiularul cu jocuri amicale care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă pe terenul sintetic al stadionului Liberty. La triunghiular urmau să mai participe Unirea Valea lui Mihai şi Gloria Arad.
 
Echipa Luceafărul Felix şi-a continuat vineri seria partidelor amicale, cu un joc programat în încheierea cantonamentului de la Băile Felix, în compania bănăţenilor de la ACS Recaş. După ce la pauză au fost conduşi cu 1-0, în final, jucătorii bihoreni au reuşit să se impună clar, cu 4-1.
 
La capătul unui joc de infarct, extrem de echilibrat, formaţia orădeană de baschet masculin CSM a fost învinsă vineri seară pe teren propriu, cu scorul de 67-63, de campioana en-titre a ţării, U Mobitelco Cluj. Jocul a fost decis în ultimul minut, când, după un atac ratat al orădenilor, clujenii care erau conduşi au întors situaţia.
 
 
Bihoreanul TV
 
Se încarcă...
Se încarcă...
 
Oradea noastră
 
Zonă celebră odinioară pentru plimbări, graţie faptului că din vârf se vede o mare parte din oraş, Dealul Ciuperca îşi va recăpăta celebritatea. Asta pentru că Primăria are de gând să-l amenajeze într-un mod inedit: cu o cascadă în trepte, cu un lac cu nuferi la bază, dar şi cu arbori sequoia şi o zonă viticolă.
 
După ce operatorul licenţiat de salubritate a anunţat asociaţiile de proprietari care au ghene în blocuri că vor trebui să-şi scoată singure recipiente în faţa imobilului în zilele de colectare, muncitorii RER Ecologic Service având obligaţia contractuală de a goli containerele aflate la limita proprietăţii, unele asociaţii au cerut firmei de salubritate să le reducă tariful.
 
Se spune, şi pe bună dreptate, că o imagine face cât o mie de cuvinte. Acest lucru a fost înţeles şi de RER Ecologic Service, care foloseşte un nou "instrument" pentru educarea orădenilor în chestiunea colectării selective a deşeurilor. De mai bine de o săptămână, orădenii pot vedea prin oraş două utilaje ale RER "utilate" cu autocolante 3D.
 
 
Vremea în Oradea
 
Acum în Oradea sunt -11° C

   Fenomene meteo:
   Umiditatea: 82 %
    Viteza vântului: 19.31 km/h

 
Prognoza:
 
Duminică    - Fulguialã, Temperatura -9° C
 
Curs valutar
 
   Curs BNR, sâmbătă, februarie 04,2012
      1 USD = 3,3663 RON   
      1 EUR = 4,3473 RON   
      1 HUF = 0,0143 RON   
convertor valutar
 
Horoscop