URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
18 Februarie 2011, 09:29

Sandu Lungu, sexy şi iubitor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorel a descoperit că luptătorul şi antrenorul orădean Alexandru Lungu are o pagină de Facebook care-i promovează personalitatea mai ales printre femei.

De când e divorţat şi singur, se descrie că e "sad", adică trist, dar şi "sexy şi iubitor!", pentru ca amatoarele să ştie că merită să-l cunoască mai îndeaproape, nu doar de pe net.

Pagina lui Lungu, însă, pare să fie o glumă făcută de cineva pe seama lui, căci forţosul mai are un cont, ceva mai oficial, în care totuşi nu se laudă singur. Aşa că, dacă-l prinde pe "pirat", nu-i exclus să-l facă praf...

UPDATE:

Alexandru Lungu a ţinut să precizeze, prin inermediul BIHOREANULUI, că nu deţine niciun cont pe vreo reţea de socializare şi, deci, oricine se folseşte de numele său pe internet este un impostor. "Este o farsă. Nu am absolut niciun cont, nici e-mail, nu sunt un fan al calculatorului şi, de altfel, nu am nici timp pentru aşa ceva", a declarat sportivul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
cristi
LUNGU luptator adevarat si in ring si in viata..........ONLY THE STRONG SURRVIVE...............SE STIE
Postat 27 Februarie 2011, 18:39 de sabo
cristi
lungu cel mai tare!!!restul zdrente si invidiosii
Postat 27 Februarie 2011, 18:37 de sabo
ha, ha, ha
10 motive pentru care "păsăricile" sunt scorpii: 1. Pentru că de mici se gândesc numai la cum să se mărite mai repede. Visul lor este o rochie de mireasă cât mai gogoşar, iar joaca cu păpuşile, acest antrenament pentru ştersul la fund de mai târziu, nu face decât să confirme intenţiile criminale. 2. Pentru că îi smulg pe cei mai buni dintre noi. În orice grup există un tip cool. Cel mai gagicar, cel mai frumos, cel mai cu vino-ncoa. El e liantul grupului, el aduce femeile, el face rost de băutură ieftină făcând ochi dulci fetei de la magazinul din colţ. Până când, într-o zi de tristă amintire, îi anuţă că se însoară. Desigur, promisiuni că totul va fi la fel, ne vedem, alea. Vorbe. După ce pune mâna scorpia pe el, s-a terminat. Ce să cauţi cu rataţii ăia? Ai bere în casă. Ne uităm amândoi la meci. Vineri plecăm la mama. Duminică avem musafiri. Crezi că covoarele astea se bat singure? 3. Pentru că, deşi ţipă pe toate drumurile că vor egalitate, profită la maximum de faptul că bărbaţii cad ca muştele la vederea unui decolteu sa la o juma de bucă, drept pentru care atu-ul lor maxim într-o negociere este sexul, pus pe masă, la vedere, cu o promisiune nerostită de mehlem pe sâni. Nu contează că ai creierul cât o bibilică, important este să ai ţâţe tari. 4. Pentru că nu fac sex oral din prima. Toţi bărbaţii visează ca în prima noapte de amor ea să rupă hainele de pe el şi să îi facă tot ce a văzut el în filmele cu Titus Steel. Şi din păcate, nimic. Toate se dau virtuoase, neatinse, caste, iubitule, tu eşti al 2 lea, iar primul nici măcar nu se ridica la valoarea ta. Iar masculul se mulţumeşte tâmp cu textul ăsta şi merge mai departe. 5. Pentru că după ce se lasă convinse să facă sex oral, nu înghit. Asta e partea a 2 a a poveştii virginalităţii. Vai dragă, nimeni până acum nu a terminat aşa, ştii tu, în gura mea. Doar o atingeam aşa fin, pentru umectare, iar la final nici nu stăteam la discuţii, afară. E ca şi cum nu m-ar fi atins. Iar masculul iarăşi e mulţumit, uite bă, ce tare sunt, aproape că sunt primul care îi rupe aţa de sub limbă. Şi se mulţumeşte cu o scuipătură în chiuvetă. 6. Pentru că dacă ţi-au făcut onoarea de a face sex cu tine, tu trebuie să simţi o imensă recunoştinţă, de preferinţă pe viaţă, să renunţi la tot şi să îi închini un templu, de preferinţă din diamante, templu la care să te închini cu respect. Tu trebuie să ştii că ea nu a vrut, ea de obicei nu face aşa ceva, nu îi place în general şi ceea ce a făcut a fost o favoare imensă pe care ţi-a făcut-o, într-un moment de rătăcire. 7. Pentru că nu îţi respectă viaţa, alegerile şi educaţia de până la ea. Orice păsărică ŞTIE că ea te va schimba, că da, nu eşti perfect şi că da, în principiu eşti un porc ordinar, dar ea va munci, te va educa, te va scoate din noroiul şi mâzga în care te târăşti şi te va aduce la suprafaţă, mai curat, mai uscat, mai pe scurt, alt om. 8. Pentru că nu ştie să gătească. E în legea firii ca femeile fac mâncarea în casă. E în codul genetic uman, de când prima maimuţă s-a ridicat în 2 labe, şi-a troznit oasele şi a zis “bă, să mor eu, îmi văd peştera de aici”. Desigur, majoritatea feministelor o dau în texte cum că trebuie împărţită munca în casă şi altele. Când o să ştii să schimbi o bujie, să instalezi un wordpress sau să parchezi corect lateral, atunci o să împărţim treburile. Până atunci, tu faci mâncare. 9. Pentru că nu au valoarea banilor. Pentru o femeie nu contează câţi bani are tipul, dacă are de unde sau nu. Ea vrea. Şi dacă vrea, logic că trebuie să aibă. În virtutea regulilor de mai sus, desigur, adică dacă tot a oferit sex, măcar să primească ceva la schimb. Treaba e tragică atunci când e vorba de o familie, iar tipul se dă peste cap, în pofida crizei, să facă rost de bani, iar femeia lui nu se ocupă decât cu spartul banilor prin diverse locaţii. Cu stil. 10. Pentru că toate seamănă cu mamele lor. Dacă vrei să vezi cum va arăta nevastă-ta peste 30 de ani, uite-te la mă-sa. Dacă aia e cât un dulap, fii calm, chiar dacă femeia ta acum arată de 30 de kile în viu, în mod sigur se face cât purcica. Dacă mă-sa e caţă şi toată ziua comentează, şi a ta va face la fel. Nu contează că acum nu face. Acum se abţine, pentru că încă nu e sigură că te-a prins. Dar şi când o să te prindă….vai de capul tău
Postat 27 Februarie 2011, 00:16 de woooooooooooooooow
ROABA!!!!
ESTI O ROABA PLINA CU CACAT!!
Postat 20 Februarie 2011, 00:31 de LUNGUU!!
DEDICATIE
Carmen Serban si Calin Crisan - Sunt Fericit
Postat 19 Februarie 2011, 19:06 de anca
DEDICATIE
DIN COCOS nu faci gaina,nici din femeie iubareata nu faci FEMEIE de casa :)) barbatul calca cu stangu, cand iubesti ce nu i al tau PLACEREA i mai mare:)) asa e de cand pamantul barbatul calca cu stangu nici de femei nu ma plang ca si ele calca STRAMB, nu piti trai o viata sa mannci carne de rata:chimbi meniul schimbi nevasta numai sa iasa supa BUNA...POFTA BUNA !
Postat 19 Februarie 2011, 18:55 de anca
DEDICATIE
PENTRURUGINITI :)) Trilulilu - Carmen Serban - Nu-ti mai ia pistolul foc - Video aoleuuuuu! ai imbatrinit si nu mai poti:))) nu mai ia pistoul FOOOOCCC ai avut pistol de 18 acum nu mai esti de 12, am sa l dau la o vecina sa l curete de RUGINA:))
Postat 19 Februarie 2011, 18:49 de anca
poc
mari jurnalisti de oradea care stau pe facebook.tremura cacatul in voi cand sunteti fata in fata cu careva, penibililor!
Postat 19 Februarie 2011, 17:07 de sandu
LOL
Sexy (mai ales), si intelijent........;-))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Postat 18 Februarie 2011, 11:56 de dant
lol
nu il face praf ca il da afara din MMA. eventual angajeaza pe cineva. ;)
Postat 18 Februarie 2011, 09:58 de anonimus
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON