URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Noiembrie 2017, 10:23

Legătura dintre buzunar şi creier

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca tot românul datornic, sunt atent la cursul valutar. Joia trecută, dimineaţa, la o casă de schimb din centru, un euro era la 4,62 lei. Mult peste 4,49 lei în 11 decembrie 2016, data ultimelor alegeri. Tot joi, dar după-amiază, la acelaşi Exchange, sărise deja la 4,64 lei. Seara, la supermarket, din tichetele de masă pe care firma încă îşi permite să le ofere, am reuşit să cumpăr mai puţin decât astă-vară: brânza care fusese 15 lei ajunsese la 18 lei. A doua zi, vineri, tot dimineaţa, aceeaşi casă de schimb lua 4,65 lei pentru un euro. Ce-a urmat după-amiază nu mai ştiu, dar e lesne de intuit ţinând seama că la prânz BNR anunţa un curs oficial-record - 4,6390 lei pentru 1 euro.

Ce a ciuruit moneda naţională? Singura noutate a fost schimbarea Codului Fiscal prin OG pentru transferarea de la angajator la angajat a contribuţiilor sociale. O "Revoluţie Fiscală" pe care n-a cerut-o niciun contribuabil, care nu figura în Biblia Guvernării, dar pe care totuşi Partidul a legiferat-o de urgenţă. O premieră mondială, căreia i s-a împotrivit toată lumea, de la analiştii independenţi la economiştii opoziţiei, de la sindicalişti la patroni.

O găselniţă prin care Partidul, după ce a promis că ne ridică salariile în al nouălea cer, vrea să mascheze, acum, uriaşa fraudă electorală săvârşită anul trecut prin minciună. O şmecherie pe care la un moment dat premierul Mihai Tudose o încadrase la probleme "discutate şi uitate", dar pe care în final, iată, a semnat-o. O amăgire pe care ministrul Finanţelor n-a putut-o argumenta credibil nici măcar în "limba finanţistă", dar pe care a apărat-o la Televiziunea de Partid pişoindu-şi ochii şi jurându-se, ca balabustele, pe propriii copii.

Vă amintiţi, de fapt, ce am vrut noi, ce ne-a promis Partidul şi ce ne-a dat? Visam drumuri, spitale, şcoli şi ceva mai mulţi bani în buzunare. Ba unii, ce să vezi, şi dreptate. Ce vedem acum? Că se rup liniile ferate şi că un accident pe Valea Oltului blochează o jumătate de ţară, că ambulanţele nu mai ajung la pacienţi, că tavanele cad peste elevi, că bolnavii cronici sunt lăsaţi fără medicamente. Că pensiile speciale au devenit şi mai speciale şi lefurile nesimţite şi mai nesimţite, că guvernanţii sunt şi mai aroganţi, că sacoşele, la ieşirea din pieţe, sunt tot mai uşoare. Iar dreptatea e aia că Partidul scoate ucigaşii, violatorii şi hoţii din puşcării, făgăduindu-le compensaţii pentru "suferinţele" îndurate din cauza victimelor ce le ieşiseră în cale.

În tot acest timp, politrucii ne dau lecţii de patriotism şi ne asmut împotriva patronilor şi a străinilor, mereu contra celor din Occident (niciodată, ce întâmplare, neatingând măcar cu o floare amintirea Răsăritului Eliberator). Ultima oară a făcut-o, chiar la Oradea, vineri, vajnicul senator PSD Şerban Nicolae, care ne-a anunţat că Patria e "victima jafului gulerelor albe". Eu vă întreb doar atât: ştiţi ce culoare avea cămaşa care abia îi mai ţinea guşa? Şi credeţi că întâmplător combate tocmai împotriva anti-corupţiei? Ţineţi-vă, aşadar, mâna pe portofele, ochii larg deschişi şi creierele treze!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
@DUMI
crisdumi draga esti incurabil, al treilea incurabil de pe-aici. cum naiba sa crezi o asemenea gogomania? lipsa de predictibilitate, nesiguranta si masurile de tot rahatul ale acestui govern au dus la cresterea cursului, nu ce iti vand latrina 3 si ghitatv. mai lasa televizorul ca te indobitoceste.
Postat 15 Noiembrie 2017, 11:09 de User anonimizat
O CAF I A( ca cam cum ar zice ardelenește LASCU)
A citit cineva explicațiile celor de la BNR ? Eu unul nu cred că mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat ( MUTAREEEE, atât! ) este cauza! Nu insist...deocamdata! PS: recomand să urmăriți pagina de FB a unui fruntaș protestatar oradean! Acum vorbește despre cafenele!
Postat 14 Noiembrie 2017, 20:30 de TDS
Sa nu vorbim de funie in casa spanzuratului
Acest FSN reincarnat in PDSR, si ingrasat si reingrasat in PSD, vrea sa uitam ca nici un atac asupra Leului nu a fost mai devastator decat cel executat de lipitorile si capusele rosii, si daca astazi avem cresterea pe care o avem e datorita infuziei si transfuziei de capital strain. Nu suntem toti atat de prosti si de tembeli incat sa ne lasam ametiti de veninul aromat cu care a tras teapa Romaniei.
Postat 14 Noiembrie 2017, 16:35 de FaBULA
Dumy-Dumy
Prostul e si fudul: Dumy, tataie, du-te si pupa-l pe draqnea la dos, daca te-a lamurit si pe tine de conspiratia mondiala impotriva Romaniei si nu mai polua spatiul virtual cu ineptii, ca destule vezi prin guvern si parlament.
Postat 14 Noiembrie 2017, 14:29 de oradea_mea_si_a_ta
N-ai inteles "domnu' jurnalist", nimic din motivele cresterii Euro.
Este un atac direct asupra RON din partea intregului sistem bancar bazat pe transferurile multinationalelor si marilor companii, avand ca varf de lance autohton chiar BNR ce este incapabila sa faca fata, urmare unor prevederi care introduc in sfera penalului actiunile de evaziune fiscala, intre care intra si transferurile de capital care duc nejustificat la diminuarea impozitelor achitate in Romania. Asa ca, aceasta crestere a EURO e datorata transferurilor masive de lichiditati catre firmele-mama de origine, pana nu intra in vigoare noul Cod Fiscal !?!
Postat 14 Noiembrie 2017, 12:42 de CrisDumi
toti o apa si-un pamant
Toti care s-au perindat pe la guvernare au promis aceleasi lucruri in campanie si au oferit cam aceleasi rezultate ulterior, FARA EXCEPTIE, ca au fost de stanga, ca au fost de dreapta. Ba s-au mai si facut "frate cu ....." amintiti-va momentul 2012, Oradea: bolovan ne cerea sa votam psd-ul lui ponta.. despre ce vorbim?
Postat 14 Noiembrie 2017, 11:16 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON