URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Martie 2018, 20:20

Etno-Mărţişorul: Studenţii şi profesorii au sărbătorit 1 Martie cu un flashmob de Cartea Recordurilor şi dansuri populare (FOTO/VIDEO)

Etno-Mărţişorul: Studenţii şi profesorii au sărbătorit 1 Martie cu un flashmob de Cartea Recordurilor şi dansuri populare (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.martisoruo.blogspot.ro
Etno-Mărţişorul: Studenţii şi profesorii au sărbătorit 1 Martie cu un flashmob de Cartea Recordurilor şi dansuri populare (FOTO/VIDEO) sursa foto: http://martisoruo.blogspot.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Studenţi şi profesori ai Universităţii din Oradea au sărbătorit ziua de 1 Martie într-o manieră inedită. La apelul lansat de un grup de cadre didactice şi de reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti, peste 200 de persoane s-au adunat, joi seară, în Piaţa Unirii, unde au făcut un mărţişor uman uriaş, în cadrul Festivalului Mărţişorului, aflat la prima ediţie.

Concret, fiecare participant a primit o pancartă, de culoare roşie, albă sau verde, şi a fost anume aşezat, astfel încât să creeze forma unui mărţişor, cu şnur cu tot. Desigur, însă, modelul rezultat nu s-a observat de la nivelul pieţei, ci va putea fi văzut doar în imaginile surprinse de o dronă care a survolat în acest scop centrul Oradiei.

Imagini care, speră organizatorii, vor ajunge şi în Cartea Recordurilor. De altfel, un reprezentant al asociaţiei care omologhează recorduri a fost prezent la evenimentul din Piaţa Unirii, tocmai pentru a-l observa şi pentru a vedea dacă poate fi inclus în celebra carte.

După ce au făurit mărţişorul, cei prezenţi au marcat şi anul în care se împlineşte un secol de la Marea Unire, aşezându-se în forma logoului Anului Centenarului, adică a simbolului intitulat "Hora" şi compus din numărul 100. Lipsa repetiţiilor pentru acest moment a fost evidentă, aşezarea participanţilor fiind destul de greoaie. Până la urmă, însă, logoul a fost recreat, iar reuşita aplaudată.

Mai mult, pentru a-şi exprima bucuria, toţi cei adunaţi în Piaţa Unirii s-au prins apoi într-o uriaşă horă a unirii. Ghidaţi de dansatori specialişti din asociaţia Folclor fără Frontiere, profesori şi studenţi deopotrivă au dansat, unii dovedindu-se pricepuţi, alţii mai degrabă stângaci.

Evenimentul s-a încheiat tot în ritmuri vesele. Studente ale Universităţii din Oradea au cântat melodii populare, iar colegii lor au dansat, fie pentru că într-adevăr se pricepeau, fie pentru că doreau doar să se încălzească, ţinând cont că afară erau -5 grade Celsius.

Festivalul a avut o pregnantă latură folclorică datorită faptului că, de câteva luni, Universitatea din Oradea are propriul ansamblu folcloric, "Datini din Bihor", coordonat chiar de prorectorul Ligia Burtă şi compus din profesori şi studenţi deopotrivă, alături de dansatorii profesionişti de la asociaţia Folclor fără Frontiere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
sugestie:
putea fi un trifoi cu 4 foi! felicitari, oricum !!!
Postat 03 Martie 2018, 15:37 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON