URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iulie 2015, 22:50

Festival-bâlci: Nici Puya n-a mai concertat la Festivalul Tineretului din Oradea (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Festivalul Tineretului, organizat în acest weekend în Parcul Bălcescu de firma Bevidam Events din Cluj, a fost haos până la capăt.

După ce sâmbătă toate concertele au fost anulate pe motiv că organizatoarea, Halasz Amalia, nu a plătit sonorizarea, duminică, în ultima zi a evenimentului, programul muzical a fost schimbat aproape complet. Majoritatea momentelor artistice, inclusiv concertul raperului Puya, nu s-au mai ţinut.

Rămasă fără serviciile firmei de sonorizare din Arad contractate iniţial, organizatoarea a reuşit să mai strângă o sumă de bani de la comercianţii care au vândut în cadrul festivalului şi a apelat pentru scenotehnică la o altă firmă din Oradea. Chiar şi aşa, programul promis nu s-a mai ţinut, fiind înlocuit de unul improvizat.

Halasz Amalia, reprezentanta firmei Bevidam Events, susţine că recitalul lui Puya fost anulat din cauză că sâmbătă nu avea certitudinea că va găsi o altă firmă de sonorizare, drept urmare i-a anunţat impresarul că nu mai are de ce veni la Oradea. Întrebată dacă ar fi avut bani de onorarii, în condiţiile în care nu şi-a putut plăti nici măcar sonorizarea, organizatoarea (care nu comunică bine în limba română) a susţinut, în discuţia cu reporterul BIHOREANULUI, că ar fi achitat avansuri pentru artiştii contractaţi şi plata ulterioară nu ar fi fost o problemă.

Aceasta n-a mai avut, însă, explicaţii referitoare la lipsa de pe scenă a altor interpreţi anunţaţi (Adela Manea, Andrei Boroş, Simona Cap, Loredana Bate, Denisa Berinde, Andreea Isaiu, Anca Drăghici, Delia Ardelean, Mălina Petruşe, Mădălina Toma, Roxana Gudiu, Anca Banda, respectiv de Florina şi Florin Mariş-Hinsu), semn că au existat proleme şi cu plata onorariilor acestora.

Din programul anunţat iniţial, pe scenă a urcat duminică doar Ansamblul folcloric "Florile Răbăganilor". Din jurul orei 19 şi până în jurul orei 20.30, pe scenă a urcat Amazonas, o formaţie orădeană necunoscută, formată din doi membri, care au cântat ajutaţi de clape şi saxofon melodii româneşti şi ungureşti de petrecere, făcând, însă, şi pauze şi lăsându-i pe şi aşa puţinii spectatori să privească spre o scenă goală, în timp pe din boxe răsunau melodii în vogă. Peisajul dezolant a caracterizat perfect organizarea proastă a evenimentului.

Şi duminică, reprezentanta firmei Bevidam Events a susţinut că motivul neregulilor a fost faptul că unii dintre comercianţii care au avut standuri de alimentaţie publică în festival nu şi-ar fi achitat îndatoririle, iar doi dintre ei nici n-au mai apărut în Oradea. Organizatorii de evenimente cu experienţă în domeniu spun, însă, că femeia ar fi trebuit să aibă asigurată în buget şi o sumă de rezervă, cu care să poată acoperi cheltuielile neprevăzute. 

Nu este însă singura gafă a organizatoarei din Cluj-Napoca. Iniţial, aceasta a anunţat pe portalurile de evenimente că Festivalul Tineretului va avea loc în perioada 10-12 iulie, în Parcul 1 Decembrie, fără să ştie că în paralel, în aceeaşi perioadă, în Parcul Bălcescu fusese programat, de SC Murray Press (administratorul parcului) un festival al berii, cu numeroase recitaluri de muzică populară. Drept urmare, pentru a nu se suprapune cu evenimentul din urmă şi a avea mai mulţi spectatori, Halasz Amalia a amânat Festivalul Tineretului pe perioada 24-26 iulie.

Chiar dacă programul muzical al evenimentului n-a fost respectat, destui orădeni s-au dus duminică în Parcul Bălcescu şi au degustat mici şi bere, în timp ce copiii au preferat mini-parcul de distracţii, cu maşinuţe şi tobogane gonflabile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sonorizare
Buna ziua In legatura cu sonorizare de sambata tin sa rectific ce sa scris, sonorizare nu a fost plătită dar trupele de sambata nu au sustinut recitalul pe acelaş motiv de ne plata nu au primit nici avans. Li sa comunicat cand ajung la Oradea inainte de concert primesc bani sa cânte ca urmare nu sa intamplat asa si trupele au si spus public la microfon ca din cauza organizatorilor nu pot sustine concertul nici decum ca sonorizare a plecat da a ramas fara sonorizare pentru neplata.De asemenea asa sa spus si la sonorizare ca plata se face dupa ce sa montat sunetul.Comercianţi sustin ca au platit suma in urma cu 2 saptamani si ca s-au inteles una si au primit alta.Ca atare Organizatoarea a fost problema nu sonorizare daca nu a platit sambata credeti ca platea duminica.
Postat 27 Iulie 2015, 20:34 de GavrilaClaudiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON