URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2010, 09:02

Vandalii distrug zonele de promenadă (FOTO)

Vandalii distrug zonele de promenadă (FOTO) Vandalii distrug zonele de promenadă
Vandalii distrug zonele de promenadă (FOTO) Vandalii distrug zonele de promenadă
Vandalii distrug zonele de promenadă (FOTO) Vandalii distrug zonele de promenadă
Vandalii distrug zonele de promenadă (FOTO) Vandalii distrug zonele de promenadă
Vandalii distrug zonele de promenadă (FOTO) Vandalii distrug zonele de promenadă
Vandalii distrug zonele de promenadă (FOTO) Vandalii distrug zonele de promenadă
Vandalii distrug zonele de promenadă (FOTO) Vandalii distrug zonele de promenadă
Vandalii distrug zonele de promenadă (FOTO) Vandalii distrug zonele de promenadă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zona de promenadă de lângă malul stâng al Crişului Repede, paralelă cu strada Mareşal Averescu, a început să fie vandalizată chiar după ce a fost amenajată. De exemplu neoanele stâlpilor de iluminat public au fost sparte rând pe rând, astfel încât astăzi prea puţine mai ard în zonă.

Mai rău decât atât, pe lângă gunoaiele aruncate prin verdeaţă, şi băncile au avut de suferit după nesimţirea unora dintre concetăţenii noştri, care, în loc să se plimbe şi să se bucure de frumuseţea locului, au căutat să îl distrugă. Unele bănci s-au ales cu spătarele rupte, iar altele au fost aruncate pur şi simplu în apă.

Păcat că cineva poate să distrugă atât de uşor o zonă unde alţii se chinuie să muncească luni în şir. Poate într-o zi vandalii vor fi identificaţi şi pedepsiţi aspru pentru gestul lor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
video
sistem de supraveghere video in tot orasul, 200-300 de camere in total. si cineva care sa-l si monitorizeze permanent, nu cum e cu sistemul montat in pasaj. alta solutie eu nu prea as vedea
Postat 26 Octombrie 2010, 09:49 de manea
patrule
O solutie este ca politia comunitara sa patruleze zona. Pana la urma cade in sarcina lor si pt. aia sunt platiti. O a doua solutie este montarea de camere video de supraveghere! mult mia ieftin, cu 5-6 camere ai maturat toata zona. Alte solutii sunt inlocuirea sistemului d eiluminat cu altul care s acontine corpuri mai robuste sau montate altfel si de asemenea cosuirle d egunoi - mai rare, mai mari de metal si antivandalizare (exemplu amsterdam, sa dea careva o fuga pana pe acolo sa vada).
Postat 26 Octombrie 2010, 07:30 de dan
un singur apel la politie
Rezolvarea problemei este ca noi cetateni ai acestui oras trebuie s-a ajutam in aceste cazuri de vandalism printr-un singur apel la politie.
Postat 25 Octombrie 2010, 12:24 de sebi
jos taranii!!!
nu intelegeti ca 99% din populatia oradiei e formata din taranoi fara pic de educatie? cum sa-i poti prinde cu 40 de politisti comunitai? totusi, acestia au stat nopti intregi la panda pe malul crisului si pana la urma au prins niste vandali care rupsesera bancile. insa sunt mii de nemernici care trebuie prinsi, iar cu 40 de oameni este fizic imposibil. sa multumim inca o data celui mai sinistru guvern, care a blocat posturile politiei comunitare din orasul asta. in schimb, in orasele portocalii, sunt sute de politisti comunitari.
Postat 25 Octombrie 2010, 10:52 de marius
vai si amar
.... iar noi platim politia comunitara, si politia locala, ca sa steie la cafea, sau facand curte cu fetitele de langa scoli... Nicidecum nu ii platim, ca acesti vandali sa dispara de pe strazi... BRAVO Politia, duceti-o tot asa mai departe...
Postat 25 Octombrie 2010, 09:43 de un oradean
IN CRIS CU GUNOAIELE
sa fie batuti si aruncati in cris si ei.
Postat 25 Octombrie 2010, 09:16 de Mutu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON