Ruşine, UDMR!

Am apreciat sincer preocupările parlamentarilor UDMR pentru "bunul mers" al societăţii româneşti în ansamblul ei, adică pentru binele cetăţenilor români indiferent de etnie, dar tot ei au zdruncinat serios, săptămâna trecută, stima pe care le-o purtam.

Motivul? Deşi de la alegeri încoace senatorul Rozalia Biro plus deputaţii Szabo Odon şi Cseke Attila au făcut zeci de conferinţe de presă, lăudându-şi eforturile pentru îmbunătăţirea a diverse legi, n-au suflat niciun cuvinţel despre o şmecherie pe care au pregătit-o muţeşte, împreună cu toţi ceilalţi aleşi UDMR: propunerea de modificare a OG 94/2000 privind retrocedarea bunurilor bisericeşti, înregistrată în martie şi supusă dezbaterii Senatului lunea trecută.

Despre asta nu a scris nimeni nimic, niciun ziar, niciun site (decât cel al Senatului), nicio televiziune nu a făcut vreun talk-show, deşi viza să modifice radical legislaţia în materie de retrocedări. UDMR voia să se retrocedeze şi bunurile congregaţiilor "care nu au fost reînfiinţate" în mod legal, precum şi ale "fondurilor, depozitelor şi altor forme de organizare specifice cultului solicitant, indiferent dacă au fost sau nu reînfiinţate". Altfel spus, Statul Român să retrocedeze ceva ce există cuiva care nu există! Lesne de priceput, inadmisibil de conceput!

În Oradea sunt cel puţin două ordine călugăreşti care nu au legal calitatea de persoană juridică. Cel Mizericordian e reprezentat de un singur ins, vicarul episcopal romano-catolic Fodor Jozsef, iar cel Premonstratens la fel, de un anume Fejes Rudolf Anzelm. Ambii au fost numiţi de fostul episcop Tempfli Jozsef, deşi conform dreptului canonic nicio congregaţie din lume nu e subordonată niciunei episcopii.

Un Ordin (cel Mizericordian) a pretins fosta Policlinică Mare, imobil construit ca Palat al Finanţelor de Statul Maghiar şi trecut în proprietatea Statului Român în baza Tratatului de la Trianon. Celălalt (Premonstratens) vrea localul Colegiului Mihai Eminescu, plus 1.000 de hectare de sub şi din jurul Băilor Felix, deşi le pierduse, în justiţie, în favoarea Statului Român, în perioada interbelică, atunci când Onisifor Ghibu şi avocaţii Ministerelor Instrucţiunii Publice şi respectiv Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale demonstrau că pământurile nu au aparţinut niciodată călugărilor, ci Statului.

Tupeul UDMR a primit răspuns corect în Senat, modificarea legii fiind respinsă. Din fericire, pentru că altfel ar fi primit averi pe care nu le-au avut nicicând nişte organizaţii care nu există legal pe teritoriul Statului Român nici acum, darămite în perioada interbelică, când unele funcţionau chiar contra Statului Român.

Pentru că au mers "pe burtă", crezând că românii nu meritau să ştie despre intenţia lor decât atunci când urma să devină literă de lege, parlamentarilor UDMR poate să le fie ruşine!