URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Octombrie 2017, 23:44

"Da, mamă, sunt la Delia!" Piaţa Unirii, full în ultima seară a Toamnei Orădene. Festivalul s-a încheiat un spectaculos foc de artificii (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Circa 15.000 de orădeni au umplut, duminică seară, Piaţa Unirii, la Toamna Orădeană. Festivalul s-a încheiat cu un concert susținut de Delia, care şi-a cântat hiturile, a dansat şi i-a imortalizat pe fanii săi pe Instagram. Recitalul s-a încheiat cu un foc spectaculos de artificii, care a durat mai bine de 10 minute şi a colorat cerul Oradiei.

Show complet a la Delia

În jurul orei 21, la Cetate erau doar circa 1.500 de persoane, care mişunau pe la standurile street food, însă în Piaţa Unirii era nebunie. Copii, adolescenţi şi oameni în toată firea s-au înghesuit cât mai aproape de scenă la concerte. După ce „încălzirea” a fost făcută de Timea Pall şi Publika, a urmat de The Motans şi, apoi, Delia.

Una dintre cele mai în vogă cântăreţe din România, Delia a urcat pe scenă în jurul orei 21.20 şi a făcut o super-atmosferă, ajutată de fani, care i-au cântat melodiile şi i-au strigat că o iubesc. Relaxată şi pusă pe distracţie, Delia i-a pozat şi filmat în mai multe rânduri pe orădeni, iar la una dintre piesele ei celebre, "Ce are ea", i-a provocat să-şi deschidă lanternele telefoanelor, creând o imagine superbă în Piaţa Unirii. La "Da, mamă, sunt beată", Delia s-a "ajutat" în cântare de un pahar cu băutură, închinând simbolic cu publicul.

Sărbătoare în culori

După ora 22, orădenii au fost invitaţi să ridice privirile spre cer, care a fost, timp de mai bine de 10 minute, luminat şi colorat de un spectaculos foc de artificii, mai "bogat" ca în alţi ani.

Chiar şi după ce show-ul s-a terminat, mulţi dintre petrecăreţi au rămas în zona de food a Pieţei, căutând standurile cu cozi mai scurte pentru a-şi cumpăra bunătăţile pregătite de vendorii orădeni şi de câţiva invitaţi cu preparate exotice.

Un succes

Una peste alta, ediţia 2017 a Toamnei Orădene a fost una reuşită, fără incidente şi cu evenimente spectaculoase. Pentru prima oară, festivalul s-a desfășurat în două locaţii, Piaţa Unirii şi Cetate, ambele cu mare trecere la orădeni.

La fel ca la ediţia trecută, însă, au fost şi oameni care s-au plâns de cozile de la câteva din standurile street food, dar şi de preţurile destul de piperate ale preparatelor. Aceştia au fost, însă, mult mai puţini decât cei care s-au bucurat de noul stil de a sărbători Toamna Orădeană.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON