URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
27 Aprilie 2010, 10:34

Ca-ntre blonde: Viceprimăriţa Biro, "expediată" de Udrea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Viceprimarul Rozalia Biro s-a întâlnit la jumătatea lunii aprilie, la Bucureşti, cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, pentru a pleda cauza Liceului romano-catolic Szent Laszlo.

Unitatea de învăţământ urmează să se mute în clădirea Colegiului Economic Partenie Cosma, care a fost retrocedată Congregaţiei Fiicelor de Caritate "Sfântul Vicenţiu de Paul", şi ar trebui reabilitată. Investiţia se ridică la 2 milioane de euro, bani pe care viceprimăriţa spera să îi primească de unde altundeva dacă nu de la Guvern.

Udrea a pasat-o însă pe Biro unui secretar de stat, sub pretextul că nu se ocupă direct de aceste proiecte, aşa că şansele de obţinere a finanţării sunt minime. Cam cum sunt şansele să se finalizeze în curând campusul şcolar în care ar trebui să se mute Colegiul "Partenie Cosma"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
anca e corect
stiti care e diferenta intreu om cu liceu si unul cu facutlate mare....idem un privat si un functionar public esti pe picioarele tale nu sustinut de banii cetateniilor.......cam asta ar fi diferenta intre aniki si anca......ha, ha, ha, eu recomnada ca oamenii sa stie sa se si retraga diplomatic sa accepte ca ajunge sa mai pacaleasca oamenii...totusi le iroseste idealuriile prin a fi superficial, visul ca drepturile lor sa fie reprezentate de persoane competente nu cu lapsuri garave................SANATATE!
Postat 28 Aprilie 2010, 12:03 de anca
DA 1 DA 1
ANCA SAU ANIKO
Postat 28 Aprilie 2010, 10:28 de HOP SI EU
saraca
nici nu ma mir de decaderea sau mai corect regresul persoanelor publice sa te lupti cu moriile de vant asta se intmpla si cu un absolvent e pregatit teoretic dar in practica totul e relativ....sincer o admir dar nu o invidiez e un chin sa fi un parazit social avea mai mult succes daca facea o afacere privata.........statul = functia publica te trage in jos nu te urca.........apropo ea e patruped! ca biped recunoaste ca nu are in familie imi aminteste de maimute.....ha, ha, ha....ei e unguroaica a depus eforturi ff mari sa stie limba romana nu e obligata sa cunoasca toti termenii dictionarului roman.......SANATATE!
Postat 27 Aprilie 2010, 17:04 de anca
PT. BIPEDA
BIPEDA NOASTRA NU ARE SUCES LA BLONDE !!! FATA DE CASA A LUI KISS SE PLIMBA LA BUCURESTI SA SCHIMBE UN PIC AERUL SI SA VADA DACA NU MAI GASESTE O CASA SA FACA CURAT SI SA SCHIMBE ASTERNUTURILE DAR A CAM TRECUT VREMEA PESTE EA SI NU MAI ARE TRECERE SI CUTARE !!! INCET I-AR TREBUI SI O PERUCASA PARA CA ARE CEVE (IN)PE CAP !!!
Postat 27 Aprilie 2010, 11:12 de SCORTOSUL
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON