URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă suntem prea prost îmbrăcați pentru Qatar Airways? Dacă sacoșele de rafie nu cadrează cu standardul lui Turkish Airlines? Dacă poziția prea apropiată de Debrețin nu e pe placul lui Wizz Air? Dacă Ryanair e un low cost la fel de scump ca orice companie de linie, dar mult mai imprevizibil? Dacă, dacă, dacă... Atunci mai bine zburăm de la Oradea cu frații noștri moldoveni de la HiSky!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
De nu puține ori, pe meleagurile noastre veștile „de bine” se lasă cu surprinzătoare reacții adverse. Dacă trece prin Oradea o vedetă sau un turist oarecare și comite imprudența să-i remarce frumusețea, apar imediat frustrați și nefericiți gata să facă orice vizitator să se simtă, post factum, nepoftit. Îi cer intrusului aspru, cu indignare, ba și cu suspiciune, socoteală. De ce nu s-a plimbat și prin cartiere, să le vadă mizeria...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iunie 2016, 17:49

Jos Popa!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă liberalii nu au obţinut singuri - prin ei înşişi! - majoritatea mandatelor în Consiliul Judeţean, iar viitor preşedinte va fi uns PSD-istul Ioan Mang cu ajutorul prietenilor din UDMR, sau dacă Mircea Mălan va căpăta şefia instituţiei doar cu voturile combinagiilor lui Kiss, devenindu-le astfel ostatic pentru următorii patru ani, au a-i mulţumi propriului lider, Cornel Popa!

Fostul, deja, şef al CJ Bihor are, am mai zis-o, marele merit de a fi preluat PNL Bihor din obscuritatea celor două-trei procente în care era înţepenit în vremea când partidul era doar o cafenea unde se adunau la taifasuri alde Silvică Torjoc, Tavi Bot şi Costică Dumitru, pentru a-l duce pe primul loc al podiumului politicii bihorene, precum şi pe cel de a fi încurajat – cum n-au făcut-o nici Petru Filip, nici Ioan Mang – afirmarea unor colegi ca Ilie Bolojan şi Mircea Mălan.

Popa este, însă, şi cel care se face vinovat de cel mai ruşinos gest al PNL-iştilor bihoreni din existenţa lor de după 1990: blatul de la Beiuş. În urmă cu 12 ani, îl descoperea pe Adrian Domocoş şi-l punea în fruntea organizaţiei locale, iar acum 8 ani îl făcea primar, suprimând astfel monopolul PSD asupra oraşului. Când Domocoş s-a nărăvit la corupţie, în loc să-l tragă pe dreapta, a ţinut de el doar pentru că era popular. A refuzat să facă ceea ce trebuia încă de acum trei ani, când Domocoş era călcat prima oară de DNA. A refuzat şi acum doi ani, când era arestat. A continuat să refuze şi anul trecut, când Domocoş încasa o primă pedeapsă, cu suspendare, pentru fapte începute, ce-i drept, de predecesorii PSD-işti.

Nu ştiu dacă Popa nu s-a lepădat de Domocoş din sentimentalism sau din interes, dar constat că n-a făcut-o. Astă-iarnă, când cuplul Gorghiu-Blaga a decis să mimeze intransigenţa, iar Domocoş n-a mai putut fi candidatul PNL, i-a îngăduit să conducă de facto organizaţia locală chiar dacă formal l-a lăsat fără funcţia de preşedinte, iar astă-primăvară, când a trebuit să-l excludă tot de ochii lumii, pentru că s-a înscris independent la Primărie, a mers tot pe mâna lui, sperând că va păstra voturile acestuia pentru Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. Dumnezeul căruia i se închină Popa l-a pedepsit, însă, condamnându-i definitiv favoritul taman în ultima zi a campaniei, ceea ce l-a împins pe liderul PNL Bihor la cel mai ruşinos gest din carieră: s-a afişat cu penalul, mizând pe suporterii acestuia, dar pierzându-i pe alegătorii sătui de compromisuri.

Dacă eram şeful PNL Bihor, mi-aş fi protejat colegii dându-l afară pe Domocoş "la prima abatere", chiar de pierdeam câteva sute sau mii de votanţi beiuşeni. Popa a sfârşit jalnic, coborându-şi partidul pe aceeaşi treaptă cu PSD-ul scutit de atâta zarvă chiar dacă din rândurile lui au fost condamnaţi mai rău, cu executare, fostul primar Odobasian şi fostul vice Iuhas.

Liberalii bihoreni au acum o mare problemă: trebuie să-i rămână recunoscători lui Popa pentru meritele din trecut, dar să-i taie capul pentru uriaşa porcărie tocmai comisă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
MALAN-P ,KISS +AVRIGEANU VP.
Stie alcineva o ,,logica politica "mai exacta .UMDMR va negocia logic politic cu cel mai tare !.Presedentie nu ! dar vicepresedentia da .Si o va primii !.La PSD Bihor cu Mang in frunte nu vor fi niciodata victorii ci numai vise de aliante irealizabile !
Postat 07 Iunie 2016, 13:47 de PETREI
care e diferenta...
...intre PSD si PNL in urma acestor abateri ale liderilor liberali ? Nici una ! Vraja marii, ne prosteste Popa ca penalii liberali nu-s asa de penali ca cei pesedisti !? Ha ha ha ! dati-l afara !
Postat 06 Iunie 2016, 21:39 de AgentulTermic
Sigur il are la mana
Sigur il are la mana pe Popa. Abia astept sa scoata din tolba cu povestioare ceva despre domnul Popa, asa incat sa-l vedem in sfarsit alaturi de Odobasianu si de Iuhas. Doamne, fa dreptate!
Postat 06 Iunie 2016, 18:55 de IonBerinde
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6664 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON