URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
05 Februarie 2011, 17:20

Dreptatea lui Bitea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De Sărbători, când tot românul zăcea cu sarmaua-n gât, subprefectul Cristian Bitea s-a trezit singur la butoane, s-a jucat cu telefonul guvernamental şi a convocat o conferinţă cu puţinii şefi de instituţii descentralizate care nu plecaseră în vacanţă, în care i-a atacat pe directorii PDL-işti ai Gărzii de Mediu, Călin Mocan, şi ai Autorităţii Rutiere Române, Ioan Curpaş, pe motiv de "management defectuos".

La întrebarea "pe ce te bazezi", pusă de şeful PDL Bihor Ştefan Seremi, junele subprefect s-a făcut mic şi deştept. Iată însă că, pentru a-i da satisfacţie, partidul a comandat un control la ARR, în speranţa că i se vor găsi lui Curpaş bubele imputate între Crăciun şi Revelion.

Cei mai în vârstă îşi aduc aminte că la fel se petreceau lucrurile şi pe vremea lui Stalin: întâi erai împuşcat, iar apoi ţi se instrumenta dosarul. Bihorel parcă-l şi vede pe democrat-liberalul Curpaş în faţa plutonului de execuţie, strigând, cu pieptul gol, în faţa gloanţelor: "Trăiască preşedintele Băsescu, în frunte cu ministra sa Nuţi Udrea!".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Mucles guys
De ce nu scrieti de pretenul Stefan fost mirean, care de o vreme s-a saturat de Preacuvioasa Angela, a luat niste banuti in jeb si s-a mutat într-o garsoniera impreuna cu o tânara juna cu vreo 30 de ani diferenta. Pai lu asta nu ii e capul la teatru de ex. ca el aude doar triluri de pasarica in bila. Te iubesc domn presedinte, Draga Fane !
Postat 06 Februarie 2011, 11:17 de Gabi
PDL-st
pentru Plimbaretul: plimba-te sau plimba ursul mai postacule! Bitea stie ce face si n-avea tu grija de unii si altii ca nu-i treaba ta... Oricum veti vedea ca are dreptate si nici atunci nu va sari calul...ca oricum e prieten cu Mocanu
Postat 06 Februarie 2011, 02:15 de Calin
Adio fraiere
Greata ma apuca cind il vad pe Bitea. Imi pare rau de mama lui, ca e femeie cumsecade. Micutul se zbate degeaba pentru ca nu are atitia bani ca sa ajunga prefect. Chiar baiatul asta nu intelege ? Daca un sef de vama baga la partid 300-400.000 de euroi, cam cit a bagat Ghilea ? Nu fac firmele lui atita profit cit sa merite. Un prost care nu a inteles ca el nu este Casuneanu sau altul pe simbrie la Basescu. Cam multi se viseaza prefecti in mandatul lui Traian, adica pina in 2014. Bai Bitea, te iubeste femeile ? Ai intrare in fofoloanca lui Udrea ? Hai serios, de ce nu te duci tu de acolo de unde ai iesit ?
Postat 05 Februarie 2011, 23:14 de Plimbaretul
spagari
In afara faptului ca marele ziarist Chirila este prieten intim cu "stimabulul"Curpas care-si imparte spaga cu el care este problema Bihoreanului. Ca se incearga schimbarea unui director corupt?
Postat 05 Februarie 2011, 22:49 de gigi
Respectul bihoreanului
Cod deontologic CODUL DEONTOLOGIC AL ZIARISTULUI ADOPTAT DE CLUBUL ROMAN DE PRESA PREAMBUL Potrivit Constitutiei Romaniei, libertatea de exprimare a opiniilor, in scris, prin imagini sau prin alte mijloace de comunicare in masa este garantata. Cenzura de orice fel este interzisa (art. 30). Dreptul presei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor (art. 31). Ziarist profesionist este persoana care are drept ocupatie principala si retribuita presa, posesoare a unei carti de presa recunoscuta de una din organizatiile profesionale, respectiv orice reporter, redactor, fotoreporter, grafician de presa, secretar de redactie, sef de sectie sau departament, redactor sef sau adjunct, director de publicatie, radio sau televiziune, cu o vechime minima in presa de un an (perioada ce reprezinta stagiul in aceasta activitate). In virtutea libertatii de expresie, ziaristul are dreptul de a critica, argumentat, atat Puterea, cat si Opozitia, considerand drept unic criteriu de judecare a faptelor raportarea lor la legile tarii si la principiile morale. ARTICOLUL 1 Ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat. ARTICOLUL 2 Ziaristul poate da publicitatii numai informatiile de a caror veridicitate este sigur, dupa ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel putin 2 surse credibile. ARTICOLUL 3 Ziaristul nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte. Stirea de presa trebuie sa fie exacta, obiectiva si sa nu contina pareri personale. ARTICOLUL 4 Ziaristul este obligat sa respecte viata privata a cetatenilor si nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obtine informatii sau imagini despre aceasta. Atunci cand comportamentul privat al unor personalitati publice poate avea urmari asupra societatii, principiul neintruziunii in viata privata ar putea fi eludat. Minorii si bolnavii aflati in situatii dificile si victimele unor infractiuni beneficiaza de pastrarea confidentialitatii identitatii. Se va mentiona rasa, nationalitatea, apartenenta la o anumita minoritate (religioasa, lingvistica, sexuala) numai in cazurile in care informatia publicata se refera la un fapt strict legat de respectiva problema. Ziaristul va evita detalierea unor vicii sau a unor elemente morbide legate de crime. ARTICOLUL 5 Ziaristul va da publicitatii punctele de vedere ale tuturor partilor implicate in cazul unor pareri divergente. Nu se vor aduce acuzatii fara sa se ofere posibilitatea celui invinuit sa-si exprime punctul de vedere. Se va avea in vedere respectarea principiului prezumtiei de nevinovatie, astfel incat nici un individ nu va fi catalogat drept infractor pana cand o instanta juridica nu se va pronunta. Se va evita publicarea comentariilor si luarilor de pozitie asupra unor cauze aflate pe rol in justitie. Aceasta nu exclude relatarile obiective asupra faptelor in evolutia lor. Ziaristul nu se substituie institutiilor si puterilor publice. ARTICOLUL 6 Ziaristul va pastra secretul profesional privind sursele informatiilor obtinute confidential. Este la latitudinea propriei sale constiinte sa respecte confidentialitatea surselor, chiar si in fata justitiei. Confidentialitatea surselor de informatii este garantata de reglementarile internationale la care Romania este parte. ARTICOLUL 7 Ziaristul are responsabilitatea civica de a actiona pentru instaurarea justitiei si dreptatii sociale. In cazurile in care are stiinta de abuzuri sau de incalcari ale legilor, potrivit clauzei de constiinta, ziaristul are dreptul de a refuza orice ingerinta care sa-i influenteze decizia. Ziaristul are de asemenea dreptul de a refuza orice text de prezentare falsa a datelor si faptelor. Ziaristul are dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii editoriale a institutiei mass-media. ARTICOLUL 8 In exercitarea profesiei si in relatiile pe care le intretine cu autoritatile publice sau cu diverse societati comerciale, ziaristului ii sunt interzise intelegeri care ar putea afecta impartialitatea sau independenta sa. Implicarea ziaristului în orice negocieri privind vânzarea de spaţiu publicitar este interzisă. Nu trebuie acceptate nici un fel de privilegii, tratamente speciale, cadouri sau favoruri care pot compromite integritatea ziaristului. Pentru a evita conflictele de interese, se recomandă ca ziaristul să nu fie membru al vreunui partid politic şi să nu fie angajat ca informator sau ofiţer acoperit al unui serviciu secret. În spiritul independenţei profesionale în realizarea materialelor publicate, se recomandă ca ziariştii să depună o declaraţie de interese. Ziariştiilor care conduc redacţii li se recomandă să facă o declaraţie publică, pe site-ul societăţilor de presă, iar ziariştilor fără poziţii de conducere (incluzând liber-profesioniştii) li se recomandă să depună la conducerile profesionale şi patronale ale societăţilor de presă o astfel de declaraţie, în regim confidenţial. În absenţa unor asemenea declaraţii, se va putea consemna că jurnaliştii în cauză nu se consideră în situaţie de conflict de interese. ARTICOLUL 9 Ziaristul care distorsioneaza intentionat informatia, face acuzatii nefondate, plagiaza, foloseste neautorizat fotografii sau imagini tv si surse ori calomniaza savarseste abateri profesionale de maxima gravitate. ARTICOLUL 10 Ziaristul si redactia au datoria de a face corectiile necesare in cazul in care, din vina lor, vor fi date publicitatii informatii inexacte. In asemenea cazuri, institutia respectiva de presa are obligatia de a publica/difuza, in termen de 5 zile de la primire, pentru publicatiile cotidiene, agentiile de stiri, posturile de televiziune si radio, si in proxima aparitie, pentru publicatiile periodice, dreptul la replica al reclamantului, ca forma esentiala de reparare a prejudiciului adus acestuia. In cazul in care o publicatie refuza publicarea dreptului la replica, partea vatamata se poate adresa Consiliului de Onoare al CRP. In baza acestei sesizari, Consiliul de Onoare se va adresa publicatiei, cotidianului, agentiei de stiri, postului radio si televiziune in cauza si va cere imperativ respectarea Codului deontologic, in cazul in care replica este intemeiata. Ignorarea acestui demers va atrage dupa sine o delimitare publica a CRP de pozitia publicatiei respective. ANEXA Recomandare catre societatile de presa membre ale Clubului Roman de Presa Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa, In conformitate cu atributiile prevazute in Statutul CRP, Art. 16, alin. (4), par. f) Pentru a facilita aplicarea eficienta si corecta a prevederilor art. 10 al Codului Deontologic, Recomanda tuturor societatilor de presa membre ca in cazul in care sunt sesizate in mod direct de neacordarea dreptului la replica de o alta societate de presa, membra a Clubului Roman de Presa, sa transmita, fara a da publicitatii, sesizarea primita catre Secretariatul CRP pentru a fi supusa analizei Consiliului de Onoare. In baza acestei sesizari, Consiliul de Onoare va putea aplica toate prevederile Codului Deontologic, inclusiv, acolo unde este cazul, delimitarea publica de atitudinea societatii in cauza. Se recomanda ca eventuala publicare a replicii de catre alte societati decat cele vizate direct in dreptul la replica sa fie facuta doar dupa ce Consiliul de Onoare analizeaza solicitarea si se pronunta asupra sa. Contact Daca trimiteti scrisori: Casa Presei Libere Corp B3, etaj 2, cam. 61, Sector 1, Bucuresti cod postal: 013701 Daca trimiteti un fax: (+4) 021 317 89 38 Daca dati telefon: (+4) 021 317 89 38 (+4) 021 317 89 39 Daca scrieti un e-mail: crp@pressclub.ro
Postat 05 Februarie 2011, 21:52 de VF

Postat 05 Februarie 2011, 21:51 de VF
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON