URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2014, 11:59

Opriţi-l pe Puia Lucian Călin!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fapte: în primăvara anului trecut, doi inspectori ai Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor consemnau, după un control la Centrul de Plasament pentru Copii cu Probleme Psihosociale din Oradea, o întreagă listă de orori - educatorii torturau adolescenţii cu "pulanul" şi "detectorul de minciuni" (le strângeau degetele la uşă până recunoşteau şi ce nu făcuseră), îi puneau să execute câte 1.000 de genuflexiuni, îi tundeau chilug (inclusiv pe fete), le dijmuiau mâncarea, ba chiar au trecut sub tăcere violarea unui copil bolnav de autism.

În loc să sesizeze Parchetul pentru tragerea vinovaţilor la răspundere, şeful DGASPC, Călin Puia, le-a devenit complice, "mângâind" patru angajaţi cu avertismente, iar apoi a clasat cazul, sperând că grozăviile nu vor ajunge niciodată la cunoştinţa contribuabililor ce plătesc pentru recuperarea şi integrarea socială a minorilor. S-a înşelat: faptele au fost dezvăluite de un ONG, iar BIHOREANUL s-a ţinut de autorităţi până când şeful instituţiei a ajuns cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Judeţean.

La începutul lunii trecute, comisia a propus sancţionarea directorului prin diminuarea cu 20% a salariului pe trei luni. O pedeapsă mai degrabă simbolică decât una pe măsura gravităţii faptelor (care impuneau revocarea din funcţie) şi pe care consilierii judeţeni au votat-o greu (PDL-iştii, cu care Puia fusese coleg de partid, încercând să provoace un viciu de procedură). În loc să se bucure că a scăpat uşor, după o săptămână directorul a anunţat conducerea CJ că sancţiunea nu-i poate fi aplicată. Motivul? Actul îi menţiona doar primul prenume, Călin, nu şi pe cel de-al doilea, Lucian. "Asta e litera legii!", a zis Puia BIHOREANULUI, care i-a cerut explicaţii.

Că omul are obraz de toval s-a văzut de când s-a pus prima oară chestiunea responsabilităţii sale în dosarul abuzurilor. Dar că va recurge la mişmaşuri avocăţeşti chiar şi după ce oficial a fost găsit vinovat - eu, unul, deşi am văzut multe, nu mă aşteptam. Aşa stând lucrurile, fac un apel public la cei care l-ar putea opri pe Puia Călin Lucian. La preşedintele Cornel Popa, care ar putea convoca Biroul Teritorial pentru a-l exclude din conducerea PNL Bihor (unde, ca funcţionar public, nici nu are ce căuta). La deputatul Florica Cherecheş, care organizează marşuri împotriva violenţei din şcoli, dar ignoră violenţa cea mai ticăloasă, din şcolile speciale. La deputatul Ioan Cupşa, care ca jurist ar putea striga că faptele lui Puia sunt penale. Ba şi la PSD-istul Bodog, membru în Comisia de Sănătate a Senatului, să-i pese de sănătatea celor mai oropsiţi şi lipsiţi de apărare!

Toţi se fac că plouă. Şi "plouă" atât de tare că îngheaţă apele de la minciunile pe care le-ar putea născoci pentru a fi absolviţi de păcatul şi vinovăţia tăcerii.

Citiţi pe această temă şi articolul: "Tupeu: Şeful DGASPC încearcă să scape de sancţiunea decisă de CJ pe motiv că... i-a fost omis un prenume!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
nici o sansa
IN spatele pretenarilor prin care si cu care Puia manareste banii din buget sunt beizadele de securisti si sri-sti asa ca nici o sansa sa il miscati pe chelner de acolo !!!
Postat 12 Februarie 2014, 13:02 de ORBservatorAntena3ia
Poa Cornel si careul de asi !
Popa Cornel poreclit de Bot Octavian si Popa Prostu ,protejeaza la ora actuala in Bihor ,toti urmariti ,cercetatii,arestatii ,penali .Oare de ce o face !? Nu cumva din inalte ratiuni de partid ,Coras ,Peti,Dume,Puia trebuie ajutati sa-si faca ,,treaba'' si sa nu-i deranjeze nimeni
Postat 07 Februarie 2014, 20:18 de Statistician
rusine!
Doamne rau fac dl dupa functie!dar paote daca il pedepseste si pe el cum i-a pedepsit pe copii ,recunoaste si dl si pleaca ..la dr....u
Postat 07 Februarie 2014, 10:15 de nicu
rusine!
afara cu el!
Postat 07 Februarie 2014, 10:11 de roman
A. Cris si goarna revoltei!
Bine baiatu', cand il vad o sa-l opresc! Sa ti-l aduc ca sa te speli pe cap cu el sau vrei sa-i transmit ceva din partea ta?
Postat 06 Februarie 2014, 19:16 de adhd
http://www.e-liberare.ro/index.html
.
Postat 06 Februarie 2014, 19:12 de Carp III
vai de mine ,ce se intimpla acolo...
Da , tare va umple tristetea pe toti care lucrati i directie..V-as blestema da nu pot ,
Postat 05 Februarie 2014, 22:44 de ion
fii serios, maturizeaza-te !
tocmai tu faci apel la Florica Chereches si la Cornel Popa ? mie mi-ar fi rusine, dupa ce-am scris cum "presedintele Cornel Popa l-a pus la punct pe Avrigeanu" in ultima sedinta de CJ, desi sigur stii ca la faza aia Avrigeanu avea dreptate ! deci o limba-n qurul d-lui Popa, la care acum "faci apel" ;) si mai faci apel si la Florica Checheres !? chiar vrei sa te credem ? pai ai putea de exemplu s-o intrebi cum se face ca pretena-sa Bradea a organizat acum cativa ani un "festival studentesc" finantat cu 160.000 de lei de la primarie ! s-o mai intrebi cum se face ca aceeasi pretena-sa de la Romarketing "consulta" Consiliul Local in privinta a tot felul de chestii ! sau ai putea-o intreba cum de pretena-sa Leontina a "castigat" cantina primariei (ea saraca se inscrisese de tri luni in PNL, numa' ca sa castige ceva licitatii), sau cum se face ca in ultima vreme apare la orice manifestari numa sa fie prin ziare
Postat 05 Februarie 2014, 22:35 de Agentul Termic
saracii copii nevinovati
Interesele financiare ii uneste pe sefii din centrele de plasament,scoli speciale,directia pentru protectia copilului si consiliu judetean.De ce nimeni nu-i scutura un pic ca sa se descopere mafia de acolo.Pacat ca toti se folosesc de sarmanii copii.Foarte trist.
Postat 05 Februarie 2014, 18:19 de viorel
secretarele stiu tot..
Indiferent ce director a fost,,,,uitati-va in rapoartele institutiilor de control....Groza a plecat pt ca fiul , amanta /..etc au facut ce au facut.. INTREBARE//// UNDE ESTE GROZA ACUM???? Unde lucreaza fiul lui acum../// urmariti contractele cu cei care aduceau si faceau...Fosta director economic...actuala dirc, adj...sot..fini...semnarea unor contracte...CRIS daca doreai demult aveai coordonatele....Idiotu ast este si obraznic...MAAAAAAAAAAAAARS analfabetule...du-te si du spritu..interesant este cum cei ablitati ,începând de la ZITA pina acum nici un telefon nici un interes....voi reveni,,,
Postat 05 Februarie 2014, 17:28 de ioncsi
Votati USL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Daca vreti disciplina pentru copii vostri, asigurat cu pliciul, da-ti votul la PNL sau PSD!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Nu ca votul dat la PDL ar aduce schimbari, ci doar asa, ca alternanta pentru a scoate la lumina toate jgodiile!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 05 Februarie 2014, 16:00 de Bill
A. Cris! Iar o iei razna crezand ca vorbesti cu sustinatorii Miscarii Populare !
Puia Lucian Calin nu figureaza in registrele PDL BIhor ! Cautarea acestuia, in intervalul 1992 - prezent, nu a dat nici un rezultat !
Postat 05 Februarie 2014, 15:55 de PDL Bihor
PNL a ajuns lider pe site-urile XXX !?!
!?!
Postat 05 Februarie 2014, 15:49 de Carp III
Parchetul Bihor tocmai a raportat cu nu sunt probleme in judet!
Popa Prostu este complice la infractiunile identificate la directia unde e acest Puia, asa ca se poate interveni, autosesizandu-se atat Parchetul cat si Militia!
Postat 05 Februarie 2014, 15:46 de Life
tupeu
JOS CONDUCEREA NESIMTITILOR! SA VA FIE RUSINE!
Postat 05 Februarie 2014, 15:26 de cetatean
Magarie
Da nu vi se pare o mare nesimptire îl mai ți dragi pe UMFlatul asta ingamfat schimbatil mai ca va pateaza si pe voi ce tii de funcția acea de ce nu e demn de răspundere
Postat 05 Februarie 2014, 13:01 de Localnic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON