URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Decembrie 2016, 14:45

Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane au adus colindele tradiţionale transilvănene la Oradea (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Colindele, urările şi obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă în Transilvania au fost aduse, marţi seara, pe scena Târgului de Crăciun din Oradea de cunoscutul interpret de muzică populară Ioan Bocşa, alături de Ansamblul Icoane al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj Napoca.

Îmbrăcaţi în port popular, studenţii şi absolvenţii Academiei de Muzică le-au cântat orădenilor adunaţi în faţa scenei din Piaţa Unirii mai multe colinde culese din satele transilvănene, în timp ce Ioan Bocşa, profesor universitar la aceeaşi academie, le-a povestit celor prezenţi care sunt cele mai de preţ obiceiuri de sărbătoare păstrate din bătrâni.

"Odată intraţi în casă, colindătorii au aproape pentru fiecare membru din familie câte o colindă specifică. Prin colindat, omul este ridicat din starea lui de zi cu zi astfel încât în colinde sau în oraţii şi celui mai sărac om din sat, colindătorii i se adresează cu "jupâne, gazdă", "boier", "dumneavoastră"…", a spus Ioan Bocşa.

Cu ocazia popasului său la Oradea, Ioan Bocşa, însoţit de elevii săi din Ansamblul Icoane, i-au colindat şi pe bătrânii de la căminul din strada Vămii, administrat de ASCO. "Suntem onoraţi să îl avem aici pe domnul Ioan Bocşa alături de minunatul Ansamblu "Icoane". Este modul în care domnul primar a dorit să vă ureze, dumneavoastră, bunicilor, sărbători liniştite, încărcate de magia Crăciunului, să mulţumească personalului centrului pentru grija deosebită pe care le-o poartă bunicilor din centru, şi nu în ultimul rând, ansamblului, că ne-au încântat cu cântece populare străvechi, şi ne-au emoţionat până la lacrimi", a spus, cu această ocazie, Arina Moş, directorul ASCO.

Pe de altă parte, la Târgul de Crăciun le vor mai cânta orădenilor Nicoleta Nucă (21 decembrie, ora 19) şi Elena Gheorghe (22 decembrie, ora 20).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON