Jaful Perfect se întoarce

În ciuda titlului, "Jaful Perfect 2" (Now You See Me 2, în original) nu e despre politicienii noştri dragi, nici despre sistemul fiscal românesc, nici despre marile bănci internaţionale şi nici despre Caritas ori FNI. Dacă nu aţi văzut prima parte, e vorba de o echipă de scamatori şi iluzionişti care îşi fac meseria la un nivel inimaginabil, înnebunindu-şi duşmanii de ciudă, dar şi spectatorii de plăcere. Spectatori care, la fel ca în realitate, adoră să fie păcăliţi şi ţopăie de fericire când li se întâmplă asta.

Câţi dintre noi nu ne-am dorit măcar o dată să ne culcăm aici şi să ne trezim altundeva? Ei bine, eroii filmului o păţesc fără să vrea, iar de aici încep nişte aventuri incredibile scornite de mintea odihnită a scenaristului Ed Solomon. Regula de bază a continuării unui film - cea care spune că partea a doua trebuie să fie mai spectaculoasă, mai complicată şi mai scumpă decât prima - e respectată, aşa că nu te plictiseşti în cele două ore de proiecţie şi termini punga de popcorn aproape fără să-ţi dai seama.

Echipa e pe cale să-şi ia ţeapa vieţii, dar, cu ajutoare nebănuite şi răsturnări de situaţie extreme, reuşeşte să o scoată la capăt aşa cum prevede Capitolul Întâi, Alineatul 1 din Biblia cinematografiei americane. Dacă intraţi la film fără să-i verificaţi distribuţia, puteţi avea o surpriză: un tip pe care nu vi l-aţi fi închipuit niciodată bărbos, care ar putea face ţăndări cu bărbuţa sa visele erotice a generaţii întregi de foste adolescente acneice şi neprihănite. De remarcat şi Woody Harrelson, care, ca un actor mare ce se respectă, a zis: "Dom'le, io joc în partea a doua doar dacă îmi daţi rol dublu!".

"Jaful Perfect 2" respectă cu sfinţenie setul de întâmplări standard din filmele de succes: FBI-ul ajunge întotdeauna la locul faptei mai târziu decât taximetriştii, poliţiile locale par plecate în concediu, la masă ori la numărat şpaga, din închisorile de maximă securitate se iese ca de la mall, iar simţul umorului şi glumele protagoniştilor nu dispar nici măcar în iminenţa celei mai crâncene morţi. Regizorul american Jon M. Ciu pare determinat să facă lumea să uite că tot el a regizat, în 2011, un film despre... Justin Bieber.

Pentru a treia parte, aflată în pregătire, acţiunea ar putea fi mutată într-o ţară de mâna a doua din estul Europei, unde echipa de iluzionişti să organizeze alegerile locale şi generale. Ar fi un succes grozav! După numărarea voturilor, mii de figuranţi ar ieşi în stradă, nu, nu să protesteze, ci să se bucure c-au fost păcăliţi din nou.

Dar staţi, filmul ăsta parcă s-a făcut deja!