URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2018, 19:09

Parcare pe care

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.

La ritmul de 2.000 de locuri de parcare nou create pe an ar trebui 20 de ani să se rezolve problema pe jumătate, asta în condiţiile în care numărul de maşini nu ar mai creşte. Şi în ideea că ar mai fi ceva petice de pământ disponibile, între blocuri.

Problema parcărilor presupune în mod cert o strategie pe termen lung, la fel cum a fost cu termoficarea. De exemplu ideea centralei pe gaz şi reabilitarea sistemului de transport a fost lansată în 2008. Uite că suntem în 2018 şi mai avem câţiva ani ca să putem spune că lucrurile sunt puse la punct.

Există orădeni care au idei, şi încă idei bune, cu propuneri de bun simţ în ce priveşte parcările. Ar mai trebui să existe şi edili cu urechi mari şi flexibile, pe care să le plece la vocea oamenilor de rând. Terenurile de sport ale şcolilor ar putea adăposti asemenea parcări, urmând ca elevii să facă sport pe acoperiş.

O altă idee minunată mi se pare ca Parcul Magnoliei să adăpostească o parcare subterană. Există un proiect european de 10 milioane de lei pentru amenajarea spaţiului. Ştiu că e cam frustrant ca, după ce te-ai zbătut să scrii proiectul şi să aduci banii, să renunţi pentru că alţii au alte idei. Dar dacă Parcul Magnoliei va fi reabilitat, nu ne vom mai putea atinge de el, iar speranţele şoferilor din zonă vor fi năruite. Până la urmă, nu pierdem 10 milioane de lei din fonduri europene, ci doar amânăm folosirea banilor.

Din păcate, nici nu avem exemple de bune practici, pentru că în ţările dezvoltate nu există situaţii similare. Doar în lagărul comunist s-au înghesuit blocurile, în ideea că oricum maşinile vor fi rare, benzina pe cartelă şi circulaţia tot la două zile, funcţie de numărul maşinii.

Dacă prin absurd problemele globale ale parcării în Oradea se vor rezolva în două-trei cincinale, va trebui să lucrăm în această perioadă şi la mentalul şoferului orădean. Oamenii ar vrea să-şi parcheze maşina, dacă s-ar putea, direct în casa scării. Şi nu puţini indivizi sunt capabili să-ţi înţepe roţile pentru că ai parcat pe locul din faţa balconului său şi el a fost nevoit să-şi lase maşina la 5 minute de mers pe jos de casă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
Dixit
Parcarile de domiciliu nu rezolva problema parcarilor ,dimpotriva.Pleaca proprietarul in week-end sau in vacanta si locul ramine neocupat si neocupabil...in detrimentul altor masini obligate sa parcheze aiurea.Primaria e multumita ca tapeaza 100lei anual pe "fericitii" proprietari.Un balamuc negindit sau gindit de cine nu trebuie.
Postat 27 Mai 2018, 22:36 de excalibur
Parcări
Mă eu nu am umblat mult prin străinătăţuri, dar recent am fost în Viena şi acolo nu sunt locuri de parcare pt domiciliu, ficare îşi ocupă un loc unde este liber. Ce vreau să spun cu asta că cel care a venit cu ideia locurilor de domiciliu, a contribuit , poate fără să vrea la un mic motiv de gâlceavă şi dezbinare în plus faţă de atâtea altele. Introdcând această nerozie cu parcări de domicilu, mulţi netrebnici chiar fără să fi plătit taxă distrug sub diverse forme alte maşini ca să nu se mai parcheze de alţii în acel loc. Serviciul parcări a scăpat situaţia de sub control.Nici oraşul Alessandria de lângă MILANO nu sunt parcări de domiciliu, ăn alte părţi eu nu am fost.
Postat 27 Mai 2018, 15:11 de Iancu_Apuseni
Felicitari D-lui M. Chirila
Felicitari D-lui M. Chirila pentru articol, pentru sustinerea ideilor care ar conduce la un mod de convietuire mai civilizat in cartierele de blocuri. Primaria trebuie sa intelega ca spatiul aferent Parcului Magnoliei trebuie folosit cu chibzuinta, in interesul oradenilor. Proiectul actual pentru Parcul Magnoliei trebuie STOPAT iar in continuare Primaria trebuie sa intreprinda demersurile necesare in vederea obtinerii surselor de finantare pentru un nou proiect care sa includa si parcare subterana pe actualul amplasament al parcului.
Postat 27 Mai 2018, 13:08 de Anuta
Strada Borsecului
Vă invit pe strada Borsecului sa vedeți aicea ghetou de mașini . Aproape toți locatarii vin acasa cu mașinile de servici, dubele de la dorbob, microbuze de transport persoane , mașinile de la BGS, taxiuri etc, darrrrrrrr fiecare are in parcarea de domiciliu mașină personală, dar le place sa blocheze si sa îngreunează accesul la salvare sau alte masini de intervenție în caz de nevoie. Dacă întrebi un vecin, " de ce mai vine si cu ditamai mașină de servici acasa , se supără de numa. Concluzia finală este ca românul este foarte neinteresant si neintelegator si pus pe ceartă pt orice. Si vina tot pe primărie o da pt ca nu face locuri de parcare în funcție de cate neamuri are cu mașina fiecare locatar. ÎȚI ESTE FRICĂ CA VINE SFÂRȘITUL LUMII? VINO IN ROMÂNIA, SUNTEM IN URMA CU 50 DE ANI LA CAPITOLUL MENTALITATE.
Postat 27 Mai 2018, 12:25 de Dictatorul
Unchiuvali
Alo. Alo. Bine ai venit si tu la oraș. Conduci un golf 3 sau seria 3 din 93?
Postat 27 Mai 2018, 12:03 de Sandu1201
In atentia Primariei Oradea
Care este comuna din Romania in care se ridica doua parcari supraetajate. N-are nici 7.000 de locuitori. www.bihon.ro/care-este-comuna-din-romania-in-care-se-ridica-doua-parcari-supraetajate-n-are-nici-7-000-de-locuitori/2048590
Postat 27 Mai 2018, 11:11 de unchiuvali
Bihoreanule
Dar aia a fost una din enumerarea mea. Acular, dube de serviciu si masinile de vanzare din spatiul public ocupa si ele. 10% din necesar sa fie. Apoi cele abandonate. Mergi pe Aluminei sa vezi acolo istoria automobilului mondial la fiecare bloc sau parcare ce nu e de domiciliu. Repet, doar la mine la bloc aunt 3 oameni ce au mai luat o masina si cea veche sta parasita intr-o parcare publica, nu de domiciliu. Si ca sa nu isi piarda locu, unu din ei isi scoate cazanu cu semnu de vanzare si muta cealalta masina acolo, de parca l-a lepadat ma-sa pe parcela aia. Deja oamenii prin metodele astea se improprietaresc pe acele spatii. Ar mai fi ideea de parcare verde dar noi nu stim avea grija. Am ramas surprins sa vad in parcarea unui bloc, un nenea ce avea un oetec de pamant langa locul de parcare, maxim 2.5 pe 1. Si nenea punea gazon si il uda, din vorbele lui "ca arata mai bine asa decat pamant gol". Cati sunt ca el? Nici eu din pacate dar e o chestie ce o sa o fac, si las punga cu semintele in casa scarii sa vad cati o sa faca la fel. Până acuma am mai lasat o matura sa isi mature fiecare locurile, un singur vecin a luat-o la folosit. Mai sunt aia ce fac pe mecanicii in fata blocului. Uite, eu le-as retrage locul de parcare daca as vedea scurgeri de lichide de la masini. Orice de la masina e toxic, ulei, antigel, lichid de frana, combustibil. Sunt anumite locuri de zici ca is testul ala psihologic cu petele de cerneala. Revin, solutii ar fi doar sa se aplice întâi reglementarile existente, apoi bage altele noi
Postat 27 Mai 2018, 07:14 de poiu
Da
Unde locuiesc eu am 3 cetățeni ( nu din ORADEA si nu din bihor, manele la maxim si FEISBUCE) , au 12 masini care ocupa parcarea, si parcarea nu e cu plata sau rezident, parcarea e libera doar duminica dimineata. Bolojan hai si trasează, ca plătim.
Postat 27 Mai 2018, 00:00 de Sandu1201
Bihoreanoradean
Ai dreptate Asta as vrea si EU
Postat 26 Mai 2018, 23:54 de Sandu1201
@ poiu
Ceea ce spui tu sunt detalii binevenite dar nu e suficient și nici nu cred că pe cei din primărie i-ar interesa sa ia la puricat număr de mașini / apartament..
Postat 26 Mai 2018, 23:35 de User anonimizat
Bihoreanule
Prima data ar trebui respectat hcl cu mașini de vânzare pe domeniul public. Apoi cei cu 2 masini din care una ocupa locuri libere luni la rand, nu sunt mutate deloc. Apoi dubele de serviciu sa rămână parcate la garaje. Autobuzele acular la sediu. Uite cum se eliberează inca o grămadă. Sa sară cu hate aia ce se simt că au bani, un permis in casa și 2 3 mașini pe domeniul public
Postat 26 Mai 2018, 23:14 de poiu
Afacerea primăriei
Cum locurile de parcare sunt mult mai puține decât cei care au nevoie de acestea primăria s-a gândit să le scoată la licitație, să încaseze astfel un sac de bani de pe urma celor care îşi permit şi săi facă pe ceilalți să plătească amenzi şi alte cheltuieli pentru staționare în locuri nepermise. RUŞINE Primăriei Oradea pentru acest fel de a ,,rezolva" problemele. UNDE SE VOR PARCA CELE PESTE 80.000 DE MAŞINI CARE NU AU LOC DE PARCARE?!!!
Postat 26 Mai 2018, 21:48 de bde
Vigneta și taxa de oradean
Pentru că situația tinde să devină extrema aș impune niste reguli drastice: vigneta pentru dreptul de a circula si parca în Oradea condiționată de domiciliu și mașina înmatriculată în Oradea. Ar dispărea mașinile samsarilor, moldovenii ar ocoli orașul pe centura, firmele și-ar tine mașinile parcate la birou..
Postat 26 Mai 2018, 20:42 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON