URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Mai 2011, 09:29

RCS & RDS a cumpărat televiziunea U TV

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Grupul RCS & RDS, patronat de orădeanul Zoltan Teszari, a achiziţionat recent postul de muzică U TV de la Sorana-Lavinia Urdăreanu, cea care controla un pachet de 51% din societatea New Trend Media, în proprietatea căreia se află televiziunea.

Potrivit Mediafax, RCS & RDS a achiziţionat şi participaţia de 48% deţinută la New Trend Media de către firma Sorion International, înregistrată în Elveţia, iar totodată, firma Integrasoft din Bucureşti, care deţinea 2% din New Trend Media, a cesionat jumătate din participaţie către RCS & RDS. Astfel, capitalul social al New Trend Media este deţinut acum în proporţie de 99% de către RCS & RDS şi 1% de către Integrasoft.

Postul muzical de televiziune U TV a fost lansat în 2005 şi a avut o ascensiune fulminantă. Anul trecut, la 5 ani de la lansare, U TV a devenit primul post muzical disponibil în format HD.

Compania RCS & RDS, controlată de omul de afaceri orădean Teszari Zoltan, are o reţea care acoperă peste 200 de oraşe şi este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi prin satelit, telefonie fixă şi mobilă. Operatorul şi-a început activitatea în urmă cu 15 ani şi este prezent şi pe pieţele din Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia şi Serbia.

Citiţi pe aceeaşi temă articolul "Zoltan Teszari dă lovitura: RCS&RDS vinde cel mai ieftin curent din România"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
felicitari
felicitari va doresc succes maxim in continuare
Postat 07 Mai 2011, 14:22 de roby
felicitari
felicitari va doresc succes maxim in continuare
Postat 07 Mai 2011, 14:21 de roby
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON