URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 27 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
03 Octombrie 2010, 14:51

Inaugurările cu "bubuieli" bagă spaima în orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inaugurarea oficială a Hotelului Ramada i-a băgat vinerea trecută în toţi sperieţii pe vecinii din cartier. Locuitorii blocurilor din zona sediului Romtelecom se plâng că focul de artificii lansat din cartierul Luceafărul în cinstea noului hotel a fost atât de puternic încât i-a făcut să sară din pat, speriaţi.

O cititoare a sesizat BIHOREANUL că bubuiturile au ţinut minute în şir, spre disperarea celor care sperau la o seară liniştită de început de weekend, dar s-au trezit "teleportaţi" într-un poligon de tragere.

"Am sunat la Poliţie, pentru că am crezut sincer că este efectiv în faţa porţii mele explozia, la fel cum au crezut şi ceilalţi locuitori nefericiţi care populau (a se citi înjurau) balcoanele proprii... Şi stau la etajul 5, după Romtelecom, artificiile fiind undeva în cartierul Luceafărul!", a transmis orădeanca.

Supărarea vecinilor este cu atât mai mare cu cât au auzit că pentru săptămâna viitoare Ramada le pregăteşte o altă surpriză zgomotoasă. În parcarea hotelului va fi organizată pentru trei zile o replică a celebrului festival german al berii, Oktoberfest. Şi-atunci să vezi larmă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
ne sunt tovarasi de viata
sa i multumim BRAVULUI primar ca doar el a fost cel care a omagiat acest PROIECT si ironie totul pentru BANII, duca iar cu ei in ALESD pe toti ca vi au luat BANII mintiile la ce desfrau vreti sa trageti in orasul asta, RUSINE primare in loc sa ti merga treaba in lucruri serioase iti arde de distracti si PIRAMIDA in rest sta mucegaiul in aer, felicitari Primare!
Postat 04 Octombrie 2010, 10:36 de MUCEGAIUL si praful
de CIVILIZATIE ati auzit ???
La Paris, pe Champs Ellysees, de Revelion NU s-au organizat artificii , tocmai ca sa nu se deranjeze cetatenii !!! Vai si amara de voi si tara in care traiti! Va meritati reciproc! Doamne, ce comentarii puteti scrie... Ia mai civilizati-va ! Sau e prea mult ???
Postat 04 Octombrie 2010, 09:41 de ABC
aveti dreptate
As vrea sa incep prin a felicita echipa de la ebihoreanul deoarece preiau nu numai lucrurile laudative ci si plangerile oamenilor de rand, nimeni nu contesta ca artificiile au fost superbe, dar eu, desi am 30 de ani si merg inca prin cluburi si consider ca inca sunt tinar am un copil de 3 ani pe care il culcam la ora 9-9.30, in momentul cand au inceput artificiile s-a trezit speriat ca ce se intampla si o ora ne am chinuit sa il culcam, caci pe langa artificii au oinceput si alarmele de la masini sa sune, dupa cum stiti o hoatrare a consiliului local mi se pare spune ca nu au voie sa utilizeze artificii dupa ora 10, cele de la Ramada au inceput dupa ora 10 si s-au terminat la vreo 20 de minute dupa, ok deci pot sa ma duc sa le arunc petarde la toti cei care s -au bucurat de artificii in fata geamului numai ca mie mi se pare superb si distractiv? nu cred, traim in societate si avem anumite reguli si limite ale bunului simt care din pacate nu sunt respectate sau nu exista la muti dintre romani , tot ce aducem din exterior calitativ in romania se "romanizeaza" una doua. Si nu cred ca toti care la momentul respectiv erau afara sau pe balcoane se bucurau de artificii.
Postat 04 Octombrie 2010, 09:39 de locuitor aradului
super artificii
Am vazut artificiile de pe Aradului - chiar au fost superbe. Doamna probabil e ceva pensionara - trebuie sa se mai bucure si tinerii!
Postat 04 Octombrie 2010, 08:48 de Dan
sa se mute
sa-si faca vile in afara orasului si nu mai au treaba !
Postat 04 Octombrie 2010, 08:29 de blas nj
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Bate vântul! 'Primăvara din grădină' a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Directorul Colegiului Gojdu a făcut glume despre 'carduri' şi 'cadouri' la festivitatea de absolvire de la Teatrul Regina Maria (FOTO)
  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON