URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 AUGUST 2016
Ediția tipărită
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Avem o nouă zonă de picnic. La Silvaş. Contrar obiceiului, edilii au inaugurat oficial zona, cu comunicate, declaraţii, poze... Dar cum arată tradiţionalul loc de grătare al orădenilor?
Zic şi eu
Când un Consiliu Local decide dacă alocă sau nu bani pentru susţinerea unei ONG, alesul care face parte din asociaţie nu are voie să voteze, pentru a nu fi în conflict de interese. Când îşi fixează lefurile, când îşi aprobă delegaţii în ţări exotice cu care nu avem nicio legătură ori în state avansate de unde revin necontaminaţi de civilizaţie, parlamentarii nu au nicio restricţie, fiindcă totul e în "pixul" lor.
Cum a fost?
Aveam vreo 10-11 ani şi mă ocupam cu vacanţa de vară. Pe lângă fotbal, cealaltă pasiune majoră a vieţii mele era să-i fiu copilot tatălui în drumurile cu autobuzul. Aveam locul meu în faţă, în dreapta şoferului. De acolo, mastodontul alb-albastru părea gigantic şi îmi dădea impresia că acoperă toată lăţimea drumului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă petreceţi vacanţa de vară anul acesta?





De stiut
Avocatul Bihoreanului
Noul cod de procedură civilă cuprinde prevederi mult mai riguroase cu privire la cererea de chemare în judecată. Spre deosebire de vechea reglementare, o cerere de chemere în judecată nu va fi comunicată pârâtului decât după ce un judecător va aprecia că aceasta este corect întocmită şi completă, astfel încât pârâtul să îşi poată formula apărarea.
Bihoreanul la medic
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Coeficientul de inteligenţă preocupă multă lume în ultimele decenii. De la cercetătorul care analizează corelaţia dintre memoria de lucru şi IQ şi până la omul de rând care doreşte să devină mai inteligent, problema creşterii IQ-ului apare tot mai des în medii care variază, de la discuţii de bar, până la workshop-uri în psihologie. În această serie voi analiza cinci factori care influenţează creşterea coeficientului de inteligenţă şi modul în care te poţi folosi de ei.
04 Martie 2016, 20:28

Susţine-o pe orădeanca Florena în semifinala Eurovision România! (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Florena Ticu Şandro, o orădeancă în vârstă de numai 16 ani, va concura vineri seară în semifinala Eurovision România cu melodia "Behind the shadows", compusă de Laurenţiu Duţă şi Gabriel Huiban, acesta din urmă semnând şi versurile alături de Adam Powers.

Semifinala selecţiei naţionale va avea loc vineri, de la ora 20.30, în Sala Sporturilor din Baia Mare, fiind transmisă în direct de Televiziunea Naţională. Un juriu de specialitate a selectat în această etapă un număr de 12 cântece, dintre care şase vor intra în finala selecţiei naţionale, care va avea loc duminică seara tot la Baia Mare.

În seara semifinalei, primii patru finalişti vor fi desemnaţi în urma votului juriului de specialitate, iar celelalte două locuri vor fi ocupate prin votul telespectatorilor.

Potrivit regulamentului, telespectatorii vor putea vota de pe acelaşi număr de telefon pentru una sau pentru mai multe melodii, dar numai o singură dată pentru fiecare melodie, din momentul în care se vor declara deschise liniile telefonice. Liniile telefonice se vor deschide la semnalul "START VOT!", în jurul orei 23.30 şi se vor închide după 20 de minute, la semnalul "STOP VOT!".

Votul va putea fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,...12), prin SMS, la numărul 1200 (tarif: 1 euro + TVA), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon  - 1200 şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03... 12, cu acelaşi tarif (1 euro + TVA / apel), valabil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone.

Orădeanca Florena Ticu Şandro va intra a 9-a în concurs. "Iubesc muzica şi m-am simţit extraordinar pe scenă. Abia aştept să vină live-ul. Cred că atunci o să fie minunat. Mă aşteptam să fie ecou în sală, dar sunetul a fost bun", a spus Florena înainte de semifinală.

În finala Selecţiei Naţionale din 6 martie, publicul este singurul care va alege reprezentantul României la Stockhom prin televot. Eurovision 2016 se va desfăşura în luna mai şi reuneşte concurenţi din 43 de ţări.

Pe de altă parte, agenţia de publicitate HTagPR a anunţat vineri că, în cursul zilei de joi, Florena a urcat pe primul loc în topul site-ului wiwibloggs.com, platforma dedicată concursului Eurovision şi recunoscută de către instituţii de presă majore precum CBS, CNN, CNBC sau New Yorker. "Ca în orice an, site-urile de specialitate dau drumul unor numeroase poll-uri prin care cititorii îşi pot alege piesa preferată din fiecare tara. Astfel, pentru România, Florena este pe primul loc în topul realizat chiar de juraţii acestui site", arată comunicatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
SI TOTUSI PARADISIO
A mers bine Florena ! Cel mai bun in aceasta seara : OVIDIU ANTON ! Cel mai potrivit pentru Stockholm , TRAISTARIU !
Postat 04 Martie 2016, 23:37 de TDS
FOTO BIHOREANUL
TIMP LIBER
CURS VALUTAR
  • 1 USD = 3.945 RON
  • 1 EUR = 4.4549 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON