URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Aprilie 2015, 09:30

Nelu Contra

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La demisia forţată din conducerea judeţului (unde, vorba unui clasic, n-a lăsat multe dâre), Ioan Mang făgăduia că mazilirea nu-l va împiedica să susţină proiectele de dezvoltare a Bihorului, ba dimpotrivă. Cum Oradea face parte din judeţ, am luat de bună promisiunea şi am crezut că, după ce mai ales în anul electoral 2014 a dat la gioale aliaţilor liberali, de-acum va face demonstraţii de eleganţă, sprijinind nu doar finalizarea investiţiilor promise de Guvern (sală de sport, DN76, podul Densuşianu, blocuri ANL ş.a.m.d.), ci şi iniţiativele acestora. Iată, însă, că după o penitenţă de nici măcar o lună, Nelu Mang face stânga-mprejur şi anunţă o campanie împotriva Oradiei Mari, contra unirii între reşedinţa de judeţ şi Sînmartin.

Desigur, e dreptul său, ca al oricărui cetăţean. Argumentele îi sunt, însă, şleampete. Mang afirmă că Hotărârea Consiliului Local Oradea de a îngheţa pe 10 ani fiscalitatea din actuala comună nu face nici cât o ceapă degerată în faţa Codului Fiscal, care distinge între zonele de impozitare şi fixează birurile în funcţie de situarea străzilor în raport cu centrul urbei şi cu existenţa utilităţilor. E adevărat, dar la fel e şi că, în cazul validării referendumului de unificare, HCL ar fi parte integrantă dintr-o lege cu nimic mai prejos decât cea prin care a fost aprobat Codul Fiscal (pe care, apropo, pesediştii îl schimbă non-stop prin HG-uri, iar acum vor să-l modifice inclusiv prin asumarea răspunderii Guvernului, tocmai pentru a micşora taxele şi a creşte autonomie financiară locală). Pe de altă parte, să ne amintim că în urmă cu o lună tot pesediştii cereau scutirea totală de impozite şi taxe pentru orădenii din centru, afectaţi de lucrările din Piaţa Unirii, şi să întrebăm: populismul pesedist nu viola Codul Fiscal?

Mang combate şi avantajul unei mai mari întinderi a Oradiei Mari dând exemplul comunei Roşia, care ar fi şi mai mare decât municipiul, fără să aibă însă puterea acestuia. Infracţiunea logică e evidentă. Şi deşertul Sahara e mai mare decât Germania, dar nimeni nu s-a gândit să le pună în balanţă, pentru că nu e relevant economic, punându-l pe cel care deschide asemenea discuţie în situaţia unuia care compară un BMW cu o cămilă. În fine, Mang susţine că Oradea Mare nu ar atrage mai multe fonduri UE pentru că oraşul ar fi deja îndatorat spre maximum, dar ignoră atât detaliul că o mare parte din credite vor fi rambursate din decontările de la UE după finalizarea proiectelor în derulare, cât şi pe acela că însuşi Guvernul vrea creşterea plafoanelor de îndatorare a autorităţilor locale.

Nu vreau să mă hazardez speculând că din nou, pentru a câta oară, liderul PSD Bihor face jocul UDMR, care la rându-i se opune Oradiei Mari, pe motiv că ponderea maghiarimii s-ar mişcora în oraş. Constat, însă, că dintre zicalele "tăcerea e de aur" şi "gura bate curul", în cazul pesediştilor noştri se potriveşte cea de-a doua. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
Scanteia
Nu ne mai mira faptul ca ziarul oficial al primarului ii ataca pe toti cei care au curajul sa aibe o opinie impotriva dansului. Ce legatura exista intre sustinerea proiectelor concrete si visul nihilist al primarului - unirea cu Sanmartin?
Postat 09 Aprilie 2015, 18:08 de angelaionescu2007
Din banii mei, nu sustin vile
Domnule Cris, In cazul validarii referendumului in 3 ani, 5 ani, 10 ani de zile in Oradea se vor mari impozitele. Cei din noul "cartier" Sanmartin vor ramane la nivelul de acuma, de comuna. Mie personal nu imi convine ca pentru un apartament de 3 camere in zona Decebal - Dacia sa ajung sa platesc la fel sau mai mult decat un "oradea" cu vila in Sanmartin.
Postat 09 Aprilie 2015, 17:24 de stefipopa2011
alt detaliu
Si sa nu ignoram si noi un detaliu! Daca nu terminam in timp lucrarile pe credite europene pana la revelion ... platim din banii de la bugetul loc..si asta ma deranjeaza. Imi este greu sa cred ca se poate termina lucrari care aveau termen de 2 ani intr un singur an, doar daca se face rabat la calitate. Si cu lucrari facute in viteza ne-am obisnuit ... vezi podeaua din pasajul vulturul negru :-)
Postat 09 Aprilie 2015, 10:24 de boris
De discriminare fiscală ați auzit?
DAcă tot e să scriu pe chetiunea aceasta, nu credeți că această viitoare HCL ar conduce la o discriminare fiscală în materie de plată a taxelor între locuitorii aceluiași areal? Să mă mut în Sînmartin doar că pot să fac economii de 200 lei pe lună timp de 15 ani. Păi asta ar însemna 200*180(luni)=36.000 lei în 15 ani. Aproape 9.000 euro. Să nu mai spun pentru firme. E mai rentabil să îți muți sediul în Sînmartin decât să îl ții în Oradea. Ce va face Oradea și cei care închiriază spații, când văd că firmele se vor buluci să își deschidă sedii în Sînmartin doar pentru economiile făcute din taxe?
Postat 09 Aprilie 2015, 08:44 de mariadaria2015
Apropo de Codul Fiscal
Când vorbiți de Codul Fiscal, și vă citez: ”HCL ar fi parte integrantă dintr-o lege cu nimic mai prejos decât cea prin care a fost aprobat Codul Fiscal (pe care, apropo, pesediştii îl schimbă non-stop prin HG-uri, iar acum vor să-l modifice inclusiv prin asumarea răspunderii Guvernului, tocmai pentru a micşora taxele şi a creşte autonomie financiară locală)”, observați că modificările Codului sunt aplicabile pentru TOATĂ țara, nu doar pentru județele Cluj și Bihor. Dacă ar fi după logica dumneavoastră, e normal ca cei din cartierul Rogerius, pe baza unei HCL să nu plătească taxe deloc, cei din Sînmartin să poată să meargă cu animalele la păscut, iar cei din Ioșia să dețină propria primărie de sector. Ori o lege de taxare și impozitare e pentru TOȚI aceași, ori începem să ne facem enclave autonome în care vedem fiecare cum ne guvernăm.
Postat 09 Aprilie 2015, 08:36 de mariadaria2015
Apa nu e proastă. Crişul curge întotdeauna la vale.
Logica articolului pare a fi din import. Chiar şi aşa, logica este la fel de fracturată dacă ţinem cont că BMW-ul funcţionează cu petrol din deşert. În legătură cu rambursarea creditelor din fonduri europene, pentru tine este într-adevăr un detaliu. Lipsa de cultură în domeniu, în mod normal, nu ţi-ar da dreptul să scrii despre acest subiect. Accept totuşi că l-ai scris după dictare. Pentru o corectă informare a cititorilor menţionez că decontările din fonduri europene se fac proporţional cu lucrările executate în baza schemei de finanţare agreată la semnarea contractelor de finanţare. Ca urmare, după terminarea lucrărilor NU SE MAI DECONTEAZĂ NICI O PARTE DIN CREDITE, după cum acest lucru nu se întâmplă nici pe parcursul derulării contractelor! Gradul de absorbţie al acestor fonduri este proporţional cu lucrările FINALIZATE, asta pentru cei care mai cred că la sfârşit totul va fi bine. Creditele municipalităţii sunt contractate pentru sumele necesare cofinanţării proiectelor. Ar fi interesant de studiat coincidenţa dintre valoarea creditului de 27 milioane de euro contractat de primărie şi valoarea “economiilor” de 27 de milioane de euro în proiectul Aparegio. În legătură cu jocul făcut de PSD în favoarea UDMR, este identic cu jocul făcut de PNL în favoarea aceleiaşi UDMR cu privire la atribuirea numelor podurilor. Alegaţia conform căreia HCL nu este mai prejos decât Codul Fiscal urmează să se lămurească în curând.
Postat 08 Aprilie 2015, 13:28 de eutanasiu
Cine nu-i cu noi e împotriva noastră, nu-i aşa Criş ???
Unii au argumente şleampete iar alţii nu au deloc !!!
Postat 08 Aprilie 2015, 12:45 de WinDos
Care este scopul?
Care este scopul DVS. domnule Mang? Ce ati facut pt oras? Concret, nu vorbe.
Postat 08 Aprilie 2015, 11:40 de detectiv
Penibil
Omului astuia ar trebui sa i se aduca la cunostinta ca a depasit demult limitele penibilului si ar trebui sa isi vada de nepoti, altfel va ajunge sa fie alungat cu pietre ...
Postat 08 Aprilie 2015, 11:32 de bihoreanul_bihorean
Clarificari
De la Mang asteptam clarificari pentru : sala polivalenta promisa, blocurile ANL, drumul Oradea-Beius. Pana atunci ar trebui sa taca si sa-si vada de... lucrarile plagiate.
Postat 08 Aprilie 2015, 10:04 de gigi1
CCR
Eu m-aș aștepta ca AVOCATUL POPORULUI să observe deja aceste chestiuni SI SĂ SESIZEZE C.C.R. Problemele de neconstituționalitate se pot ridica Curții conform unei proceduri bine stabilite. Avocatul Poporului o poate face! GO!
Postat 08 Aprilie 2015, 09:50 de TDS
BUNI vs RĂI
Care Lege? În plus orice lege trebuie să treacă de Parlament! Ce se întâmplă dacă nu va fi votată? Eu unul văd(și) un aspect de neconstituționalitate în menținerea nemodificată a impozitelor foștilor Sânmartineni(deveniți prin fuziune Orădeni!). Ar fi CLAR vorba despre favorizarea unui grup de cetățeni(Sânmărtinenii)în detrimentul altui grup(mai masiv)al orădenilor clasici(să-i numim așa). NU ESTE POSIBIL AȘA CEVA! Este vorba și de mituirea electorală a Sânmărtinenilor! Sau chiar ar putea fi vorba despre un ȘANTAJ ELECTORAL(Votați fuzinea și nu vă vor crește impozitele sau daca nu votați cum zicem noi impozitele vă vor crește în fiecare an!). Facilități pentru pensionari la transport? Păi parcă facilitățile erau de sorginte comunistă(atunci când a fost vorba despre eliminarea facilităților pentru pensionari în ștrandul Ioșia!). Deci administratția dictatorială Bolojanistă nu face stânga-mprejur? Ba da! Dar asta nu se pune! Adică peneliștii "e" buni iar pesediștii "e răi! Wow!
Postat 08 Aprilie 2015, 09:47 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON