URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2016, 10:25

Trei culori cunosc pe lume

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dragostea de ţară e imposibilă fără o ţâră de îndoctrinare. Eu fac parte dintr-o generaţie care şi-a luat doza încă din grădiniţă: cântece, poezii, steguleţe, uniforme, cravate, portrete, poveşti, legende, lecţii de istorie... Fiinţa naţională era extrem de prezentă în jurul meu. Ah, şi mai era ceva: "Trei culooori cunoooosc pe luuuumeee...", imnul naţional de dinainte de '89. Până la o vârstă, spectrul de culori, despre care aflam mai târziu că se numeşte ROGVAIV, avea pentru mine doar trei culori: roşu, galben şi albastru. Legat de subiectul acesta, am o amintire atât de intimă şi jenantă încât nu cred că am povestit-o vreodată cuiva. O fac acum în premieră.

Pe la 12-13 ani, pe vremea când fotbalul era viaţa mea, mi s-a propus să arbitrez un meci dintre două clase de elevi cu un an mai mici. M-am pregătit exemplar pentru partidă: am recitit Regulamentul jocului de fotbal, mi-am pregătit pantaloni scurţi negri şi m-am dat peste cap să fac rost de un tricou de aceeaşi culoare, aşa cum aveau şi arbitrii adevăraţi. Fluier aveam, unul metalic, argintiu, care îmi zdrăngănea creierii când suflam în el. Îmi mai trebuiau doar cartonaşe pentru a conduce de la centru primul meci din carieră.

Mi-am făcut cartonaşele cu acuarele, pe coli groase din blocul de desen, decupate la mărimea unei cărţi de joc. Am făcut trei: unul roşu, unul galben şi, normal, unul albastru. Deşi mergeam la toate meciurile de acasă ale echipei oraşului, deşi ascultasem sute de meciuri la radio şi văzusem toate partidele transmise la TVR şi la vecinii unguri, habar n-aveam că nu există cartonaşe albastre. Dar cum "Trei culori cunosc pe lume" îmi ajunsese până în codul genetic, mi se părea extrem de logic să existe. Aşa că am intrat pe teren cu trei cartonaşe în buzunar şi cu o senzaţie de leşin din pricina emoţiilor.

Dar există, probabil, şi un Dumnezeu al arbitrilor, altul decât ăla din incantaţiile spectatorilor. Ăl de Sus a aranjat ca meciul meu de debut în lumea cavalerilor fluierului să curgă fără violenţe. Deşi au jucat cu încrâncenare, colegii mai mici nu prea şi-au tras-o la ciolane, căci dacă se cădea pe ciment era nasol. Niciunul dintre ei nu a primit cartonaşul albastru, ceea ce m-a salvat de la compromiterea definitivă în public. Am dat un galben, dacă nu mă înşel, dar cred am făcut-o mai mult ca exerciţiu de putere, aşa, ca să mă umflu în pene.

Azi, de Ziua Naţională, când scriu aceste rânduri, le-aş arăta cartonaşul albastru, unicul cartonaş albastru din istoria fotbalului, tuturor celor care ne fac rău: celor care fură de la buget, politicienilor care fac legi strâmbe, celor care taie iresponsabil pădurile, ălora care înjură în trafic, fac mizerie pe străzi şi distrug coşurile de gunoi, celor aflaţi cu mintea în Evul Mediu şi mincinoşilor de orice fel. Abia după aceea le-aş scoate pe celelalte două şi, completând ceremonios drapelul, i-aş da afară "din joc". La Mulţi Ani, România!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
pai incepe...
...cu astia unde scrii tu, ca prea trambiteaza "maretele realizari" ale unor hoti ! ;) Ia, da-le un cartonas albastru ! :D
Postat 05 Decembrie 2016, 16:13 de AgentulTermic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON