URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Februarie 2017, 09:45

Bihorel: Ghiţă Bogdan s-a dat cu pensionarii

Bihorel: Ghiţă Bogdan s-a dat cu pensionarii (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru cei care nu ştiu, domnul Ghiţă Bogdan e la al doilea mandat de când mănâncă pita Statului ca deputat PSD. Faptul că oameni de valoarea dânsului sunt în PSD ţine de domeniul întâmplării, pentru că specimene la fel de valoroase populează şi alte partide.

Ghiţă a fost văzut la un miting al pensionarilor de la Cotroceni, deşi şeful său de partid, domnul Dragnea, a subliniat că manifestaţia nu este organizată de PSD.

Citeşte mai departe, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
PCR transpartinic. Ep.: Un ”ciumat roșu” cu sânge în ”instalație”!
I. ”Omul a fost văzut la un miting al pensionarilor de la Cotroceni, deşi șeful său de partid, domnul Dragnea, a subliniat că manifestația nu este organizată de PSD.” 1. for ”Bihorel”: A organiza este sinonim cu a participa? 2. ”Omul” (n.a.: domnul deputat Bogdan), a acționat ca un social-democrat ”pur-sânge”, deci este vrednic pentru un Dosar DNA, inclusiv pentru abuz în serviciu! Aşa i-ar trebui, dacă nu s-a dus să manifesteze cu Herr ”mediator” Johannis şi fanii săi de la USR şi noul-PDL, în Piaţa Victoriei, împreună cu copiii/nepoții săi.
Postat 08 Februarie 2017, 14:11 de stefan
un ...
...care nu stie nici sa scrie !
Postat 08 Februarie 2017, 12:53 de AgentulTermic
olguta chiar da suta
bi ce chestie,Soros nu da nimica,la OLlguta merge cu suta .... :)))))))))))))))))))))))
Postat 08 Februarie 2017, 11:09 de suporter_oradean
cu duba pe Olt la vale
Sentimentul de mila fatza de acesti oropsiti ai sortii si de tristete pentru felul in care sunt trasi pe sfoara de propaganda infractionala, ne copleseste pe toti! Sa ne uitam cu atentie la ei: sunt tot mai putini si maine-poimaine n-o sa mai vedem asa ceva decat in stirile despre Haiti, Somalia, Yemen, Coreea de Nord, s.a.m.d. Nota "vesela" in acest cadru o da domnu´ Ghita care a depasit planul la "greutatea in viu" pe cap de protestatar, facand oarecum o nota discordanta cu "Baba cu prapori", sau cu "Omu´ cu ciuvica in mana" (ciuvica=bufnita). Nea Ghita, ai grija Bre la plecare sa urci in mertzanul de neam prost cu care ai venit si nu alaturi de Adeptii Olgutei in duba de Caracal, ca ramane Bihorul fara prosti!
Postat 08 Februarie 2017, 10:51 de decalog
DUBLA MĂSURĂ
Eh, și KWI a fost văzut la un miting al celorlalți deși se jură că nu are nici o legătură ! Ba i-a felicitat pe cei care și-au scos copiii ! Adică cucuveaua scoasă la Cotroceni a fost supusă unor rele tratamente, copiii NU !
Postat 08 Februarie 2017, 10:18 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON