URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 August 2016, 12:01

Un târg cu parlamentari

Un târg cu parlamentari (foto: generic)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când un Consiliu Local decide dacă alocă sau nu bani pentru susţinerea unei ONG, alesul care face parte din asociaţie nu are voie să voteze, pentru a nu fi în conflict de interese. Când îşi fixează lefurile, când îşi aprobă delegaţii în ţări exotice cu care nu avem nicio legătură ori în state avansate de unde revin necontaminaţi de civilizaţie, parlamentarii nu au nicio restricţie, fiindcă totul e în "pixul" lor.

La fel, dacă un primar fuge la alt partid, legea îl lasă fără mandat, dar dacă un parlamentar schimbă două-trei partide scapă de sancţiuni, invocând că mandatul său este reprezentativ, nu imperativ.

Votarea pensiilor speciale pe care parlamentarii le vor primi după retragere este o monstruozitate. După ce preşedintele Senatului, Tăriceanu, a fentat o coadă la Permise, foştii senatori şi deputaţi fac coadă la Parlament pentru a se înscrie la ele. Cât e de morală legea votată în decembrie, când românii erau atenţi doar la sarmale, şi intrată în vigoare acum, când sunt în concedii, judecă fiecare.

Juridic, este o aberaţie. O dată pentru că Parlamentul, ca plătitor de pensii, devine o Casă de Pensii specială (cam la fel cum e, în alt domeniu, OPSNAJ - Casa Asigurărilor de Sănătate a Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti). A doua oară, pentru că pensiile speciale încalcă principiul elementar al contributivităţii, conform căruia cuantumul pensiei nu trebuie să reflecte ocupaţia trecută a beneficiarului, ci strict contribuţia lui la fondul de pensii.

Nu am fost niciodată între populiştii scandalizaţi că aleşii au anumite avantaje, ci am pretins mereu ca parlamentarii, ca şi guvernanţii, să le merite, primii făcând legi juste, ceilalţi aplicându-le nediscriminatoriu.

Pensiile speciale ale parlamentarilor le consider însă revoltătoare, şi nu doar din pricinile sus pomenite, ci şi fiindcă vor îmbuiba o castă care s-a remarcat mai ales prin hoţie şi prostie. E suficient, în acest sens, să amintesc că mulţi s-au "privatizat" peste întreprinderile de stat, că au inventat legi care ne-au făcut mai nevoiaşi decât toţi vecinii, că s-au distins, majoritatea, prin ticăloşie, aroganţă şi agramatism.

După ce parlamentarii s-au adăugat pensionarilor speciali din magistratură, diplomaţie, servicii, ne amintim din nou că pe fondul scăderii demografice deficitul bugetului de pensii creşte continuu, până când, într-o zi de care nu vom scăpa, o să crape cu totul, provocând un şoc economic şi social greu de controlat.

Dacă s-au săturat cu adevărat, aşa cum pretind, să fie batjocoriţi, românii ar trebui să profite că vine toamna electorală, pentru a le cere expres şi punctual candidaţilor la viitorul Parlament abrogarea pensiilor speciale ale "foştilor". Să nu mai bombăne prin petiţii online pe care le ignoră toţi, ci să le pună celor ce le cer voturile condiţia: ţi-l dau dacă anulezi privilegiile! Ar fi un "deal" cinstit?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON