URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iulie 2013, 09:35

Curat murdar! Un orădean s-a scăldat fără jenă sub geamul lui Bolojan

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu mai există respect! Nici civilizaţie! Un orădean s-a scăldat miercuri la prânz, mai bine de o oră, în buricul târgului, chiar sub geamurile primarului Ilie Bolojan şi ale Poliţiei Locale.

De parcă ar fi ştiut că edilul se afla în delegaţie la Bucureşti, iar Alexandru Laza, şeful poliţiştilor, în concediu, adolescentul s-a bălăcit fără nicio teamă de amendă şi a sărit de mai multe ori în Criş de pe pragul de la căderea de apă, spre deliciul privitorilor adunaţi pe pod.

Citeşte continuarea pe blogul lui Bihorel, www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
B
Asa da
Postat 07 Septembrie 2013, 15:13 de A
Conditiile de respectatre mediului ignorate sub spectrul SPAGII
Scaldarea in apele Crisului Repede este interzisa ? Poluare curata ! Dar poluatorul criminal care deverseaza reziduurile rezultate in urma actvitatii sale,in apele paraului Paris,implicit in Crisul Repede, nu -l deranjeaza pe Dl. Primar BOLOJAN. Nici pe cei de la ABA Crisuri.Oare de ce ? Pai,va spun eu de ce. Asemenea punctelor de colectare a fierului vechi aflate in zone improprii unor astfel de activitatii ( poluare,zgomot,discomfort),zone populate - care cunosc filiera SPAGII si acest agent poluator si-a asigurat protectia,fiind un bun \" COTIZANT \".
Postat 16 Iulie 2013, 17:14 de xyz-q
scaldatoarea centrala
pai de acum incolo va fi mai usor, le face bolojan, chiar in centru orasului, scari direct pina in cris, sa se poata racori toti puradeii ...
Postat 16 Iulie 2013, 12:43 de trepti
baie in cris
Baiatul face parte dintr-o familie saraca str Tudor Vladimirescu nr 23,familia Hamza, este bolnav psihic, in locuinta traiesc vreo 12 persoane li s-a taiat apa pentru neplata ,cunosc situatia,baiatul ar trebui internat pentru tratament ,ar trebui sezizat protectia copilului sa se deplaseze la familia Hamza si sa constate neregulile de acolo, mai sint si alti copii minori si traiesc intr-o mizerie de nedescris,fara apa,in saracie lucie si 50% din ei bolnavi psihic.
Postat 16 Iulie 2013, 09:46 de trifa
Si ?!
Care-i problema ?! Pai nea ilie -a vazut dus pana a plecat in armata ! Unde credeti ca se scalda (cand se scalda !), la el in sat ?!
Postat 16 Iulie 2013, 09:45 de DlGoe
foarte bine....
la cum se ia si se da apa in Oradea dar si la ce pret are.... va mirati? bv lui, bina a facut....
Postat 15 Iulie 2013, 18:42 de nelu
Piata centrala :)
La ce planuri are primaria pentru a transforma centrul orasului, nu ma mir ca incep sa vina puradeii la baie. O sa avem un centru colorat cu turnulete si piscine in care sa se imbaieze tot poporu', bineinteles cu Bolojan invitat de onoare :).
Postat 15 Iulie 2013, 17:51 de vasi
murdar
stiam ca amenda se da pt spalarea animalelor...nu stiam ca si acest baiat cu retard e animal...
Postat 15 Iulie 2013, 16:14 de curat murdar
curat/murdar
Ati rämas comunisti cu idei vechi, inapoiate "CÄLCAREA PE IARBÄ STRICT INTERZIS"!
Postat 15 Iulie 2013, 13:44 de kiss adrienne
bihorel esti "bolund"
nu vad 'necazul', nu vad problema, mai degraba as incuraja asemenea 'iesiri', doar strandurii si dus acasa sau pe canicula sa folosim containerele sa aiba cu ce sa laude politicieni beneficiul lor? cand sunt locuitorii pe un mal de rau, unul placut care ar trebui protejat nu de cei care se balacesc in el ci de agentii economici care- polueaza,chiar l-as invita pe d-l primar la o baie rece si racoritoare in cris, nu in strand.
Postat 15 Iulie 2013, 12:00 de eucumine
Foarte urât din partea lui, trebuia să-şi pună cravata !?!
.
Postat 15 Iulie 2013, 11:40 de Carp III
!?!
Oradeanul s-a scaldat fara jena in fata "domnisoarei" primar, dar aceasta era dusa la altii, care sa-i dea OK-ul pentru cresterea tarifului la apa.
Postat 15 Iulie 2013, 11:23 de Juji
a
bine face ne e rusine cu corputi ca bolojan sau negrean .
Postat 15 Iulie 2013, 09:53 de a
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON