URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Mai 2016, 13:06

Rămânem mici!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu mi-am propus să-mi elogiez coechipierii, dar dacă o fac am argumente: ca de cele mai multe ori, în timp ce alte redacţii se mărginesc să plimbe de colo-colo vorbele unui politruc, BIHOREANUL pune lucrurile la punct şi în privinţa celui de-al treilea referendum pentru unificarea Oradea - Sînmartin.

Pe când unii şi alţii îl citează pe şeful PSD, că Comisia de la Veneţia, că câr, că mâr, şi pe mai-marii UDMR, că maghiarimea din Nagyvaradul zilelor noastre se va dilua în Oradea Mare românească precum o specie pe cale de extincţie, colegul Dan Simai aşază punctul pe i. Altfel spus, pe când unii îşi dau cu părerea sau o vântură pe-a altora, BIHOREANUL dă ştirea: Biroul Electoral Central refuză, printr-o hotărâre fermă, organizarea consultării populare concomitent cu scrutinul.

Oradea nici măcar nu e singura victimă a BEC (organism format nu doar din jurişti, ci şi din reprezentanţii partidelor, inclusiv PSD şi UDMR). La fel au păţit şi locuitorii dintr-o comună botoşăneană, care - atenţie, însă! - nu voiau să se unească, ci dimpotrivă, să se fărâmiţeze şi mai tare, spărgându-se în încă trei sate.

Nu sunt expert în ştiinţe juridice, dar din experienţă m-am convins că abilitatea juriştilor de a susţine cu aceeaşi patimă o teză şi antiteza ei e comparabilă doar cu elocinţa cu care înţelepţii Romei polemizau dacă gâştele care au salvat Capitoliul, vestind apropierea inamicilor, găgăiau în latina vulgară sau în latina academică. Altfel spus, în tot felul de AEP, CSM, ÎCCJ şi alte DMH (pentru netrăitorii în comunism, Direcţia Mişcării Hârtiilor), un jurist e creditat ca expert dacă reuşeşte nu să clarifice ambiguităţi, ci să le sporească interpretabilitatea, să le întoarcă şi să le învârtă. Cam ca politicienii, care se pricep nu să facă legi pe măsura realităţii, simple şi limpezi, ci să le încâlcească şi mai abitir, explicând mereu doct de ce "nu se poate" în loc să facă să se poată.

Evident, prin faptul că există asemenea subiectivisme nu înseamnă că hotărârea BEC nu trebuie respectată (deşi nesocoteşte însăşi autonomia locală!), şi nu mă îndoiesc că iniţiatorul proiectului Oradea Mare, primarul Ilie Bolojan, nu i se va supune. Presimt doar că, la fel ca anul trecut, când exultau că orădenii au preferat orice altceva decât să-şi spună părerea la referendum, adversarii unirii se vor căţăra pe cai mari ca să i-o "tragă", în atât de neaoşul stil "Ţi-am zis eu?!". De fapt, măcar aşa au temă de campanie, în locul fumigenei CET, teraselor din Piaţa Unirii ori al contractului mincinos pentru tramvaiul electoral.

Am mai spus-o şi după 14 iunie 2015, când a eşuat al doilea referendum, că dacă aş fi în locul lui Bolojan n-aş încerca să fac bine nimănui cu forţa. Acest eşec este, însă, nu al primarului, ci al tuturor celor care se bucură de ratare atribuindu-i-o lui.

Citiţi pe această temă şi articolul Adio, referendum! Aproape sigur, referendumul pentru Oradea Mare nu se va mai organiza

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
Pro Bolojan
Decât să votez politicieni precum Kiss și Filip care n-au făcut decât să-și umple propriile buzunare, îl prefer pe Bolojan care - cu toate păcatele lui - face totuși lucruri concrete pentru oraș. Și o să votez și unirea cu Sânmartin.
Postat 15 Mai 2016, 20:20 de Shogun
@platona
Pari a fi cam "obosit" in seara asta.Fiecare politician are nevoie de "spate". Bolojan are "spate" (oradenii care l-au ales si il vor alege probabil dinou).
Postat 13 Mai 2016, 21:17 de Control_Room
Bolojan,are nevoie de... "spate" ?
@Control_Room;Pentru prima data sunt de acord tine,cel putin cu prima parte a postarii tale."Bolojan,un neica-nimeni,un politician oarecare(politruc,zic eu).....are "spate",". Cine are nevoie de "spate",in politica romaneasca ? Politrucii,altfel zis,mafiotii..."E spre beneficiul tuturor"(celor din gasca,probabil).
Postat 13 Mai 2016, 20:29 de platona
Viata bate filmul.
Cei care il credeau pe Bolojan un neica-nimeni, un politician oarecare dintr-un un oras de merime medie din Romania, privesc acum, prostiti, si nu inteleg ce s-a intamplat. E simplu. Omul are "spate". Are influenta sa modifice o lege pt a dezvolta orasul. E spre beneficiul tuturor.
Postat 13 Mai 2016, 17:54 de Control_Room
Din puțul gândirii...
Iată că Ilie Bolojan a reuşit să întoarcă o lege și un întreg guvern după placul lui! Adică "pohta ce-a pohtit-o"... Asa moare democrația: în ropote de aplauze...
Postat 12 Mai 2016, 21:13 de Danutz
Social
Se "dilueaza" maghiarimea si psd-ul. Asta da optica de gandire. Lasand gluma la o parte, adevarul e ca si-ar pierde vreo cativa smecheri ciolanul.
Postat 12 Mai 2016, 08:27 de Valhalla-Asgard
Corul franelor sociale...
Plang udemeristii si pesedistii. Guvernul a modificat legea si referendumul va avea loc.
Postat 12 Mai 2016, 08:00 de Control_Room
Guvernul Romaniei
http://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-proiectele-de-acte-normative-care-ar-putea-fi-incluse-in-sedinta-guvernului-romaniei-din-11-05-2016
Postat 11 Mai 2016, 10:53 de User anonimizat
WOW
Azi modifica guvernul ordonanta pentru organizarea referndumului, se afla pe ordinea de zi! Stupoare pentru opozantii unificarii, pregatitiva pentru anticampanie!
Postat 11 Mai 2016, 10:31 de User anonimizat
Oradea face pe victima !!!
Mare e ignoranţa orădenilor care s-au dat cu fundul de pământ că vor unificare între un sărac (oraşul) şi o bogată (pe cap de locuitor cam de 6 ori în favoarea comunei care e una dintre cele mai bogate din RO) !!! Aşadar, mariaj de interes din capul locului ... ca să scoată "orăşanul" din faliment pe resursele "ţăranului" !!! Nici atât nu le-a trecut prin cap, că desfiinţarea comunei nu se poate face printr-un referendum care să răspundă unei simple întrebări, puse pentru proşti, nicidecum pentru contribuabili care plătesc taxe şi impozite şi cunosc valoarea banului ... mimând măcar păstrarea comunei printr-o fuziune prin comasare, nu cu una prin absorbţie !!! Fac pariu cu orice liberal din categoria acestor amatori cu fundul plat d ela atâta efort intelectual, că ar fi fost realizată deja această unificare, dacă de la bun început s-ar fi intenţionat strict prin comasare, astfel încât să rămână în discuţie unificarea în continuare şi cu celelalte comune limitrofe, având interese comune cu cele ale oraşului (infrastructuri, transport, comunicaţii, parcuri industriale, etc, etc) !!!
Postat 10 Mai 2016, 20:05 de WinDos
CĂ CÂR , CĂ MÂR 5
@TDS De acord ! Cu toate ca BEC s-a exprimat clar b.i.g. insista.RIDICOL!
Postat 10 Mai 2016, 16:55 de platona
Asa este, ramaneti
....mici mici de tot. Am fost curios cand apare articolul dl ziarist vis-a-vis de subiect. S-a abtinut totusi 24 ore. Nu-i rau.
Postat 10 Mai 2016, 14:11 de User anonimizat
CĂ CÂR , CĂ MÂR 4
Rozmarin în capul mesei / Cred că plâng ochii miresei / Cum plângeau acum un an / Cine plângea foarte tare ? CHERECHEȘ ! Hai la ....mai mare ( ?! )
Postat 10 Mai 2016, 13:57 de TDS
CĂ CÂR , CĂ MÂR 3
BEC nu a afectat în nici un fel AUTONOMIA LOCALĂ. BEC a spus doar NU ODATĂ CU ALEGERILE. În rest BOLOJAN, MĂLAN, CHERECHEȘ, CUPȘA, etc. mai pot încerca ! În iulie, în august , în septembrie ! Să vedem ce-o să iasă. Singurul motiv pentru care Ilie Gavril Bolojan a dorit simultaneitatea a constat în posibilitatea PROSTIRII celor de vărsta a treia cărora li s-ar fi inoculat ideea că dacă participă la locale este obligatoriu să participe și la Referendum. Ceea ce evident ar fi fost o înșelare a electoratului !
Postat 10 Mai 2016, 13:53 de TDS
CĂ CÂR , CĂ MÂR 2
Așa a procedat Ilie Gavril BOLOJAN în 2015 ? Nici pedeparte. Doar punctul lui de vedere se auzea peste tot ! Pe FB, în presă , la TVS, la CONCERTUL DEDICAT UNIFICĂRII ( ???????????? ). Vovea adversarilor unificării s-a auzit puțin spre deloc ! Dacă în Bihoreanul unul și altul am scris contra am făst catalogați în toate felurile ! Mâncători de mici și băutori de bere , locul 1 în top. Pe pagina de FB a Referendumului am fost opriți să mai postăm. Tramvaiele și autobuzele erau pline de afișe pro Referendum ( asta a fost LEGAL !!!! ).
Postat 10 Mai 2016, 13:50 de TDS
CĂ CÂR , CĂ MÂR 1
Din codul de conduită în materia referendumului ( Comisia de la Veneția ) 3.1. Libera formare a voinţei electoratului a. Autorităţile administraţiei publice trebuie să îşi respecte obligaţia de neutralitate (a se vedea supra 1.2.2.a.), care constituie un element de asigurare a liberei formări a voinţei alegătorilor. b. Spre deosebire de cazul alegerilor, nu este necesară interzicerea completă a intervenţiei autorităţilor publice în favoarea sau în defavoarea propunerii supuse referendumului. Cu toate acestea, autorităţile publice (naţionale, regionale şi locale) nu trebuie să influenţeze rezultatul scrutinului printr-o campanie excesivă şi unilaterală. Se interzice utilizarea fondurilor publice de către autorităţi în scopuri de campanie. c. Problema supusă votului trebuie să fie clară; nu trebuie să inducă în eroare; nu trebuie să sugereze un răspuns; alegătorii trebuie să fie informaţi cu privire la efectele referendumului; participanţii la scrutin trebuie să poată răspundă la întrebări doar prin „da”, „nu”, sau prin vot alb. d. Autorităţile trebuie să furnizeze o informare obiectivă. Aceasta implică faptul că textul supus referendumului, însoţit de un raport explicativ sau de un material echilibrat aparţinând partizanilor şi adversarilor propunerii trebuie să fie pus la dispoziţia alegătorilor cu suficient timp înainte, după cum urmează i. ele se publică într-un jurnal oficial cu suficient timp înainte de data votării; ii. trebuie expediate direct cetăţenilor şi primite de aceştia cu suficient timp înainte de data votării; iii. raportul explicativ trebuie să prezinte, în manieră echilibrată, nu numai punctul de vedere al autorităţilor (executivul şi legislativul) sau al persoanelor care îl împărtăşesc, ci şi punctul de vedere opus. e. Informaţiile de mai sus trebuie să fie accesibile în toate limbile oficiale şi în limbile minorităţilor naţionale. f. Încălcarea obligaţiei de neutralitate şi a liberei formări a voinţei electoratului trebuie sancționată
Postat 10 Mai 2016, 13:45 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON