URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2012, 09:31

Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane le-au adus orădenilor colinde şi cântece rituale vechi de peste un secol (FOTO/VIDEO)

Teatrul Regina Maria s-a umplut de lume, duminică seară, cu ocazia concertului "Colinde şi cântece rituale din Transilvania", susţinut de artistul Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane. Cu aproape toate locurile ocupate, inclusiv la balcon, teatrul a fost cuprins de linişte când pe scenă a urcat artistul, pentru a prezenta pe scurt spectacolul.

Ioan Bocşa le-a spus orădenilor că vor asculta un concert în două părţi - una dedicată cântecelor rituale, iar alta colindelor - şi că ceea ce urmau să audă sunt cântece vechi de cel puţin o sută de ani, culese din satele transilvănene.

Pe scenă au urcat apoi tinerii ce compun Ansamblul Icoane al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, grup instruit de profesorul Ioan Bocşa. Toţi membrii ansamblului au fost îmbrăcaţi în costume populare specifice diferitor zone din Transilvania.

Orădenii au putut asculta, astfel, cântece vechi de cătănie, de nuntă ori dedicate naşilor, unele dintre ele cântate doar vocal, iar altele "întregite" de instrumentişti. În cea de-a doua parte a concertului, spectatorii au ascultat colinde vechi, aceleaşi pe care transilvănenii de odinioară le cântau ori le ascultau de Crăciun pe uliţele satelor ori în curţile caselor.

În final, Bocşa şi studenţii săi au fost îndelung aplaudaţi de orădeni pentru reprezentaţia de aproape o oră şi jumătate. Şi, precum colindătorii, le-au spus spectatorilor că, dacă vor fi poftiţi, vor veni şi la anul...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Extraordinar
A fost un concert extraordinar fara sa exagerez. Felicitari interpretilor si organizatorilor. Mai vrem asemenea concerte :).
Postat 17 Decembrie 2012, 21:28 de Daniela
Splendid !
Felicitari organizatorilor ! Am fost si eu la concert. Oamenii s-au bucurat de un spectacol deosebit.
Postat 17 Decembrie 2012, 16:22 de Valhalla-Asgard
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON