URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Noiembrie 2017, 10:25

Atac terorist la New York: Un bărbat a intrat cu maşina pe o pistă de biciclete, omorând 8 persoane şi rănind 11 (FOTO/VIDEO)

Atac terorist la New York: Un bărbat a intrat cu maşina pe o pistă de biciclete, omorând 8 persoane şi rănind 11 (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.stirileprotv.ro
Atac terorist la New York: Un bărbat a intrat cu maşina pe o pistă de biciclete, omorând 8 persoane şi rănind 11 (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.cnn.com

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Opt oameni au fost ucişi şi alţi 11 au fost răniţi, marţi seară (ora locală 15.15), după ce şoferul unui camion a intrat pe o pistă destul de circulată de biciclete din Manhattan, scrie news.ro.

După ce a intrat în mulţime şi apoi a lovit un alt vehicul, suspectul, un cetăţean uzbek, a fost împuşcat de poliţie. Înainte de a fi împuşcat, el a strigat "Allah Akbar", iar ulterior anchetatorii au găsit în camion un bilet în care bărbatul afirmă că a acţionat în numele ISIS. 

Presa americană citează surse oficiale şi susţine că atacatorul, care acum se află la spital, se numeşte Sayfullo Habibullaevic Saipov, are 29 de ani şi este în SUA din 2010. El lucra ca şofer Uber, iar compania a confirmat că bărbatul trecuse de verificările pentru a putea deveni unul dintre şoferii săi şi a anunţat că i s-a blocat accesul la aplicaţie. De asemenea, compania a spus că a luat legătura cu echipa care investighează atacul de la New York, pentru a furniza toate datele necesare, declarându-se totodată oripilată de acest atac.

Printre cele 8 persoane decedate în urma atacului se numără 5 argentinieni, care sărbătoreau 30 de ani de la terminarea liceului, şi o belgiancă. Identitatea celorlalte victime nu a fost încă dezvăluită.

Primarul New York-ului a declarat că este un "atac terorist", în timp ce guvernatorul statului l-a descris ca fiind vorba de un "lup singuratic". De asemenea, preseşedintele SUA Donald Trump l-a numit pe agresor "un individ bolnav psihic".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON