URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
28 Decembrie 2010, 09:42

Foncea redivivus

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întâmpinat în 2007 cu suspiciune de angajaţi, pe motiv că nu era medic, ci economist, dar regretat de toţi anul trecut, când a fost înlăturat pentru ca postul lui să-i fie făcut cadou PDL-istei Flavia Groşan, fostul manager al Spitalului TBC, Dacian Foncea (foto), este intens curtat de mai-marii Primăriei ca să se întoarcă în sistem.

Problema e că, între timp, omul a fost recrutat de o companie din Bucureşti pentru a organiza deschiderea la Oradea a unui spital privat şi, deci, este plătit cu un salariu "nesimţit", pe care municipalitatea nu are voie să-l dea niciunui "obez" de la stat.

Prin târg se spune, totuşi, că Foncea va accepta să conducă de la anul unul din spitalele din subordinea municipalităţii, fie Maternitatea, fie Judeţeanul, pe care să-l aducă pe linia de plutire, la fel cum a făcut şi odinioară cu TBC-ul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
la cersit
probabil nu are serviciu. acum iar incepe sa planga pe la primar, prefect, ziaristi dar daca, daca capata cadou postul. singur nu poate face nimic. ne mai ameninta periodic cu o clinica privata inchipuita numai de mintea lui ahtiata dupa putere. stati linistiti, investitorii nu baga nici un leu in oradea. foncea in afara banilor publici nu poate invarti nimic. absolut nimic. pentru asta ar trebui sa mai stii cate ceva. managementul nu prea poti sa-l inveti in oradea. eventual la sorbona.....
Postat 29 Decembrie 2010, 15:16 de oradean
SUNTETI ATAT DE RIDICOLI...
Il cunosc pe foncea la fel de bine ca si pe prima mea pereche de pantofi, ii cunosc de altfel si familia de la Beius. Baiatul asta, din pacate dar trebuie sa o spun, este un oportunist. Se lipeste de cine este pe val si apoi va prosteste cu multe vorbe si gesturi (repetate in oglinda) iar la final nu spune nimic. A scapat pana acum de cel putin doua ori de raspunderea faptelor comise cat a fost slujbas la stat, da' stiti si voi ca urciorul tot crapa o data. In ceea ce priveste firma din bucuresti unde ar fi angajat, aceasta se ocupa probabil cu colectarea ciupercilor, unde omu' chiar este expert, dar stiti ceva, eu cred ca nu este angajat nicaeri... Sa va mai dau niste elemente care il caracterizeaza pe foncea: are o parere formidabila despre el, nu deageaba se semna pe actele oficiale cu titulatura de ECONOMIST-POLITOLOG-SOCIOLOG ( ma rog, a terminat ambele facultati la sorbonica ...HA...HA...HA) ADICA pasarea MIHAI VITEAZUL ; Este mitoman; Este las, cand trebuie sa raspunda pt. faptele sale se de impuscat... deci nene' Bolojan ai un candidat namaipomenit pt. managementul judeteanului...dar tu sti asta deja, nu-i asa ???
Postat 28 Decembrie 2010, 20:45 de VALENTIN ANDREESCU
un om deosebit
comentariile rautacioase nu'si au locul aici. domnul Foncea chiar este un om capabil. ii doresc succes in activitatile domniei sale.
Postat 28 Decembrie 2010, 20:28 de Monica
te asteptam
draga foncea, noi angajatii spitalului judetean te asteptam plini de emotii, cu lacrimi de bucurie pe obrajori sa vii la noi. in sfarsit, mos craciun ne ofera un cadou . dar ce faci cu actualul manager nene foncea?
Postat 28 Decembrie 2010, 17:50 de medic
cadou
acum cadoul se intoarce la foncea? cam multe cadouri a primit individul asta daca tinem cont ca este un absolvent de sorbonica. apropo, ce este cu marea clinica privata? ne ameninta de un an ca o deschide. e, cam greu cu privatul. tot mai dulce-i banul public. doar o mica problema este. criza...... mai vorbim...
Postat 28 Decembrie 2010, 15:01 de oradean
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON