URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 August 2016, 12:41

Limuzină la apă: Pasztor Sandor a trebuit să trimită în service maşina de serviciu folosită de Cornel Popa

Limuzină la apă: Pasztor Sandor a trebuit să trimită în service maşina de serviciu folosită de Cornel Popa (foto: generic)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Probleme mari cu limuzina Volkswagen Phaeton pe care fostul lider al UDMR Bihor, Alexandru Kiss, a achiziţionat-o cu peste 70.000 euro pe când era preşedintele Consiliului Judeţean: când şi-a preluat funcţia, actualul şef al judeţului, Pasztor Sandor, a fost surprins că n-o putea folosi, pentru că în habitaclul maşinii intrase apă până la bord.

Pe unde o fi umblat cu ea "alduitul" Cornel Popa, de a umezit-o aşa, încă nu e clar. 

Află cât costă reparaţiile, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@ curtea de conturi
Daca nu pot ei gasi bvinovatul sa cheme curtea de conturi sa verifice cheltuielile si gasesc ei cui sa le impute !!!!
Postat 22 August 2016, 14:56 de scortosul
Pasztor Ur,da nu mai scapati de inundatii nici la Prefectura ? !
Nici o problema.Specialistul Pasztor Sandor,rezolva problema intr-o clipita,doar este specialist in.. inundatii.Masura-Axa5POS Mediu,nu-i asa Sany Baci? Un drum pana la Luxembourg,putina germana cunoastem si le aducem aminte de isi nundatiile si pagubele produse de paraul Paris.Sa nu uitati sa-l duceti si pe Bolojan, poate reusiti,impreuna sa "inchideti si cazul "Amenajare valea Pasteur la Oradea".Unde-s doi,puterea creste...
Postat 21 August 2016, 22:38 de platona
W
Mai bine ar baga-o in programul rabla plus si sa-si ia in loc o masina electrica noua ,ca lumea.
Postat 21 August 2016, 14:06 de Iness
Service maghiar
Sigur a gasit Sanyi un service maghiar in Episcopia sau Diosig/Sacuieni
Postat 21 August 2016, 13:01 de no_name
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON