URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2012, 13:24

Lebedele şi raţele de pe Criş, atacate cu pietre de golani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi stau liniştite pe râu şi nu încurcă pe nimeni, ba chiar bucură privirile celor care ies la plimbare pe malul Crişului Repede, raţele şi cele două lebede care s-au "cazat" în Oradea, în zona cuprinsă între podurile Decebal şi Sovata, sunt alungate cu pietre de unii tineri.

Profesorul orădean Petru Dragoş s-a plâns, marţi, BIHOREANULUI, de atitudinea unor tineri orădeni, pe care duminică i-a surprins aruncând cu pietre după zburătoare.

"Aveau praştii şi aruncau cu pietricele după raţe şi după cele două lebede. Eu m-am luat de ei, dar nici nu m-au băgat în seamă", a povestit orădeanul. "Ce au făcut cei doi golani se numeşte braconaj. Nu e normal", a completat acesta.

În plus, la mârşăvia tinerilor au contribuit, indirect, şi pescarii ce se aflau pe Criş, care au fost martori tăcuţi ai "distracţiei". "E păcat, pentru că zeci de orădeni, tineri şi vârstnici, merg cu pungile de pufuleţi să hrănească raţele şi lebedele. Vin doi derbedei şi strică tot", a concluzionat Dragoş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Politia nu-si face datoria!
Cred ca o sa ajungem sa facem singuri dreptate ca politia nu face nimic.Orice sesizare le trimiti o arunca la cos!Nu stiu de ce dracu nu se desfiinteaza!
Postat 17 Mai 2012, 18:40 de Indignatul!
:_)
Dl bolojan, daca tot faci malurile crisului, de ce nu poti cu ajutorul politiei sa protejezi natura?Oeicum le distrugi naturaletea, tai copaci, nju faci bine
Postat 17 Mai 2012, 17:16 de incredibil
wewtewgeg@yahoo.com
daca vor citit aceste randuri, acei huligani sa se teama! n-am sa mai sun la 112.cred ca vor suna ei !!!
Postat 09 Aprilie 2012, 09:26 de antihuligani
organele
da' organele ce fac? isi pazesc pulanul din dotare, n am vazut pe malul crisului nici un militian nici calare nici pe jos de ani de zile, militienii astia nici nu cred ca stiu ca crisul repede traverseaza oradea....
Postat 27 Martie 2012, 20:19 de gacea
Platim inutil institutii
Ce pazesc multele noastre ''organe abilitate''?Cati vandali si bestii de acest gen au fost luati de guler de ''oamenii legii''?Pe banii nostrii se freaca zeci de masini prin oras ca sa ne dea'' siguranta si incredere'',in timp ce drogatii si cretinii de tot felul ne sufoca zilnic,si lasa urme groase de jeg pe obrazul Oradiei.Ar fi de dorit ca politistii sa se plimbe pe jos ,in speranta ca vor vedea ce se intampla in jurul lor.Sa mai lase statul la panda cu radarul si ridicatul de masini ,ca sunt multe altele mai urgent de rezolvat.
Postat 27 Martie 2012, 14:34 de Calin
Dobitoci
Serios. Sunati la 112 cand vedeti asta. Ce dobitoci!
Postat 27 Martie 2012, 14:17 de Observer
Politia?
Pe mana politiei?? SI daca ipotitic ar fi in zona politisti, probabil la cat de incompetenti sunt nici nu ar lua masuri. Tu in ce tara traiesti amice? Nu vezi la in ce hal e politia? Trebuiesc alte masuri..prietenii stiu care...
Postat 27 Martie 2012, 14:12 de Adrian
LEBEDE
DACA VEDE TI DERBEDEI DATII PE MINA POLITIE NU MERITA NICI UN FEL DE MILA TICALOSII !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 27 Martie 2012, 13:38 de VIOREL
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON